Copiii internați la Secția Pediatrie a Spitalului Județean Buzău au fost vizitați de preotul de caritate al unității medicale, Iulian Raicovici, care i-a binecuvântat și le-a dăruit cărți de rugăciune, cărți și creioane de colorat, precum și cărți de lectură.
În aceeași zi, preoții militari Constantin Neagu și Alexandru Tudose, împreună cu părintele Iulian Raicovici, s-au deplasat la Maternitatea Buzău, unde au oferit flori și mărțișoare mamelor și cadrelor medicale.
