Donald Trump, primul președinte american care se adresează, în direct de la Casa Albă, Marșului pentru Viață

Miercuri, 17 ianuarie 2018, Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a anunțat că Președintele Trump se va adresa în direct Marșului pentru Viață de vineri, 19 ianuarie 2018 la Washington, DC.

Din prima zi de mandat, Președintele Trump a rămas neclintit în campania sa de protejare a copiilor nenăscuți”, a declarat cu Jeanne Mancini, Președinta Marșului pentru Viață de la Washington, DC, citată de LifeSiteNews.com.

Înainte de ediția din 2017 a Marșului pentru Viață de la Washington, Președintele Donald Trump a remarcat tăcerea presei de mainstream cu privire la un eveniment cu o participare atât de amplă și o tradiție atât de îndelungată.

Sute de mii de americani participă anual, adeseori pe un ger mușcător, la Marșul pentru Viață, eveniment ajuns anul acesta la a 45-a ediție. Marșul se organizează în SUA în preajma datei de 22 ianuarie, când, în 1973, Curtea Supremă a SUA a retras protecția acordată vieții copiilor nenăscuți, legalizând practic avortul la cerere pe întreg teritoriul SUA și pe parcursul tuturor celor nouă luni de sarcină. Tema de anul acesta a Marșul pentru Viață de la Washington, DC a fost „Love Saves Lives” („Dragostea salvează vieți”).

Anul trecut, la marș au participat în persoană și au susținut scurte alocuțiuni Vicepreședintele SUA, Mike Pence, și soția sa, Karen, precum și Kellyanne Conway, consilier la Casa Albă și coordonatoarea campaniei prezidențiale a lui Donald Trump. Toți trei sunt participanți și susținători cu ștate vechi ai Marșului pentru Viață.

Până acum, Președintele Trump a luat următoarele măsuri care țin de o politică pro-viață, atât în plan intern, cât și extern.

Exit mobile version