de Redacția Stiripentruviata.ro
Un episod petrecut la bordului unui avion al unei companii aeriene americane demonstrează că în SUA adopția este prilej de celebrare. Mai mult chiar: procedura de încredințare spre adopție poate începe încă din timpul sarcinii în America. Aceasta protejează copilul, care astfel poate fi rapid introdus într-un mediu familial unde să se pună la adăpostul brațelor părintești.
La finele anului trecut, Dustin și Caren Moore au devenit astfel de brațe ocrotitoare pentru o fetiță. Aceasta avea numai opt zile de viață când cei doi au adoptat-o. Când se întorceau cu ea din Colorado, unde se născuse, pentru a o duce acasă, în California, au zburat cu avionul.
Personalul de bord a reacționat atât de frumos, încât Dustin, proaspătul tată, a simțit nevoia să scrie despre aceasta pe Twitter. Părinții le-au povestit însoțitoarelor de bord de ce zburau cu un pasager atât de fraged: era fiica lor adoptivă și o duceau acasă.
Aflând despre ce este vorba, o însoțitoare de bord a anunțat la stația de amplificare: „Avem un oaspete special: o fetiță care tocmai a fost adoptată de părinții ei, Caren și Dustin, și care merge acasă”. Pasagerii au aplaudat cu ovații. Apoi însoțitoarele de zbor le-au distribuit pasagerilor pixuri și șervețele pe care aceștia au putut scrie urări, sfaturi și mesaje de încurajare pentru proaspeții părinți. S-au strâns 60 de mesaje precum: „Să vă bucurați de fiecare clipă!” sau „Să aveți și câte o seară romantică din când în când!”
Inițiativa a fost mai mult decât binevenită, fiindcă Dustin și Caren erau într-o furtună de sentimente și emoții. În timp ce urcau la bord, se întrebau în sinea lor diverse lucruri, precum: „Voi fi un părinte bun?” „Va fi, oare, fetița stigmatizată pentru că a fost adoptată?” „Va plânge în avion?”
Dar reacția de sprijin a celor din jur le-a spulberat orice temere și le-a dăruit clipe și amintiri de neșters, demonstrându-le că fetița lor este întâmpinată cu iubire de cei din jur.
Dustin a declarat că a scris această poveste pentru a le da un exemplu bun și altora. Câteodată, cei din jur ne pot oferi un sprijin nebănuit doar exprimându-și aprobarea. Mult prea des, pe rețelele de socializare se răspândesc vești și exemple rele. Dar și binele se poate viraliza. Dustin și-a împărtășit povestea cu speranța că mai mulți oameni vor începe să facă publice diverse fapte bune: „Sper să vă faceți timp să distribuiți binele care merită știut. (…) Iar dacă nu găsiți pe nimeni care face binele, faceți-l voi”, și-a încheiat tăticul șirul de mesaje pe Twitter.
