Cristian Budău a vorbit sâmbătă, 28 martie, la Marșul pentru Viață 2026 de la București, despre rolul său în alegerea partenerei de viață de a face avort cu peste două decenii în urmă:
Am să vă întreb ceva și vreau să stați cu întrebarea asta. Câți dintre noi am fost complici la o crimă… și nu am știut-o ani de zile?
Eu am fost. Tăcerea mea m-a făcut complice la o crimă. Crima asupra propriului meu copil.
Aveam 27 de ani.
Ea mi-a spus că e însărcinată. Și s-a uitat la mine.
Știți ce caută o femeie în ochii bărbatului în acel moment?
Să vadă că ea există pentru el. Că e văzută. Că bărbatul de lângă ea nu fuge.
Eu am ales să fug. Și în loc de speranță, i-am lăsat cinci cuvinte:
„O să-ți plătesc intervenția.”
Am văzut cu ochii mei cum ultima licărire de speranță s-a stins în privirea ei.
Și acel copil nu a mai venit pe lume.
Ani de zile am crezut că am scăpat.
Dar adevărul e că nu scapi niciodată. Greutatea acelei decizii se așază pe umerii tăi încet, sigur, definitiv.
Pentru că decizia unei femei de a păstra copilul depinde enorm de bărbatul de lângă ea.
Ea nu a ales singură. Eu am ales pentru ea — prin tăcere, prin câteva cuvinte reci rostite de un om căruia îi era pur și simplu frică.
Vorbesc astăzi pentru fiecare bărbat care mă aude.
Se zice că suntem jumătate din responsabilitate. Aparent.
La 25 de ani distanță știu acum ceva ce atunci am ignorat complet: dacă femeia simte că bărbatul de lângă ea nu fuge de responsabilitate — în peste 90% din cazuri — alege să păstreze copilul.
90 la sută.
Asta înseamnă că noi, bărbații, nu suntem jumătate din poveste. La noi e de cele mai multe ori decizia.
Și totuși de cele mai multe ori… lăsăm femeia de lângă noi, iubita, soția, prietena — să ducă singură tot.
Dacă ești bărbat și cineva din viața ta trece acum prin asta — oprește-te.
Ceea ce e nevoie din partea ta e simplu.
Să nu o împingi spre o alegere pe care sufletul ei nu și-o dorește.
Prin tăcere o împingi. Prin distanță o împingi. Eu asta am făcut.
„Sunt aici. O să trecem împreună prin asta.”
Șapte cuvinte. Atât ar fi fost de ajuns.
Eu nu le-am spus.
Copilul meu ar fi avut 24 de ani astăzi.
Nu știu cum ar fi arătat. Nu știu ce vise ar fi avut.
Știu doar că ar fi existat — dacă eu aș fi ales, în acel moment, să fiu bărbat.
Viața e mult prea prețioasă.
Iar tăcerea noastră o poate curma.
Dragi bărbați, vă spun asta din pozția omului care nu mai poate da timpul înapoi.
Eu nu mai pot întoarce acel moment. Dar voi puteți evita să ajungeți în locul în care sunt eu acum.
Alegeți viața.
Am spus tot ce aveam de spus bărbaților. Acum un gând și pentru femeile din această piață.
Când am cunoscut-o pe actuala mea soție, ce m-a intrigat, ce m-a atras suficient cât să îmi doresc să rămân lângă ea — a fost un „NU”. Rostit calm, ferm, fără a lăsa loc de negociere. Un nu pentru relațiile intime înainte de căsătorie.
Paradoxal, cu cât o femeie se respectă mai mult pe sine, cu atât bărbatul simte că are ceva de câștigat rămânând lângă ea.
Iar un bărbat care alege să rămână lângă voi fără miza relațiilor intime — acela va fi lângă voi și când vine cel mai important moment din viața voastră de cuplu. Când, după căsătorie, Dumnezeu vă va trimite un prunc.
Doamnelor, dați-i acest test. Va fi cel mai important test din viața voastră de cuplu.
Vă mulțumesc.
Discursuri:
Teodora Diana Paul: Solidaritatea pentru amândoi – pe înțelesul tuturor / Marșul pentru Viață București 2026
Larisa Negru, persoană adoptată: Adopția – o naștere din inimă / Marșul pentru Viață București 2026
Mara Epuraș, Centrul Maternal Sf. Elena: Schimbarea nu ține de cât de mare ești, ci de cât de mult îți pasă / Marșul pentru Viață București 2026
Maria Czernin, Pro-Life Europe: Adevărul dă viață. Să nu ne fie teamă să-l rostim / Marșul pentru Viață București 2026
Comunicat post-eveniment Marșul pentru Viață 2026 – „Solidaritate pentru amândoi”
-
-
-
-
