adopţiefamilie

Viața bate filmul indian – Un cuplu din India decide să adopte o fetiță abandonată într-o groapă de gunoi, în urma vizionării unui material video postat pe rețelele de socializare

Vinod Kapri, realizator de film din India, împreună cu soția lui, Sakshi Joshi, prezentatoare de știri, au văzut pe rețelele de socializare un material video în care apărea o fetiță nou-născută dezbrăcată și abandonată într-o groapă de gunoi.

Conversația celor doi soți a evoluat instant spre decizia de a o adopta pe micuță. Imediat au început demersurile de a o găsi pe fetiță prin intermediul rețelelor de socializare. Exista temerea ca materialul video să fie „fake news”, însă s-a dovedit real, iar micuța a fost reperată în aceeași zi la terapie intensivă, într-un spital aflat la 500 km de locuința lui Kapri și Joshi.

Cei doi soți s-au deplasat imediat la spital să fie alături de micuță și au început deja să se intereseze de procedurile pentru adopție. La două zile după întâmplare Kapri a postat pe Twitter că starea fetiței pe care au numit-o Pihu este stabilă, deși mai sunt ceva probleme respiratorii.

Sursă: theblaze.com

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button