Studiu The Lancet: Populația lumii este în scădere drastică
de Redacția Stiripentruviata.ro
The Lancet, cea mai veche și mai citată publicație medicală din lume, a publicat în 2020 un studiu intitulat „Fertility, mortality, migration, and population scenarios for 195 countries and territories from 2017 to 2100: a forecasting analysis for the Global Burden of Disease Study” („Scenarii privind fertilitatea, mortalitatea, migrația și populația pentru 195 de țări și teritorii din 2017 până în 2100: o analiză de prognoză pentru Studiul privind povara globală a bolilor”).
Estimările proiectau un scenariu înfricoșător privind populația globală: „Va atinge un vârf de 9,73 miliarde (8,84-10,9) oameni în 2064 și va scădea la 8.79 miliarde (6,83-11,8) în 2100”. Un declin de 10% al populației globale în 36 de ani este o estimare cel puțin îngrijorătoare.
Anul acesta, aceeași publicație prezintă un nou studiu, „Global fertility in 204 countries and territories, 1950-2021, with forecasts to 2100: a comprehensive demographic analysis for the Global Burden of Disease Study 2021” („Fertilitatea globală în 204 țări și teritorii, 1950-2021, cu previziuni până în 2100: o analiză demografică cuprinzătoare pentru Studiul privind Povara Bolilor în 2021”).
Studiul preconizează că rata de fertilitate globală va continua să scadă la nivel mondial, ajungând la 1,83 (1,59-2,08) în 2050 și 1,59 (1,25-1,96) în 2100, conform scenariului de referință. Numărul țărilor și teritoriilor cu rate de fertilitate care rămân peste rata de înlocuire (2,1%) în 2050 a fost prognozat la doar 49, deci mai puțin de un sfert din cele 204 țări. În 2100 vor mai doar șase țări cu fertilitatea peste rata de înlocuire a populației.
Studiile ne arată că ne aflăm în primele etape ale unei contracții majore a populației la nivel mondial, scrie un editorialist de la Mercatornet.
Un titlul recent din New Scientist este: „De ce scăderea ratei natalității va fi o problemă mai mare decât suprapopularea”.
China a intrat deja pe trendul de scădere accentuată și acum încearcă să introducă politici de sprijin pentru familii.
Singurul continent care o duce bine din punct de vedere al fertilității este Africa. Rata născuților vii din Africa Subsahariană a fost prognozată să ajungă să formeze mai mult de jumătate din nașterile vii din lume în anul 2100.
În prezent, această regiune contribuie cu 30% din nașterile vii la nivel global.
Între 2011 și 2021, Africa Subsahariană a contribuit cu cea mai mare parte a nașterilor-vii din lume, până la aproximativ 30%. Această cifră era de numai 8% în 1950 pentru regiune. Este singura zonă în care în prezent rata totală de fertilitate (de 4,3 – 4,6%) este peste nivelul de înlocuire a populației actuale (2,1%).