bioeticăeutanasieopinii

Student la medicină: Acceptarea eutanasiei, act egoist ce preferă anularea ființei „iubite” decât sacrificiul pentru ea

de dr. Vasile Astărăstoae, Facebook

Una dintre metodele pe care le foloseam în predarea bioeticii era aceea de a viziona un film și, apoi, săptămâna următoare să dezbatem subiectul filmului. Filmele cu cel mai mare succes din această „cinematecă bioetică” au fost Gattaca, Omul bicentenar și O fată de un million de dolari.

„Million Dollar Baby” este un film american, care a generat numeroase controverse printre publicul spectator, dar mai ales printre vedetele Hollywoodiene și aceasta din cauza finalului său. Filmul, realizat în 2004-2005, regizat, co-produs și cu muzica compusă de Clint Eastwood, îi are în distribuție pe următorii: Clint Eastwood, Hilary Swank, Morgan Freeman. A câștigat o serie de premii importante. A fost nominalizat de șapte ori la Oscar și a câștigat patru premii. A avut și succes financiar. Este un film, care oferă o emoționantă viziune asupra evoluției relațiilor dintre Frankie Dunn și Maggie Fitzgerald.

Frankie este un antrenor de box, care bântuit de greșelile din trecutul său își căuta ispășirea, ajutând-o pe Maggie să-și atingă visul de a deveni boxer profesionist. Margaret „Maggie” Fitzgerald (Hilary Swank) este o chelneriță care se prezintă la o sală de antrenament deținută de Frankie Dunn (Clint Eastwood). Maggie îi cere lui Frankie să o antreneze, dar el o refuză inițial. Maggie lucrează însă neobosit în fiecare zi în sala de sport pentru a începe o carieră de box. Eddie „Scrap-Iron” Dupris (Morgan Freeman), prietenul și angajatul lui Frankie – naratorul filmului – o încurajează și o ajută. La prima sa luptă, Maggie este pusă în mod intenționat să o înfrunte pe una dintre cele mai bune fete pentru a-i oferi acesteia un câștig ușor. Frankie intervine în mijlocul meciului și o îndrumă, obținând astfel o victorie surprinzătoare.

Maggie luptă în divizia de box amatori feminin (cu Frankie antrenor), câștigând multe meciuri încă din prima rundă. Trece la profesionism și câștigă toate meciurile. Frankie stabilește o legătură aproape paternă cu Maggie, care o înlocuiește pe fiica sa înstrăinată. Frankie îi aranjeaza lui Maggie un meci de 1 milion de dolari împotriva campioanei Billie „The Blue Bear” Osterman, o fostă prostituată germană, care are reputația de luptător murdar nepedepsit.

Maggie începe să domine lupta, dar Billie înainte de a suna gongul pentru a încheia runda îi aplică o lovitură nepermisă. Maggie cade, rupându-și gâtul și astfel devine paraplegică, dependentă de ventilator.

Ea îi cere o favoare lui Frankie: să o ajute să moară. Inițial, un Frankie îngrozit o refuză mai ales ca părintele Horvak (confesorul său), îl avertizează că nu se va mai regăsi niciodată dacă îndeplinește dorințele lui Maggie. Apoi cedează, se strecoară într-o noapte în spital, administrându-i o injecție fatală de adrenalină. Nu se mai întoarce niciodată la sală sa. Ultima secvență a filmului îl arată pe Frankie stând la tejgheaua unei mese unde Maggie l-a dus odată.

Ceea ce a făcut filmul controversat este turnura șocantă pe care acesta o ia la final. Cinematografia a reușit prin intermediul acestui film să aducă în discuție problema eutanasiei și a „dreptului” de a muri, situații arzătoare în jurul nostru, pe care nu le putem ignora în niciun caz.

În cadrul dezbaterilor de acum 10 ani, m-a impresionat opinia unui student – C. A. din anul IV MG – pe care o redau aici:

„Consider că nimeni nu are dreptul asupra vieții unui om în nici o situație. Trebuie să acceptăm orice suferință, oricât de mare ar fi ea, ca pe o purificare, iar acest lucru este posibil prin mutarea punctului de rezistență de pe materie, de pe trup, pe spirit și pe iubirea față de Univers deși pentru unii oameni cu o filosofie materialistă a accepta o situație dificilă echivalează cu sadismul.

Lui Maggie i-a apărut lipsa dorinței de a mai trăi pentru că ea a fost puternic agățată de elementele terestre. A fost dependentă de succesul ei, de relația ei cu Frankie, iar destabilizarea și distrugerea acestora i-au produs o puternică depresie psihică. Putem să spunem că aceste fapte au determinat în subconștientul ei dorința insesizabilă de a se sinucide manifestată în mod conștient printr-o atitudine deprimantă față de situația ei viitoare, față de viață, în general.

Ea nu a reușit să se adapteze unei traume extreme, nu a reușit să înțeleagă faptul că deasupra bunăstarii sociale, materiale, stau elementele propuse de religia creștină. Maggie a simțit că drama ei personală echivalează cu sfârșitul lumii, nu a înțeles că este doar o parte integrantă a acestui Univers și, prin urmare, a pus interesele proprii mai presus de interesele universale.

Dacă ea ar fi luat această situație extrem de durerosă ca pe o încercare majoră a divinității, ca pe o încercare de purificare și ca pe o necesitate de a arunca peste bord, de a se debarasa de o serie de idei preconcepute sau opinii neconforme cu adevărul (nici un om nu poate afirma că are dreptate 100%), atunci ar fi reușit să scape de acea profundă depresie și să depășească acea imensă durere sufletească cauzată de desprinderea de stilul de viață anterior. În schimb, ea a regretat trecutul, încercând în forul ei interior să-l schimbe (gândind cum ar fi arătat viața ei dacă nu ar fi avut loc accidentul) și astfel s-a agățat și mai mult de trecutul ei glorios precum un rac care nu-ți mai dă drumul din cleștii săi. Compară prezentul cu trecutul și ajunge să-și investească ultimele ei forțe în ura imensă față de propria ei viață. De fapt, Maggie se sinucide în interioritatea ei cu mult înainte de a părăsi această lume în mod fizic. Maggie este o victimă a societății, care promovează în mod excesiv materialitatea, gloria socială, imaginea pe scena vieții; toate acestea se produc cu prăbușirea compensatorie a adevăratelor valori care sunt perene.

Ceea ce Maggie nu a înțeles este că viața nu se rezumă numai la sensul acumulării materiale sau de informație, la ajutorarea oamenilor, cât mai ales la o pemanentă aspirație către Univers (și înțelegerea faptului că la nivel spiritual toți suntem egali și parte integrantă a aceluiași organism).

Cât despre Frankie, consider că actul său (mila manifestată în film fiind văzută ca un act eroic) nu are nici o legatură nici cu catolicismul, nici cu religia creștină, nici cu bioetica ci cu lașitatea absolută. Dacă ar fi ajutat-o într-adevăr, ar fi găsit în el resursele, forța morală de a o încuraja, de a-i arata că viața ei merită trăită, că nu face umbră pământului inutil. În schimb, nu a putut-o salva din prapastia sinuciderii pentru că și el gândea la fel (fără a o exprima în mod direct): viața lui Maggie nu mai are niciun sens. Frankie poate fi considerat un om de un egoism extrem, pentru că nu suporta gândul de a fi legat timp de o viață de invalid; nu acceptă ideea devotamentului și a sacrificiului și preferă anularea ființei iubite decât ”înrobirea” definitivă lângă un pat de spital. Desigur, este mai ușor să fugi în fața unei situații grave decât să privești cu curaj și încredere într-o posibilă ameliorare.

Dacă orice om ar gândi precum cei doi protagoniști, atunci civilizația umană ar dispărea în câteva secole sau poate chiar în mai puțin.

Nu putem vorbi privitor la film de compasiune ci de o respingere totală a vieții, a speranței și în definitiv a iubirii general umane.

Sensul vieții constă în a-ți duce crucea și a crede!”

Comentariile acestui tânăr merită să fie citite și să medităm asupra lor.

P.S.: Astăzi, studentul C.A. este medic specialist oncolog. M-a rugat să-i pastrez anonimatul, dar a fost surprins că am reținut lucrarea cu opiniile lui de acum 10 ani. Nici acum nu se dezice de ele.

Citește mai multe opinii de dr. Vasile Astărăstoae


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close