Sprijin în criza de sarcină: Centrele ROUA caută încă un membru al echipei și mai mulți voluntari

de Redacția Stiripentruviata.ro
Centrele ROUA au anunțat marți că sunt în căutarea unui nou manager de caz, post plătit full-time, și a mai multor colaboratori voluntari care să ajute pe partea de comunicare și organizare de evenimente comunitare, educaționale și caritabile.
Centrele ROUA le oferă lucrătorilor posibilitatea de a participa la salvarea de vieți și conștiințe, transmit reprezentanții rețelei.
„Veți vedea la sediile ROUA fotografii cu mămici și copii, care zâmbesc acum împreună pentru că în momentul critic mama a fost ajutată. Dar în fiecare an sunt alți zeci de mii de copii din România care își pierd viața prin avort pentru că mamele lor nu știut că au o alternativă la avort. Dar această statistică teribilă nu este un status quo de neschimbat! Vă vine să credeți că aproape totul se schimbă când apare sprijinul? În peste 90% dintre cazuri, copiii sunt născuți dacă femeile primesc sprijinul de care au nevoie!”
Pe pagina de Facebook a comunității ROUA, se explică și de ce e nevoie de implicarea mai multor persoane, cu diferite specializări:
„Sprijinul eficient în criza de sarcină este rezultatul unui ecosistem capabil să facă față ecosistemului care duce la avort. Un ecosistem care sprijină mama și copilul este format din oameni care își fac bine meseria lor și care doresc să-i ajute. Sigur există mulți profesioniști care și-ar putea dedica măcar o parte, dacă nu cea mai mare parte din timpul lor de muncă domeniului pro-viață.”
Cele mai acute nevoi sunt pe coordonare și management: manager de caz, coordonator de voluntari, organizator de evenimente, coordonator campanii de fundraising.
„Nu avem bani să plătim toți oamenii de care avem nevoie, dar oricine donează timp, expertiză și bani ne ajută ca în viitor să putem face mai mult!”
Centrele vor să angajeze un manager de caz capabil să facă față provocărilor din domeniul crizei în sarcină și să-și mărească echipa de voluntari specializați, astfel:
I. Manager de caz (post plătit, full-time)
Responsabilități:
- – oferă sprijin emoțional și social în relația cu beneficiarele;
- – coordonează evaluarea inițială a nevoilor fiecărei beneficiare și realizarea planului de intervenție în termen de maxim 5 zile de la primirea cererii;
- – asigură comunicarea zilnică între toate părțile implicate în gestionarea fiecărui caz;
- – conectează fiecare beneficiară cu serviciile disponibile în cadrul centrului și în comunitate;
- – verifică lunar oferirea serviciilor menționate în planul de intervenție;
- – se întâlnește cu fiecare beneficiară o dată pe lună, analizează evoluția situației și scrie un raport de monitorizare;
- – verifică săptămânal dosarele beneficiarilor și se asigure că sunt complete, făcute corect și sunt la zi;
- – se asigură că registrele privind beneficiarii sunt completate corect și sunt la zi.
Cerințe:
- – empatie reală pentru femeile aflate în situații de criză și dorința sinceră de a le sprijini;
- – studii de licență în domeniul asistenței sociale și avizul de liberă practică emis de Colegiul Național al Asistenților Sociali.
CV-ul, scrisoarea de intenție și copia avizului de liberă practică se trimit pe adresa alexandra.nadane@centreleroua.ro.
II. Voluntari (part-time)
1. Fundraiser:
- – strânge fonduri pentru sprijinirea femeilor în criză de sarcină;
- – organizează campanii de fundraising;
- – trimite cereri de sponsorizare către companii.
2. Creator de texte:
- – scrie mărturii;
- – scrie postări despre activitățile și evenimentele centrelor ROUA;
- – scrie textele pentru newslettere.
3. Responsabil promovare:
- – postează zilnic textele pe site, pe rețelele sociale și pe grupuri;
- – trimite un newsletter pe săptămână;
- – promovează centrele către organizații și instituții din comunitate;
4. Coordonator campanii „Donează-ți ziua de naștere”:
- – postează proiectele pe pagina organizației de pe platforma Galantom;
- – sprijină fundraiserii să-și creeze paginile pe platformă;
- – promovează campaniile.
5. Reprezentant call center:
- – răspunde la linia dedicată femeilor în criză de sarcină Roua Bună;
- – respectă scripturile din procedurile interne;
- – completează registrul de apeluri telefonice;
- – pune în legătură persoanele care sună cu cei responsabili să le preia, în funcție de nevoie.
6. Organizator evenimente:
- – organizează programul împreună cu directorul ROUA , locul de desfășurare, pachetul de servicii și organizarea logistică a evenimentului;
- – se ocupă de relația cu cei implicați în organizarea evenimentului: invitați, participanți, furnizori;
- – facilitează rezolvarea problemelor apărute înainte, în timpul și după evenimentele organizate;
- – realizează evaluări post-eveniment.
7. Responsabil cu creșterea comunității ROUA:
- – promovarea canalelor de comunicare ale comunității;
- – postarea conținutului pe canalele comunității;
- – facilitarea comunicării între membrii comunității ROUA;
- – moderarea postărilor și a comentariilor.
8. Trainer pentru:
- – prevenirea comportamentelor de risc;
- – educație perinatală;
- – îngrijirea copilului după naștere;
- – dezvoltarea abilităților de viață.
Toți voluntarii vor beneficia de trainingul necesar pentru rolul pe care îl preiau.
Centrele ROUA aparțin Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei, care este condusă de Alexandra Nadane. La Conferința Națională a Centrelor de Sprijin pentru Femeile Însărcinate 2022 de la București, cele două centre înființare în Capitală de organizație, Centrul Sf. Alexandra Împărăteasa și Centrul Sf. Împărăteasă Elena, au adoptat o nouă identitate vizuală și un nou nume: Centrele ROUA. Centrele activează din 2017, respectiv 2020, oferind sprijin profesionist în domeniul crizei de sarcină, dar și pentru familiile numeroase.