Sprijin din partea Bisericii Ortodoxe Române pentru persoanele cu deficiențe de auz

Biserica Ortodoxă Română are în grijă centre sociale pentru persoanele cu deficiențe de auz. Aceștia își pot desfășura activitățile educative și culturale și de asemenea, au la dispoziție spații de rugăciune potrivite necesităților lor.
În prezent, astfel de centre există în Alba Iulia, Timișoara, Sibiu, Buzău și Bacău.
Arhiepiscopia Bucureștilor urmează să deschida un astfel centru pentru copiii deficienți de auz din Capitală.
„Centrul de zi pentru copii cu deficiențe de auz” al Arhiepiscopiei Bucureștilor se află în prezent la stadiul obținerii avizelor pentru autorizația de construcție.
De asemenea, centrul are în vedere şi organizarea unui after school.
Inițiativa va fi un real ajutor pentru cei cu deficiențe de auz în condiţiile în care în ultimii cinci ani niciun tânăr hipoacuzic din Bucureşti sau Ilfov nu a promovat examenul de bacalaureat.
În Capitală există patru şcoli unde învață 490 de copii hipoacuzici.
Comunitatea surzilor din Bucureşti a fost înfiinţată în anul 1999, slujbele în limbaj mimico-gestual fiind oficiate într-o sală din cadrul Mănăstirii Radu Vodă. O perioadă comunitatea hipoacuzică din Capitală a participat la cultul divin public în Biserica „Sfântul Elefterie”-Vechi și în Biserica „Scaune”.
Preoții slujitori ai Comunității Ortodoxe a Surzilor din București, Pr. Bucur Eugen și Pr. Ilie Mirel, sunt interpreți autorizați în limbaj mimico-gestual.
În prezent, Biserica „Sf. Vineri-Pajura” este lăcașul de cult în care se roagă credincioșii cu deficiențe de auz din Capitală.
Sprijin pentru persoanele cu deficiențe de auz manifestă și Trinitas TV, Televiziunea Patriarhiei Române, prin transmiterea mai multor programe dublate în limbaj mimico-gestual.