Senatul Statului New York a votat legea care permite avortul până în momentul nașterii
de Calvin Freiburger, LifeSiteNews
Senatul statului New York, dominat de democrați, a votat Legea Sănătății Reproductive (Health Reproductve Act – HRA), care permite avortul până în momentul nașterii.
Deși, aparent, impune anumite restricții avortului după săptămâna 24 de sarcină, legea prevede un număr mare de excepții, pe motive „de sănătate”, cum ar fi vârsta, situația economică și socială sau starea emoțională. Totodată, HRA stipulează și faptul că avorturile vor putea fi efectuate și de către personal medical, fără calificarea de medic, iar finanțarea avorturilor din bugetul de asigurări de sănătate va fi obligatorie.
Legea, care redefinește persoana ca „ființa care s-a născut și trăiește”, iar avortul este numit „un drept fundamental”, înlătură, practic, orice protecție pentru copiii nenăscuți și pune în pericol mamele, deschizând calea pentru abuzuri și crime. Astfel, partenerul, părinții sau orice altă persoană care îi provoacă mamei avort prin violență, chiar și în condițiile în care aceasta ar dori să păstreze copilul, nu vor mai răspunde în fața legii.
Activiștii pro-viață consideră că legea va suprima libertatea de exprimare și de conștiință a celor care sunt pro-viață. Medicii și personalul medical care se opun avortului vor fi obligați să le efectueze sub amenințarea pierderii locului de muncă, iar organizațiile și activiștii pro-viață vor putea fi acționați în instanță pentru lezarea „dreptului fundamental la avort”.
Prin adoptarea legii, New York își va consolida poziția ca unul dintre cele mai pro-avort state americane. În 2016, în New York au fost 82.189 de avorturi, din care 1.763 după săptămâna 20 de sarcină.
Legea va trece cu siguranță și de Camera Reprezentanților, unde democrații dețin, de asemenea, majoritatea. Noul guvernator democrat, Andrew Cuomo, este un puternic susținător al legii. Atât în timpul campaniei, cât și după preluarea funcției, Cuomo a promis ney yorkezilor extinderea dreptului la avort și chiar a amenințat cu blocarea bugetului, dacă cele două camere ale legislativului nu vor adopta legea în 30 de zile de la începerea sesiunii (9 ianuarie).
Chiar dacă legea va trece, cel mai probabil, de cele două camere, documentul nu va ajunge direct la guvernator pentru promulgare. Având în vedere că prevederile sale se referă la amendarea constituției statului, procedura cere ca legea să fie adoptată și de parlamentul care va rezulta în urma următoarelor alegeri (noiembrie 2020, iar sesiunea legislativă va debuta în ianuarie 2021). Dacă documentul trece și în sesiunea legislativă consecutivă, se va decide prin referendum dacă va fi amendată constituția statului în conformitate cu prevederile RHA.