Se instalează apatia – Avortul în secolul al XIX-lea / „Avortul, ultima exploatare a femeii” (23)
Se instalează apatia
Deși bărbații și femeile luptaseră cot la cot pentru a proteja America de avort prin acțiune socială și legislativă, ulterior s-a instalat apatia. Victoriile legislative obținute în 1880 au rămas valabile timp de vreo 100 de ani, dar fisurile din sistem au devenit evidente curând după adoptarea noilor legi.
Legea era un lucru, dar aplicarea ei era altul. De exemplu, prin anii 1880 și 1890, furnizorii de servicii de avort făceau anunțuri în ziarul San Francisco Examiner. La fel procedau și cei din alte orașe, printre care Chicago și St. Louis. Olasky povestește despre medicul din Chicago Rudolph Holmes, care a condus în 1904 o campanie în numele Societății Medicilor din Chicago, pentru a convinge ziarele să „întrerupă anunțurile criminale sau să le determine să le editeze pe cele care încălcau în mod flagrant legea” [85].
Inițiativa a reușit să scoată din ziarele orașului ofertele de avort, iar exemplul a fost urmat și în alte orașe [86]. Cu toate acestea, după cum Holmes însuși a recunoscut, orice victorie în această luptă era doar temporară: „Acum, că anunțurile nu mai apar, efortul Comitetului pe viitor va fi să supravegheze ca lucrurile să rămână astfel; cu timpul e sigur că vor reapărea într-o altă formă…” [87]
Pe la sfârșitul secolului, opoziția medicilor la avort a devenit ezitantă. În 1906, revista de specialitate Journal of the American Medical Association a publicat afirmația unui dr. Henry Marcy, conform căreia „produsul timpuriu al fecundării este de o importanță atât de mică, încât avortul nu va fi în mod serios stabilit ca delict criminal” [88]. În 1911, dr. William Robinson a spus într-o adunare de la Societatea Medicală de pe Coasta de Est că era corect ca femeile necăsătorite să avorteze în anumite circumstanțe. Apoi s-a declarat pe față în favoarea avortului la începutul anilor 1930, spunând că era „mai bună îndepărtarea câtorva celule inanimate” decât să ai copii nedoriți [89].
În 1936, un ginecolog din Missouri, dr. Frederick Taussig a publicat Abortion, Spontaneous and Induced (Avortul spontan și indus), un tratat de 536 de pagini, care a fost lăudat de revista Time ca o lucrare „cu autoritate” și un „text de referință” [90]. Marvin Olasky, în lucrarea sa despre istoria avortului, a caracterizat și el volumul drept „cea mai influentă carte pro-avort a anilor 1930” și a observat că autorul susținea legalizarea avortului pentru cazurile în care „mama este epuizată fizic de la mai multe nașteri și sărăcie” sau „în mod vădit iresponsabilă” [91]. Taussig pretindea că între 8.000 și 10.000 de femei mor anual în urma avorturilor și a formulat un argument care avea să fie folosit timp de decenii, și anume „că trebuia să se acorde mai multă considerație dreptului femeii de a avea control asupra propriului corp” [92].
Cifrele avansate de Taussig erau false. Șase ani mai târziu, el a mărturisit că, acolo unde în cartea lui spunea că se făceau 681.000 de avorturi pe an, folosise „cele mai exagerate estimări despre numărul de avorturi și de decese în urma avortului” [93]. În 1942, la o conferință medicală, a dat o estimare de maximum 5.000 de morți pe an survenite în urma avorturilor, dar nici această cifră nu era susținută prin date statistice concludente. În orice caz, în anii 1940, riscurile pe care avortul le prezenta pentru femei au scăzut considerabil după introducerea penicilinei. Într-atât încât, deși nu se știe numărul total de decese în urma avortului, în 1942, Planned Parenthood a raportat numai 260 în America [94].
La conferința din 1942, la care Taussig și-a ajustat la jumătate estimarea numărului de decese în urma avortului, și care era sponsorizată de Comitetul Național pentru Sănătate Maternală, au apărut voci în favoarea avortului, un vorbitor sugerând chiar că „decizia finală ar trebui să-i aparțină ei” [95]. Mai târziu, în 1955, la o conferință ținută de Planned Parenthood pe tema avortului, Theodore Lidz, profesor de psihiatrie la Yale, declara: „Avortul e preferabil nașterii care poate dăuna bunăstării mamei…” [96] Participanții la respectiva întrunire au tras concluzia că „aprobările tot mai numeroase ale unor sugestii psihiatrice, umanitare și eugenice pentru terminarea legală a sarcinii” justificau un mediu legal mai relaxat [97].
În timp ce profesia medicală își regândea atitudinea față de avort, și presa și-a schimbat abordarea. Relatările din secolul al XIX-lea apărute în New York Times și National Police Gazette le ofereau cititorilor povești senzaționale și lugubre despre femei căzute victimă unor medici care le făceau avort și se îmbogățeau pe spinarea lor, adesea cu prețul vieții tinerelor femei. Dar în anii 1930 și 1940 lucrurile s-au schimbat, relatările din ziare făcând distincție între mercenarii corupți și cei umani, care le făceau avorturi femeilor din compasiune. Olasky scrie că atunci a început presa să prezinte avortul ca pe o chestiune unde „problema nu o reprezenta avortul, ci «medicul lipsit de scrupule» care îl practica” [98].
Unul dintre cele mai reprezentative și influente evenimente, care a generat o adevărată campanie națională în presă, prezentând avortul într-o lumină pozitivă, a fost cazul d-nei Sherri Finkbine, din Arizona, mama însărcinată a altor patru copii. Deoarece se temea că thalidomida din somniferele pe care le lua îi putea afecta copilul nenăscut, care ar fi putut veni pe lume cu membre mai scurte sau cu alte defecte congenitale, femeia a încercat să avorteze în Arizona, dar nu a putut, iar până la urmă a călătorit tocmai în Suedia pentru procedură. Presa a pedalat pe ideea „chinului” femeii, iar un editorial din publicația Atlanta Constitution recomanda că „națiunea ar trebui să-și revizuiască legea avortului în lumina consecințelor demonstrate în acest caz” [99]. Un sondaj Gallup din 1962 a descoperit că 52% din respondenți credeau că Finkbine „făcuse bine” că avortase, în timp ce 32% nu erau de acord cu ea, iar 16% nu aveau nicio părere [100].
Trei ani mai târziu, ziarul The New York Times s-a declarat pe față în favoarea liberalizării avortului, publicând opinii conform cărora limitarea avortului la cazurile care necesitau salvarea mamei „era un exemplu cert de tratamente inumane aplicate unui om – mai precis, unei femei” [101].
NOTE:
[85] Journal of the American Medical Association, Vol. 46, (April 28, 1909) 1309. Citat în: Olasky, p. 194.
[86] Olasky, pp. 194-6
[87] Minutes of the Chicago Medical Society, vol. 17, octombrie 1905-iunie 1907. Citat în: Olasky, p. 196.
[88] Henry Marcy, „Education as a Factor in the Prevention of Criminal Abortion and Illegitimacy”, Journal of the American Medical Association, vol. 47 (1906, 1889). Citat în: Olasky, pp. 234-5. [89] Olasky, p. 235.
[90] „Medicine: Abortions”, Time, 16 martie 1936. http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,755930,00.html
[91] Dr. Frederick J. Taussig, Abortion: Spontaneous and Induced: Medical and Social Aspects (St. Louis: Mosby, 1936), p. 448. Citat în: Olasky, p. 261.
[92] Taussig, Abortion, 390. Cited in Samuel W. Calhoun, „Sowing the Wind, Reaping the Whirlwind: From Frederick Taussig’s Abortion: Spontaneous and Induced (1936) to Warren Hern’s Abortion Practice (1984)”, http://uffl.org/vol10/calhoun10.pdf
[93] The Abortion Problem (The Williams & Wilkins Co., 1944, care a publicat lucrările unei conferințe din 1942), 28. Citat în: Samuel W. Calhoun, „Sowing the Wind, Reaping the Whirlwind: From Frederick Taussig’s Abortion: Spontaneous and Induced (1936) to Warren Hern’s Abortion Practice (1984).” http://uffl.org/vol10/calhoun10.pdf
[94] Mary Calderone, „Illegal Abortion as a Public Health Problem”, American Journal of Public Health, Vol. 50. No. 7. p. 949. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1373382/pdf/amjphnation00308-0022.pdf
[95] The Abortion Problem: Proceedings of the Conference Held Under the Auspices of the National Committee on Maternal Health, Inc. (Baltimore: Williams and Wilkins, 1944) 50-2, 104. Citat în: Olasky, p. 262.
[96] Mary Calderone, ed., Abortion in the United States (New York: Hoeber-Harper, 1958) 166. Citat în: Olasky, 263.
[97] Calderone, ed., Abortion in the United States, p. 109. Citat în: Olasky, p. 263. [98] Olasky, p. 273.
[99] Atlantic Constitution, 18 august 1962, 30. Citat în: Olasky, p. 280.
[100] The Gallup Poll, Public Opinion 1935-1971 (New York: Random House, 1972), 1984. Citat în: Olasky, p. 281.
[101] „The Cruel Abortion Law”, New York Times, 7 aprilie 1965.
Pe 8 decembrie 2014, ProValori Media a lansat a lansat cartea Avortul, ultima exploatare a femeii, de Brian E. Fisher, fondatorul organizației americane Online For Life, care, de la înființarea ei, în 2007, a salvat de la avort peste 2.000 de copii.
Acest volum, dintr-o perspectivă originală și provocatoare, pune în discuție tocmai drepturile femeii și ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaților în impunerea și răspândirea practicii avortului în cea mai puternică națiune din lume și apoi în alte țări.
Pe parcursul mai multor săptămâni ne propunem să vă prezentăm fragmente din acest volum.
Cartea “Avortul, ultima exploatare a femeilor” se poate achiziționa de la Librăria bizantină, din rețeaua de librării Supergraph și online de pe site-ul Librăriei Sophia.
De asemenea, cartea este disponibilă și gratuit, în format digital, la adresa de web www.avortulexploateazafemeile.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
