PS Ignatie, Episcopul Hușilor: „Orice fel de ideologie ucide omul ca persoană unică, ca dar al lui Dumnezeu și bucurie pentru semeni. Ideologie este marxismul cultural al vremurilor noastre, care poartă masca multiculturalismului, adică a comunismului postmodern”
Redăm în continuare textul integral al pastoralei de Paști 2018 a Episcopului Hușilor, PS Ignatie:
† Ignatie
din mila și purtarea de grijă a Celui de Sus
Episcop al Hușilor,
iubiților frați preoți, ostenitorilor din sfintele mănăstiri
și alesului popor a lui Dumnezeu, har îmbelșugat,
lumină îndestulătoare și bucurie sfântă de la
Hristos Cel Înviat, iar din parte-mi părintească îmbrățișare
„Astăzi a eliberat Domnul din tirania diavolului firea omenească și a întors-o la noblețea ei de mai înainte. Când văd pârga mea că a biruit așa moartea, nu mă mai tem de război, nu mă mai înfricoșează lupta. Nu mă uit la slăbiciunea mea, ci caut la puterea nespusă a Aceluia care să lupte împreună cu mine”[1]
Cinstiți slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubiți frați și surori împreună-rugători,
Hristos a înviat!
Sfintele Evanghelii ne relatează faptul că, atunci când se îngâna ziua cu noaptea, femeile mironosițe se duceau înspre mormântul unde era îngropat Domnul Hristos, pentru ca să-L ungă, conform datinii evreiești, „cu miresmele pe care le pregătiseră” (Luca 24, 1). Suferința și răstignirea lui Hristos din Vinerea Mare au fost atât de covârșitoare, încât sufletele lor erau cernite de durere și tristețe, nemaiputând să își aducă aminte de făgăduința că Mirele lor cel iubit va învia a treia zi „după Scripturi” (I Corinteni 15, 4). Cu alte cuvinte, înseși inimile sfintelor femei purtătoare de mir erau locuite de convingerea că moartea este invincibilă, atâta vreme cât nu le-a trecut nicio clipită prin minte gândul că s-ar putea ca Hristos să fi înviat, precum le-a făgăduit. Unicul lor gând, care nu le dădea pace, era cel legat de piatra de la ușa mormântului: „Și ziceau între ele: cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului” (Marcu 16, 3). Deci, nu mai aveau memoria și energia Învierii, ci erau cuprinse de memoria și energia morții, care se așeza ca o piatră pe mormintele inimilor lor. Pe cât de adânc era încrustată în inima lor realitatea morții lui Hristos, pe atât de inexistentă era perspectiva Învierii Lui. Moartea era unicul vector, unica direcție care le jalona trăirile lăuntrice. Ajunse în fața mormântului, spre marea lor uimire și de nedumerire (Luca 24, 4), îl găsesc gol. De fapt, nu era gol, ci era plin de lumina Învierii lui Hristos, iar doi îngeri îmbrăcați „în veșminte strălucitoare” (Luca 24, 4) au pus o întrebare crucială: „de ce căutați pe Cel viu printre cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat” (Luca 24, 5). Într-o exprimare mai lapidară, am putea transpune astfel cuvintele îngerilor: de ce căutați viața în locul unde este moartea? Experiența aceasta minunată și uimitoare este similară cu dimineața în care te trezești după un coșmar îngrozitor și realizezi că nimic nu este adevărat. Totul a fost un vis, nu realitate.
Iubiții mei fii sufletești,
Sunt nenumărate momentele, în peregrinarea noastră pământească, când în loc să căutăm viața, noi căutăm moartea. Trist este, din păcate, că nu avem în niciun fel conștiința că devenim, pe nesimțite, apostoli ai culturii morții, care transformă omul și trăirea lui într-o ideologie. Știm, cu certitudine, din istoria recentă că, de fapt, orice fel de ideologie ucide omul ca persoană unică, ca dar al lui Dumnezeu și bucurie pentru semeni. Ideologie a fost nazismul, ideologie a fost comunismul și ideologie este marxismul cultural al vremurilor noastre, care poartă masca multiculturalismului, adică a comunismului postmodern ca atentat la persoană și impunerea cu orice preț a drepturilor minorităților de toate felurile. Pentru „omul recent” nu contează ce este omul în datele lui naturale și biologice, care implică diferențierea genetică pe sexe, nu mai contează tradiția și valorile perene rezultate din parcurgerea timpului istoriei, ci este relevantă doar interpretarea omului ca entitate pur ideologică, care poate fi oricând alterată și manevrată spre bunul plac al celor care vor cu orice preț să ne egalizeze, în care omul tradițional să fie considerat înapoiat, în care omul credincios să fie privit și tratat ca prost și în care omul să fie valorizat și tranzacționat ca acțiune de schimb la indicele bursei ideilor progresiste.
Iubiți credincioși,
Cultură a morții înseamnă să validezi, ca fiind rațional, binefăcător și progresist, păcatul în toate ipostazele lui, „pentru că plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23) și pentru că orice păcat poartă în sine germenele catastrofal și hidos al morții spirituale. Cultură a morții sau a căuta „viața” în moarte, așa cum sună sloganul „îmi trăiesc viața și cu asta, basta”, înseamnă să aperi pseudo-dreptul la avort, fără să te gândești la dreptul la viață al pruncului nenăscut și care nu se poate apăra în fața impulsului criminal al mamei; înseamnă să fii corupt, fără să te gândești că omori economia țării și bunăstarea cetățenilor ei prin îmbogățire necuvenită și goană murdară după bani, așa cum ne spune înțeleptul Solomon în Pildele sale că „cel ce primește mită se nimicește pe sine, iar cel ce urăște mita, acela va fi viu” (Pilde 15, 27); cultură a morții înseamnă să transformi o „ură spontană”, ca cea a lui Cain asupra lui Abel, într-o „ură organizată”[2], așa cum o regăsim în politica românească, fără să realizezi că în felul acesta devii agentul dezbinării propriului tău popor; cultură a morții înseamnă să multiplici calomnia și vorba ocolită, sub umbrela libertății de exprimare, așa cum se întâmplă, aproape la tot pasul, în presa românească – sunt puține excepții – , fără să iei în calcul că poți desființa și murdări pentru totdeauna, dar nu și pentru veșnicie, destinul pământesc al unui om; cultură a morții înseamnă să transformi minciuna într-o realitate „atotcuprinzătoare”, adică „toată lumea minte și minte în toate direcțiile. Se minte «cât vezi cu ochii», de la indicatorii economici și până la sentimentele care îi animă pe oameni, de la ziare, radiouri și televiziuni și până la felul în care se face literatură, se pictează sau se compune”[3]; cultură a morții înseamnă să nu mai crezi în înviere, aruncându-te în brațele zeului consumismului, care îți dă sentimentul că totul trebuie trăit aici, pentru că „doar o viață avem”, fără să constați că realitatea vieții veșnice este iminentă, indiferent dacă crezi sau nu în ea, adică de ceea ce îți este frică, tot nu scapi; cultură a morții înseamnă doar să auzi de înviere, fără să o fi văzut în viața ta, în inima ta, în sufletul tău, așa cum se spune în cântarea pascală „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus (…)”[4] sau cum frumos spune Sfântul Simeon Noul Teolog: „cei mai mulți oameni cred în Învierea lui Hristos, dar foarte puțini sunt cei ce o au și o văd în chip curat”[5]; cultură a morții înseamnă să ignori prigonirea și omorârea creștinilor din Orientul Mijlociu, pentru că noi europenii ne-am uitat, premeditat și programat, rădăcinile creștine; cultură a morții înseamnă toate atentatele teroriste islamice, care sunt minimalizate, corect politic vorbind, prin expresia „au fost provocate de musulmanii radicalizați”; cultură a morții înseamnă să absolutizezi drepturile copiilor sau ale elevilor în defavoarea autorității neagresive și a demnității spirituale ale părinților sau ale profesorilor, fără să iei în calcul că în felul acesta atât copiii, cât și elevii, vor fi transformați în niște ființe care știu doar să aibă pretenții arogante, rupte de responsabilitatea faptelor; cultură a morții înseamnă să nu ne doară sufletul pentru tinerii care își desfigurează viața prin consumul de droguri, prin accesul direct la pornografie, care are efecte toxice asupra curăției minții și a inimii, asupra frumuseții relației dintre un bărbat și o femeie și asupra calității duhovnicești a lăuntricului, pentru că „multiplicarea dorințelor” „conduce la o oboseală a voinței, stare numită epuizarea eului”[6].
Iubiți creștini,
Cultura morții poate fi învinsă prin cultura învierii, care înseamnă că „omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu Hristos, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi păcatului. Căci Cel care a murit împreună a fost curățit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și viețui împreună cu El” (Romani 6, 6-8). Cultură a învierii înseamnă că Hristos este „lumină, viață, înviere și adevăr. Lumină, ca Cel ce dă strălucire sufletelor, alungă întunericul neștiinței, luminează mintea spre înțelegerea lucrurilor tainice și arată tainele care nu pot fi văzute decât de cei curați cu inima; Viață, ca Cel ce dă sufletelor ce Îl iubesc pe Domnul puterea de a se mișca spre cele dumnezeiești; Înviere, ca Cel ce ridică mintea din alipirea moartă de cele materiale, curățindu-o de toată nestricăciunea și amorțirea; Adevăr, ca Cel ce dăruiește celor vrednici deprinderea neschimbăcioasă a celor bune”[7].
De aceea, vă îndemn stăruitor să fugiți de cultura morții și să îmbrățișați cultura învierii, care vă va învrednici de comuniunea cu Hristos cel Înviat, vă va ajuta să sorbiți din lumina și bucuria Paștilor, care sunt adevărata noastră trecere de la moarte la viață, de la păcat la virtute, de la întuneric la lumină, de la non-sens la rostul vieții noastre.
Fie-vă sărbătorile luminoase, pașnice și pline de adevărul salutului pascal: Hristos a înviat!
Al vostru părinte și prieten de tot binele voitor
și fierbinte rugător,
† Părintele Episcop Ignatie al Hușilor
NOTE BIBLIOGRAFICE
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți2 (Părinți și Scriitori Bisericești, seria nouă, 14), traducere din limba greacă veche de Pr. prof. Dumitru Fecioru, introducere de Ierom. Policarp Pârvuloiu, București, Editura Basilica, 2015, pp. 175-176.
[2] Gabriel Liiceanu, Despre ură, București, Editura Humanitas, 2007, pp. 52, 58
[3] Idem, Despre minciună, București, Editura Humanitas, 2006, p. 66.
[4] Rânduiala slujbei din noaptea Sfintelor Paști, în Penticostar, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p. 20.
[5] Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze (Scrieri II), traducere de diac. Ioan Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, p. 174.
[6] Diacon Adrian Sorin Mihalache, Ești ceea ce trăiești. Câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhovnicești ale Filocaliei (colecția Media Christiana-seria Lumina), București, Editura Trinitas, 2017, pp. 43-44.
[7] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cele două de capete despre cunoștința de Dumnezeu și iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu (a doua sută, cap. 70), traducere din grecește, introducere și note de Dumitru Stăniloae, București, Editura Humanitas, 1999, pp. 190-191.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
