Pe marginea unui caz povestit de dr. Astărăstoae: Dragostea de mamă este mai puternică decât expertiza medicilor
Mărturia unei mame inspirată de un caz povestit de dr. Vasile Astărăstoae:
de Trandafira Adriana Popa, Facebook
Am fost graphic designer ani de zile. Nici bun, nici slab… Doar un graphic designer care facea bani. In mod paradoxal schimbarea de profesie din viata mea nu a venit datorita copiilor mei, ci datorita copilului unor prieteni. Diagnosticat cu ADHD cu manifestari autistice, cu sanse limitate de recuperare si integrare, copilul a fost salvat de… mama lui.
Care s-a incapatanat, in ciuda opiniilor medicale, sa sustina ca boala se datoreaza unui sindrom post-vaccinal si care [Slava Domnului, cu sustinerea sotului ei] a luptat sa faca dezintoxicare homeopata, a studiat tot ce se poate despre diete pentru copii cu intolerante, care a plecat [cu arme si bagaje] pana in Elvetia la clinica Elminger… Adunau in fiecare an fise de redirectionare a impozitului [acelea cu 2% sau cele cu 20% pentru IMM-uri]. Orice formular completat conta. Nu conta ca primeau 20 de lei in urma lui. Terapia ABA era 40ron/sedinta si ei faceau o sedinta pe zi. Tratamentele de dezintoxicare, suplimentele si dieta costau si mai mult. Sumele cred ca depasesc valoarea unui apartament intr-o zona bunicica…
Copilul a fost salvat. Recuperat ad integrum. A durat 5 ani de chinuri cumplite. In primii doi ani prietena mea ma suna si plangeam amandoua la telefon… Vizitele le faceam mai rar. Nici nu avem timp si, uneori, nici nu faceam fata durerii. Era cumplit sa vezi copilul urland si muscand, pe prietena mea plangand si incercand sa-l opreasca sa-si faca rau. Uneori o gaseam cu vanatai… :((( Cine nu a vazut asa ceva trece usor peste diagnostic. La urma urmei… un diagnostic este un cuvant si este un concept abstract. Realitatea, concreta si dura, ne scoate ochii.
Sistemul medical nu recunoaste nici pana in ziua de astazi ca tot ce a patimit acest copil a fost efectul vaccinului. Prietenii mei cheltuiau toti banii pentru recuperarea copilului. Nu se punea problema intentarii unui proces… Ar fi costat testarile medicale [in afara, pentru ca in Romania nu se fac], avocatul… Ar fi durat… Or ei nu aveau energie si timp de investit decat pentru copilul lor. Dreptatea mai putea sa astepte…
Revenind… insotindu-mi prietena in cautarile ei, mi-am dat seama ca realitatea este crunta. Am realizat cate minciuni ne livreaza sistemul medical. Mi-am dat seama ca si copiii mei suferisera de efecte post-vaccinale destul de severe, dar ca eu pur si simplu nu corelasem informatiile…
Atunci am decis sa devin cadru medical. Sunt asistent medical. Nu am fost sefa de promotie, dar am fost printre cei mai buni din generatia mea. Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant. Imi puteti intreba profesorii. Atunci mi-am facut prieteni pe viata [BFF cum spune fi-mea]. Tot atunci am invatat sa nu mai inghit orice „galusca” mi se serveste pe tava de catre medici. Stiu ca nu sunt toti la fel… Am prieteni medici… Dar mai stiu ca sunt si medici care fac abuz de putere, abuz de incredere etc
Pedagogia a venit… cumva de la sine. Am vrut sa creez programe educationale de educare a mamicilor. Ca sa nu treaca si alte mame prin ce am trecut eu si prietena mea… Dupa care mi-am dat seama ca totul depinde de educatia societatii din care faci parte… Nu regret ca mi-am schimbat munca. Nici nu cred ca as putea sa ma mai intorc la design… Poate doar daca as avea de pictat peretii sau mobila de prin casa…
Cumva asta ma duce cu gandul si la tata… Tata care la 45 de ani isi facea prima reconversie profesionala. A mai urmat una pe la 50 si ceva… E bun in ceea ce face. Cred ca de la el am invatat sa fiu performer… Pacat ca [inca!] nu s-a lipit de mine rabdarea maica-mii…