Patru lecții vitale pe care tinerii noștri trebuie să le învețe
Sursă: theleadingedgeblog.com
Lecția 1: Trebuie să ai un cod moral!
Un bărbat adevărat are principii ferme, care-i guvernează viața! Permanenta lui preocupare de a-și trăi viața conform acestor principii este elementul care face din el, nu doar un bărbat de o integritate ireproșabila, ci și un bărbat cu o reputație impecabilă, construită pe fundamentul angajamentului constant, față de sine însuși, de a fi un om bun și sincer.
Anul trecut, după ce am ținut un seminar în fața unui grup de tineri dintr-un liceu, unul dintre profesorii mai în vârstă din școală s-a apropiat de mine și mi-a povestit cum a învățat el să conducă mașina în tinerețe. Mi-a explicat că agentul local de poliție i-a dat permisul de conducere fără prea multe verificări, bazându-se pe caracterul și reputația tatălui său. Agentul de poliție i-a spus că, datorită integrității tatălui său, a știut imediat că poate avea încredere în faptul că tatăl său l-a învățat să conducă în mod atent și responsabil.
Codul moral este elementul esențial pe care ne putem baza într-o situație dificilă. La bine, orice bărbat poate fi de o moralitate impecabilă. Situațiile dificile sunt cele în care se simte cel mai puternic nevoia existenței unor principii morale foarte clar definite. A fi bărbat adevărat în asemenea momente delicate înseamnă a avea puterea de a face ceea ce trebuie făcut, în loc de a alege în mod egoist calea cea mai ușoară.
Când spun “cod moral”, mă refer la un set de principii solide construite pe fundamentul virtuții. Mă refer la principii înglobate în fraze precum “Voi fi un bărbat care va respecta și vă ocroti femeile”, “Voi fi un bărbat care-și tratează membrii defavorizați ai comunității cu înțelegere și compasiune”, “Voi fi un bărbat cinstit în afaceri”, etc.
Acolo unde există virtute, nu există loc pentru “las’, că merge și așa”. N-ai cum să fii sincer și mincinos în același timp, sau prudent și iresponsabil în același timp. Virtutea înseamnă a alege între totul sau nimic. Bărbăția este special creată pentru a face față acestui tip de provoare.
Unul dintre exercițiile pe care le fac cu tinerii din licee, este cel de a-i pune să-și scrie pe o foaie de hârtie, fiecare, propriul său cod moral. Apoi îi încurajez să ia foaia de hârtie și s-o plaseze undeva la vedere, astfel încât s-o aibă în fața ochilor în fiecare zi. Îi provoc să se uite la acea foaie de hârtie în fiecare dimineață, să-și amintească ce fel de bărbat se vor strădui să fie pe parcursul zilei, iar apoi să se uite la foaia de hârtie pentru o ultimă dată seara, înainte de culcare, și să evalueze felul în care au reușit să se ridice la înălțimea propriului cod moral în acea zi. Dacă observă că există anumite segmente pe care au greșit, îi încurajez să își lanseze singuri provocarea ca, în ziuă următoare, să depună eforturi pentru a-și îndreptă greșelile din ziua precedentă.
Odată, după ce am susținut un discurs în cadrul unei conferințe cu tema “Tatăl și fiul, la un mic dejun ca între bărbați”, unul dintre tații prezenți s-a apropiat de mine și mi-a spus că, în momentul în care am subliniat importanța codului moral în viața unui bărbat, fiul său adolescent s-a aplecat ușor către el și l-a întrebat: “Tată, ce-i ăla cod moral?”. Tatăl acelui tânăr mi-a spus că a fost îngrozit când și-a dat seama că el nu i-a vorbit niciodată fiului său despre importanța moralității sau a eticii. Mi-a spus că nici măcar nu a conștientizat importanța unei astfel de conversații, până în acea dimineață în care fiul său l-a întrebat “ce-i ăla cod moral”.
Din păcate, cultura noastră nu promovează astfel de discuții cu tinerii. În schimb, putem vedea cum, această cultură, care ar trebui să educe oameni și să formeze caractere, promovează tinerilor în mod constant ideea conform căreia, cel mai important element care contribuie la reușita lor în viață este, nu atât caracterul, cât statutul social.
Îmi amintesc că, la un moment dat, stând în sala de așteptare a unui aeroport, am deschis una din revistele gratuite puse la dispoziție. De cum am deschis revista, de pe primele două pagini m-a întâmpinat reclama la cel mai nou model de ceas marca Omega. Cel care-mi vindea imaginea era nimeni altul decât James Bond în persoană – actorul Daniel Craig. Reclama era gândită astfel încât să mă convingă că, dacă voi avea acel ceas, voi avea statutul și prestanța unuia dintre cei mai mari actori ai filmelor de acțiune de la Hollywood.
În ziua de azi, o mulțime de bărbați petrec atât de mult timp încercând să obțină un anumit statut prin simpla imitare a altor bărbați, încât uită că cel mai important statut de care se poate bucura un bărbat este acela de a fi cunoscut și recunoscut ca fiind un bărbat cu adevărat bun.
În cadrul seminariilor pe care le țin, obișnuiesc să lansez tinerilor tot felul de provocări, prin întrebări precum: “Ce vor spune oamenii la înmormântarea ta? Vor spune oare că: ‘A fost un bărbat generos, un tată grozav, un soț iubitor’? Sau vor întreba unde sunt gustările?”
Răspunsul la această întrebare depinde exclusiv de felul în care tu, ca bărbat, hotărăști să îți trăiești viața. Dacă viața ta va fi trăită pe fundamentul unor principii sănătoase și solide, atunci oamenii nu vor vorbi despre mâncare la înmormântarea ta, ci vor închina un pahar în cinstea faptelor bune pe care le-ai făcut în timpul vieții, și a corectitudinii care ți-a ghidat fiecare decizie.
Lecția 2: Trebuie să-i ajuți pe cei din jurul tău.
Pentru tine, ca bărbat, este extrem de important să-i ajuți pe ceilalți, pentru că astfel îți vei putea folosi darul energiei și al forței masculine în beneficiul semenilor tăi.
Acest lucru este exact opusul a ceea ce pornografia sugerează bărbaților. Pe noi, ca bărbați, pornografia nu ne învăța altceva decât să ne folosim de masculinitatea noastră exclusiv pentru beneficiul nostru personal și pentru propria noastră plăcere. Suntem învățați să reducem femeile la nivelul de simple obiecte de care ne putem dispensa oricând.
Una dintre cele mai grave vătămări produse de pornografie este faptul că reduce persoana umană la nivelul de bun de larg consum menit a fi utilizat de alții în scopul satisfacerii propriilor lor plăceri.
Dacă noi, ca bărbați, nu vom învăța să ne punem în slujba celorlalți, să-i ajutăm, vom sfârși cu toții prin a deveni sclavii diverselor pofte și curente superficiale ce domină în prezent cultura occidentală.
Am văzut, într-o zi, un poster motivațional pe care scria așa: “Dacă vrei să fii fericit pentru o oră, uită-te la TV. Dacă vrei să fii fericit pentru o zi, du-te într-un parc de distracții. Dacă vrei să fii fericit toată viața, ajută-i pe cei din jurul tău.” Nici că ar fi putut vreodată un simplu afiș de carton ieftin, să transmită un mesaj mai plin de adevăr precum acesta.
După cum o spun chiar și versurile clasicului cântec al lui Bob Dylan:
“Va trebui să te pui în slujba cuiva, într-adevăr,
Va trebui să te pui în slujba cuiva,
Fie că va fi vorba de Dumnezeu sau de Diavol,
Tot va trebui să te pui în slujba cuiva”.
Din păcate, mulți bărbați crescuți în cultura actuală încă nu și-au dat seama că adevărata libertate, adevărata fericire, nu vor fi găsite în a face orice au chef să facă sau orice le vine să facă, ci în a face ceea ce este bine, frumos, consistent și util să facă.
Punerea în slujba celorlalți începe, în mod evident, de acasă, din relațiile interpersonale, extinzându-se către comunitatea din care facem parte, către interacțiunile zilnice cu colegii de serviciu, și chiar și către omul care ne umple rezervorul mașinii cu benzină, sau către cel care ne servește masa la cafeneaua locală.
Bărbatul care se pune în slujba celorlalți este bărbatul care își trăiește viața orientat către exterior, spre aproapele său. El refuză să-și trăiască viața orientat preponderent spre el însuși și spre satisfacerea propriilor lui dorințe.
O viața trăită exclusiv în direcția satisfacerii propriilor dorințe se va transforma rapid într-o viața de sclavie față de lucruri care nu vor putea niciodată să ne ofere un scop demn de a fi atins și care să ne împlinească. Viața trăită exclusiv în vederea satisfacerii propriilor dorințe ajunge să fie o viață plină de singurătate, chiar dacă, la exterior, totul va arăta perfect.
Lipsindu-i pe cei din jurul nostru de potențialul de care dispunem ca bărbați, nu vom mai reuși să ne simțim legați de această lume într-un mod semnificativ atât pentru noi, cât și pentru ceilalți.
Astfel, viața trăită într-un mod egoist ne va răpi posibilitatea de a ne simți cu adevărat conectați la lumea în care trăim.
Lecția 3: Viața ta trebuie să aibă un scop. În viață, trebuie să-ți depășești limitele.
Fiecare bărbat are o pasiune, iar bărbații care vor să-și găsească un scop în viață trebuie să-și descopere pasiunea și să o urmeze până la capăt.
Poate fi vorba de sport, sau de trenulețe de jucărie, sau poate că îți place să compui cântece. Poate-ți place să joci șah, sau poate că ești pasionat de istorie sau de grădinărit – oricare ar fi pasiunea ta, trebuie să o identifici și, după ce ai identificat-o, trebuie să-ți faci timp pentru a i te dedica.
Dacă ești norocos, vei putea chiar să-ți câștigi existența de pe urma pasiunii tale. Însă nu mulți dintre voi veți reuși să vă valorificați pasiunile, ceea ce înseamnă că pasiunea descoperită va trebui integrată în programul zilnic de activități.
Identificarea unei activități interesante, urmată de concentrarea în direcția ei, reprezintă o altă metodă excelentă de direcționare a energiei și forței noastre masculine spre exterior, prin investiția pe care o facem în diferite activități – și cât de mult ne place nouă, bărbaților, un lucru bine făcut! (trebuie să recunoaștem că mult prea des ni se întâmplă să tratăm chiar și relațiile personale pe care le avem cu ceilalți, ca pe niște proiecte pe care trebuie să le gestionăm, dar ăsta este subiectul unui alt articol de blog!)
O activitate specific bărbătească are potențialul de a-ți oferi ție, ca bărbat, un scop și o direcție în viață. Lumea în care bărbatul își poate etala abilitățile și competențele specific masculine, este lumea care, pentru un bărbat, are un sens; este locul în care noi, bărbații, ne utilizăm cu bucurie forța și energia în scopuri pozitive, pentru ca apoi să vedem cu ochii noștri roadele muncii pe care am depus-o.
Activitățile specific bărbătești ne oferă nouă, bărbaților, ocazia de a arăta întregii lumi ce știm să facem, ce putem să facem și ce avem concret de oferit lumii.
Exact! Ne oferă ocazia de a ne făli – de a merge cu pieptul scos înainte, plini de mândrie și de sentimentul împlinirii, atunci când realizăm un lucru ce știm că este demn de a fi luat în seamă.
Activitățile tipic masculine reprezintă, de asemenea, una dintre modalitățile prin care noi, bărbații, putem lăsa ceva pozitiv în urma noastră pentru cei ce vor veni după noi. Întotdeauna va exista o poveste (care, de regulă, va mai fi “înflorită” cu fiecare repovestire) despre golul pe care l-am marcat în cadrul meciului amical de rugby, sau despre casa de păpuși pe care am construit-o pentru copii, sau despre peștele pe care l-am prins când am fost la pescuit etc. De obicei, astfel de povești sunt împletite în jurul unei provocări. Iar noi, ca bărbați, suntem construiți pentru a răspunde provocărilor și pentru a le face față.
Atunci când răspundem provocărilor și când le ducem la bun sfârșit, noi, bărbații, arătăm lumii întregi, în modul nostru specific masculin, că avem ceva valoros de oferit, că putem contribui cu ceva, că putem lăsa ceva important și util în urma noastră.
Dacă nu ne vom educa tinerii și dacă nu le vom oferi ocazia de a răspunde cât mai multor provocări pentru a-și testa limitele, să nu ne mirăm când vor găsi alte metode, mult mai urâte și distructive, prin care vor încerca să demonstreze lumii că sunt bărbați adevărați. Să nu îi arătăm cu degetul când se vor îmbăta criță pentru a demonstra că sunt “bărbați în toată firea”, care rezistă la băutură mult mai bine decât oricare alt individ, sau când se vor folosi de femei și le vor agresa sexual, supunându-le la tot felul de barbarii sexuale doar de dragul de a colecționa cât mai multe “trofee”, pentru a fi recunoscuți drept bărbații cu cele mai multe femei care au trecut prin patul lor. Nu ei vor fi vinovați de a fi ajuns să se comporte animalic, ci noi, adultii, persoanele responsabile de formarea lor ca oameni, pentru că n-am știut să le vorbim tinerilor noștri, n-am știut să ni-i apropiem, n-am știut să-i educăm, n-am știut să le transmitem un set de valori morale și de principii sănătoase.
Ca bărbați, avem nevoie de un scop în viață. Avem nevoie să știm că eforturile noastre contează, că au un rost, o finalitate utilă. Chiar și personajul Tyler Durden, în filmul Fight Club, spune că: “Văd tot acest potențial cum este irosit… o întreagă generație care umple rezervoarele de benzină ale mașinilor și servește mesele; sclavi cu gulere albe. Reclamele ne-au făcut să alergăm după mașini și haine, după locuri de muncă pe care le detestăm, dar care ne permit să cumpărăm toate prostiile de care nu avem cu adevărat nevoie.”
Sau, așa cum spunea cineva, la un moment dat: ‘daca-ți trăiești viața la un nivel superficial, atunci cel ce controlează acest nivel, te controlează și pe tine’.
Pentru a putea valorifica ocaziile de a ne lăsa amprenta în lume într-un mod pozitiv, pentru a putea lăsa în urma noastră o moștenire lipsită de superficialitate și plină de însemnătate, pentru a lăsa în urma noastră un lucru demn de admirat care să îi facă pe ceilalți să exclame “ce lucru grozav!”, noi, bărbații, avem nevoie de un scop, avem nevoie de provocări.
Lecția 4: Trebuie să știi să iubești!
În ziua de azi, cele mai multe probleme cu care ne confruntăm în cultura contemporană se datorează lipsei de iubire. Când spun asta, nu mă refer la fanteziile sexuale de tip Don Juan, alimentate de pornografie, sau la sentimentalismele emotive (eu le mai spun tinerilor așa: “sigur că furnicătura pe care o simți în stomac – despre care toate vedetele muzicii pop îți vorbesc întruna – poate fi dragoste, dar poate fi și o simplă indigestie”). Nu. Când spun că trebuie să știi să iubești, nu mă refer la cocktailul de hormoni aferent îndrăgostirii, ci mă refer la iubirea adevărată, la cea despre care vorbea Aristotel atunci când descria iubirea ca fiind starea în care te afli atunci când “urmărești ca celui de lângă tine să-i fie bine”.
Din păcate, ceea ce cultura contemporană promovează preponderent, este orientarea către sine, raportarea la sine, iar nu iubirea autentică.
Iubirea autentică înseamnă a pune binele celui de lângă tine mai presus de binele tău, chiar dacă binele celui de lângă tine poate însemna suferința ta sau pierderea unui lucru important pentru tine.
Singura modalitate de a verifica dacă ceea ce simțim este iubire adevărată, iar nu un simplu sentimentalism emotiv, este prin a răspunde următoarelor întrebări: Este această iubire, transpusă în fapte concrete? Este ea direcționată către exterior, în beneficiul celuilalt?
Dacă eu le spun soției și copiilor mei că îi iubesc, dar apoi îmi petrec tot timpul stând pe canapea, uitându-mă la filme pe DVD și ronțăind gustărele, în timp ce soția mea gătește, face cumpărături, îngrijește copiii și merge la serviciu pentru a putea plăti facturile, atunci, oare chiar îmi iubesc cu adevărat soția și copiii?
Urmează să mă întâlnesc cu un tânăr care a răspuns afirmativ la întrebarea de mai sus. Ținerii știu instinctiv că iubirea autentică nu înseamnă doar cuvinte și sentimente, ci trebuie să se manifeste în mod concret în lumea reală. Problemă este că noi, adulții, nu le mai reamintim tinerilor acest lucru suficient de des.
“Noi nu trebuie să reinventăm bărbăția. Trebuie doar să vrem să ne trezim din visul urât al ultimelor generații, și să-l îndreptăm.” -Waller R. Newell
Traducător: Diana Orzan
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
