Inflația de pretinse drepturi diluează prestigiul conceptului de drepturi fundamentale ale omului
de Cristina Popescu, Facebook
Forța și prestigiul ideii de drepturi ale omului stă tocmai în faptul de a califica în acest concept doar drepturile fundamentale, al căror caracter sacrosanct poate fi găsit într-un temei transcendent acceptat cu titlu universal.
Cu cât – așa cum pare în zilele noastre – se înmulțesc dezideratele și doleanțele ce se revendică a fi adăpostite sub această titulatură de “drepturi ale omului”, cu atât “drepturile omului” se ieftinesc și încep să fie privite ca forme din ce în ce mai diluate de conținut.
Cu cât sunt mai des invocate pentru a justifica tot felul de aiureli (“dreptul la determinarea identității de gen”) sau declarații generale de intenții (“dreptul la un mediu curat”), cu atât “drepturile omului” ajung să fie privite ca vorbă goală, chiar dacă nu ne putem tranzacționa politic pretențiile fără ele.
Sunt ca bancnotele și inflația: cu cât se tipăresc mai multe fără acoperire în aur sau în credibilitate, cu atât le scade valoarea reală, indiferent ce declară banca nominal pe ele.
Un alt mod prin care lărgirea noțiunii de drepturi ale omului și înmulțirea lor le slăbește tocmai forța și prestigiul este acela că introducerea de noi drepturi ca drepturi fundamentale tinde să înmulțească și să amplifice “tensiunile” și contradicțiile din raporturile dintre ele, să creeze prea des conflicte între teritoriile libertăților astfel recunoscute.
De ex., pretenția de a include căsătoria homosexuală sau dreptul la autodeterminarea de gen (eventual și pentru minori, ca expresie a interesului superior al copilului) printre drepturile omului tinde să încalce teritoriul altor libertăți mai consacrate și mai venerabile: libertățile de expresie, de conștiință, religioasă, de exprimare, de creștere și educare a copilului împreună cu părinții etc, libertăți care trebuie să se restrângă și să fie cenzurate în numele noilor venite.
Astfel de conflicte între drepturile desemnate ca fundamentale au ca efect transformarea imperativului categoric intrinsec într-unul relativ; libertățile, oricât de fundamentale sunt declarate a fi, ajung să se relativizeze dincolo de hotarele acceptabile.
În mod tradițional, drepturile fundamentale erau mai degrabă negative (vizau interdicția de încălcare a valorilor ocrotite) și coexistau într-un sistem destul de coerent.
Noile pretendente la titlul de drept al omului par a juca, astfel, rolul unor intruși care generează dezbinare și slăbesc tocmai ceea ce se presupunea că vor întări – drepturile și libertățile fundamentale ale individului – în numele unor iluzii.
Citește mai multe articole de Cristina Popescu
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
