„O problemă exclusiv feminină? ” / „Avortul, ultima exploatare a femeii” (3)
„O problemă exclusiv feminină?
Azi, în America, niciun subiect nu stârnește dezbateri mai aprinse și controverse mai emoționale decât avortul. Fiecare și-a format o părere, iar exprimarea acesteia va isca, cel mai probabil, o discuție acerbă.
Totuși, cel mai adesea, nu prea vorbim despre avort. Este, ca și religia sau politica, un subiect pe care nu-l abordăm nici în familie, nici cu colegii, nici cu străinii. E o chestiune prea stânjenitoare, prea personală și prea gravă, care riscă să provoace conflicte pe care nu ni le dorim.
Când am testat ipoteza că oamenilor nu le place să vorbească despre avort, am avut parte de rezultate câteodată comice, alteori triste, iar uneori chiar frustrante.
Conversația decurge cam așa:
– Cu ce te ocupi, Brian?
– Salvez de la avort mame, tați și copii.
Câteodată, unii reacționează entuziast și vor să afle mai multe.
Dar, în general, interlocutorul meu se uită în altă parte. Am început să înțeleg de ce. Au trecut printr-un avort și eu tocmai le-am reamintit despre asta. Unii îmi spun povestea lor, dar cei mai mulți schimbă vorba. Bănuiesc că majoritatea celor care au făcut avort se așteaptă să-i judec și să-i condamn. Nu e cazul, pentru că am fost mult prea des martorul suferinței intense și al rușinii care îi urmează. Avortul are tot felul de victime.
Uneori, persoana în cauză va schimba vorba imediat și se va strădui din răsputeri să se asigure că subiectul respectiv nu-și mai face loc în conversație. De obicei, acesta e un semn că interlocutorul meu se pronunță cu convingere în favoarea avortului și nu vrea să înceapă o astfel de discuție.
Rar se întâmplă ca cineva să se implice într-o discuție despre avort în America. Tema a fost aruncată la coșul de gunoi și nu se mai aduce pe tapet.
Dar subiectul răsuflă prin toți porii culturii noastre, răzbate din orice context. Statisticile sugerează că fiecare familie americană a fost afectată de avort într-un fel sau altul.”
Pe 8 decembrie 2014, ProValori Media a lansat a lansat cartea Avortul, ultima exploatare a femeii, de Brian E. Fisher, fondatorul organizației americane Online For Life, care, de la înființarea ei, în 2007, a salvat de la avort peste 2.000 de copii.
Acest volum, dintr-o perspectivă originală și provocatoare, pune în discuție tocmai drepturile femeii și ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaților în impunerea și răspândirea practicii avortului în cea mai puternică națiune din lume și apoi în alte țări.
Pe parcursul mai multor săptămâni ne propunem să vă prezentăm fragmente din acest volum.
Cartea este disponibilă gratuit, în format digital, la adresa de web www.avortulexploateazafemeile.