O mămică cinefilă din Cluj: „Ce-am văzut la TIFF: Ambalate în povești bine ticluite despre suflet, iubire și normalitate, răul și urâtul vin la pachet cu magia”
Text primit pe adresa redacției: Ce i-a plăcut și ce nu i-a plăcut unei mămici cinefile care a mers la Transilvania International Film Festival (TIFF) – ediția 2018.
Am prins gustul TIFF-ului de vreo doi ani încoace. Te prinde TIFF-ul cu aerul lui de magie, cu nopțile de film open air în Piața Unirii când aerul înmiresmat de teii din preajma e brăzdat de pescărușii aciuați prin Cluj de câțiva ani, speriați de bubuiturile din boxe și când luna răsare prietenoasă ca o portocală uriașă dintre acoperișurile clădirilor.
M-a fascinat de mică lumea filmelor. Devoram almanahul Cinema de pe vremea lui Ceaușescu cu pozele color și poveștile despre viețile actrițelor pe care le divinizam (Ingrid Bergman, Audrey Hepburn, Greta Garbo si lista e lunga). Când fiu-meu a luat la rând lista celor mai bune 100 de filme de pe IMDB, intram în camera lui și el mă punea să ghicesc filmul. Uneori un refren muzical, alteori o secvență scurta sau un schimb de replici îmi aduceau imediat pe retină filmul văzut cu zeci de ani în urmă, ceea îmi atrăgea invidia cinefilului: „Și p-ăsta l-ai văzut?!”
Filmul e magie. 7 seri consecutive am fost și am văzut câte-un film până noaptea târziu. Aș fi ipocrită sa spun că nu mi-a plăcut. În prima seară, soțul meu mi-a făcut o surpriză alegând un film francez despre sfârșitul primului război mondial și despre felul în care oamenii, mutilați la propriu și la figurat de război, prind din nou gustul vieții. Cu toate că la început am zis că nu e de mine (nu-mi plac filmele cu război), la finalul poveștii duse la capăt cu sensibilitate și optimism am rămas nemișcați pe scaun 10 minute, cu lacrimi în ochi. Când ne-am ridicat, se golise piața și se strângeau scaunele. Rețineți acest titlu: Au revoir là-haut!, în traducere, „La revedere acolo sus!”. Și încă unul. Scurt-metrajul românesc Cadoul de Crăciun.
Nimic din ce-am văzut în zilele următoare nu m-a atins în felul acela.
La TIFF ca la orice festival de film, filmul e magie. Dar și multă propagandă. O spun cu gust amar. Începând cu clipul de promovare a festivalului, cu cele două mari actrițe românce într-o postură „artistică”. Extrem de. Clipul a căpătat sens în mintea mea când am văzut la final filmul câștigător al Trofeului Transilvania, povestea a două lesbiene mai trecute, a căror iubire e tulburată de apariția uneia mai tinere.
Recunosc, ne-am ales filmele cu grijă, dar nu am putut ignora numărul mare de filme corecte politic, extrem de promovate și considerate favorite. Cu toată selecția, în seara în care am ales să vedem scurt-metraje românești, unul din filme era despre felul sensibil în care doi gay bucureșteni descoperă că atracția dintre ei este iubire.
Ultima seară a mea la TIFF a fost la opera cu filmul Tosca, în deschidere cu o Angela Gheorghiu electrizantă. Am avut parte și de un bonus. Pe toată durata filmului, lângă mine, două fete frumoase și înalte își șopteau vorbe dulci la ureche, se mângâiau și se sărutau.
O să închei pesimist. Gândul ăsta mă urmărește de câteva zile. Dragi părinți, copiii noștri sunt în pericol. O să atrag multe critici pe tema asta, dar îmi asum. Am văzut cu ochii mei cum, ambalate în povești bine ticluite despre suflet, iubire și normalitate, răul și urâtul vin la pachet cu magia. Mi s-a făcut frică, pentru copiii mei și ai voștri.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
