avortdizabilităţisindrom Down

O adolescentă britanică vrea să schimbe legea avortului, fiindcă discriminează copiii nenăscuți cu sindrom Down. Ce limite are propunerea ei

de Redacția Stiripentruviata.ro

Atâta timp cât copiii cu sindrom Down au apucat să se nască, îi celebrăm și îi sprijinim cât de mult putem. Dar, când un copil nenăscut este diagnosticat cu sindrom Down, este tratat ca un obiect de care societatea se poate lipsi, părinților fiindu-le recomandat avortul.

Millie Anna Prelogar, din Windsor, Marea Britanie, are 18 ani și sindrom Down. Tânăra s-a simțit „șocată” și „ofensată” când a aflat că legea permite avortarea copiilor ca ea în orice stadiu al sarcinii, până înainte de naștere.

Ea a călătorit prin toată țara și s-a întâlnit până și cu premierul Rishi Sunak, pentru a le explica oamenilor că „nu e mare lucru să ai sindrom Down” și că „putem face orice atâta timp cât primim puțin sprijin și susținere”.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Deși studiile arată că persoanele cu sindrom Down sunt fericite cu viața lor, marea majoritate a copiilor nenăscuți care primesc acest diagnostic sunt avortați.

Millie Anna lucrează cu organizația Positive About Down Syndrome, cerându-le parlamentarilor britanici „să rescrie protocoalele și exprimările folosite de medicii care le dau părinților vestea că urmează să nască un copil cu sindrom Down”.

În acest scop, tânăra îi confruntă pe parlamentari cu întrebarea: „Credeți că ar fi fost mai bine să nu mă nasc?”

Astfel, ea subliniază diferența de tratament care se aplică în cazul celor născuți față de cei nenăscuți care au sindrom Down. Tânăra își dorește ca bebelușii nenăscuți cu sindrom Down să fie tratați măcar la fel ca ceilalți copii nenăscuți.

Millie Anna spune că legea avortului ar trebui schimbată, deoarece „perpetuează stereotipuri negative cu privire la persoanele cu sindrom Down și pune la îndoială valoarea și demnitatea vieții mele”.

Desigur, cerința ei nu ar însemna că acești copii nu ar mai putea fi avortați, ci că nu ar mai putea fi avortați în stadiu avansat al sarcinii.

Avortul este legal până la 24 de săptămâni de sarcină în Marea Britanie și pune la îndoială valoarea și demnitatea vieții tuturor copiilor nenăscuți, indiferent dacă sunt sau nu diagnosticați cu vreo problemă gravă de sănătate. Avortul este în sine discriminatoriu, criteriu fiind stadiul de dezvoltare în care se află respectiva persoană umană.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button