EXCLUSIV ONLINE: Note privind o dezvoltare sănătoasă a identității de gen / Din cartea „Fața nevăzută a homosexualității” de Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău
Extras din cartea “Fața nevăzută a homosexualității”, de Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău, Ed. Christiana, București 2014
Din păcate, astăzi asistăm la o disoluție a identității de gen, atât ca efect al revoluțiilor feministe și sexuale, cât și al dispariției specificității ocupaționale a celor două sexe. În condițiile în care bărbații sunt tot mai puțin bărbați și femeile tot mai puțin femei, probabilitatea apariției confuziei în zona identității de gen este tot mai mare, mai cu seamă în condițiile în care mass‑media, modele și politicile educaționale intrețin și amplifică acest fenomen. Ce putem face?
În cartea sa, Sex and Gender („Sex și gen”), psihiatrul R. Stoller precizează câteva dintre lucrurile de care o mamă trebuie să țină seama când crește un băiat, pentru a‑l feri de pericolul omniprezent astăzi al unei tulburări de identitate de gen. În primul rând, spune Stoller, mama trebuie să încurajeze separarea băiețelului de ea la momentul oportun, trebuie să‑i acorde o dragoste firească și să‑l propună intotdeauna pe tată, prin atenția pe care i‑o acordă, ca model și sursă de identificare pentru băiețel. Și, la fel de important, să incurajeze în băiat acel sentiment de stăpanire de sine, de forță și autoritate pe care i‑o dă propria bărbăție. Totodată, pentru mama zilelor noastre, marcată profund de ideologia feministă, Stoller propune:
- să‑și controleze pe cat se poate reacția de adversitate față de autoritatea bărbatului;
- să fie cat se poate de feminină – dacă nu poate mai mult, măcar în prezența copiilor;
- să fie neapărat căsătorită, astfel încât soțul ei drag să fie prezent permanent în familie
(Stoller, 1975)
Toate aceste concluzii ne fac să înțelegem mai bine importanța asumării pană la capăt a diferenței de gen existente între bărbat și femeie, a rolurilor pe care fiecare trebuie să le joace în viața de familie și, bineințeles, în comunitate și societate. Problemele apar atunci cand arhetipurile bărbătesc și femeiesc își pierd relevanța, se diluează pană la a nu mai ști niciunul ce este de fapt. Copiii cu probleme de identitate de gen se formează într‑o lume în care propriii lor părinți suferă într‑o măsură mai mică sau mai mare de această confuzie privind vestimentația, comportamentul, modul de a fi și a gândi propriu fiecărui sex.
În momentul în care lucrurile acestea sunt bine clarificate, adulții, tatăl, mama, frații mai mari sau bunicii își vor arăta dezaprobarea cand e vorba de comportamentul sau aspectul băieților, față de tot ceea ce inseamnă activitate tipic feminină: „Băieții nu fac asta!”. Sau: „Tu ești băiat sau fetiță, ce este cu comportamentul acesta?!”. Acestea sau oricare alte asemenea interogări schițează cadrul general al comportamentului și blochează, totodată, însușirea influențelor negative.
Citește și Criza familiei și apariția homosexualității
Pentru că mama este mult mai apropiată de băiat în perioada în care acesta începe să‑și definească identitatea bărbătească (8 luni – 4 ani), ea va trebui să respecte următoarele lucruri:
- să încurajeze competența și stăpânirea fiului ei și să‑l învețe cum să‑și depășească fricile și anxietățile;
- să‑și manifeste respectul față de bărbăție sau față de bărbat, de tatăl copilului, mai ales dacă tatăl are deficiențe evidente sau este absent – tocmai pentru a anihila efectul negativ al comportamentului acestuia;
- să‑și îndemne băiatul să se joace cu ceilalți băieți de vârsta lui.
(O’Leary, 2000)
O viață armonioasă de familie este esențială, dar dacă acest lucru nu este posibil, măcar copilul să aibă ocazia de a observa alte căsătorii fericite, pentru a rămâne cu această impresie că dragostea dintre soț și soție este un lucru frumos.
Desigur, ceea ce este esențial, mai ales în era pornografiei și a extinderii fără precedent a drepturilor homosexualilor, copiii trebuie protejați de molestare sexuală din partea adulților sau a altor copii. Copiii trebuie sfătuiți de părinți ca, în cazul în care cineva incearcă să le atingă părțile intime sau le cere să atingă părțile sale intime, să spună imediat acasă și să știe că oamenii care fac astfel de lucruri sunt de obicei mincinoși.
Esențială este, de asemenea, viața creștină. Toate cercetările de pană acum arată că cei mai mulți homosexuali provin din familii sau din medii în care nu au avut parte de o educație creștină (Remafedi, 1992).
Toate aceste recomandări sunt de mare actualitate în timpurile noastre, însă mai cu seamă cand sunt evidente distorsiuni ale formării corecte a identității de gen la băieți, de tipul:
- frică de jocuri viguroase fără reguli (lupte corp la corp, lovituri, alergări, însoțite de râsete și țipete);
- lipsa partenerilor de joacă de același sex;
- lipsă de interes pentru jocurile în echipă;
- atracție pentru jocul cu păpușile;
- interes față de hainele sau pantofii femeiești și imbrăcarea de haine feminine;
- vorbire efeminată sau manierism efeminat;
- jucarea de roluri feminine;
- declarații frecvente că vrea să fie fată sau că este fată.
(O’Leary, 2000)
Băieții care sunt excesiv de „frumoși”, bolnăvicioși, sensibili, non‑atletici, mezini, fără tată, sau ale căror mame au probleme psihologice, sunt expuși unui risc crescut. Există dovezi că fiii adoptați pot fi expuși acestui risc, probabil din cauza anxietății provocate de separare sau pentru că tatălui ii vine mai greu decât mamei să formeze o legătură cu un copil non‑biologic. „Expuși riscului” nu înseamnă că homosexualitatea este o consecință inevitabilă, ci doar că șansa este mai mare decat în cazul unui băiat care nu are niciunul din aceste simptome (Dale O’Leary, 2000).
Iată câteva recomandări esențiale pentru a‑i ajuta pe copiii noștri să‑și construiască o identitate de gen sănătoasă:
- Este absolut esențial ca toți adulții și copiii mai mari să afirme fără echivoc identitatea masculină a băiatului și să arate
- dezaprobare față de activitățile stereotipice feminine și îmbrăcarea lui cu haine feminine. Un simplu: «Băieții nu fac asta» cu prima ocazie observată este de ajuns.
- Mama trebuie să încurajeze competența și stăpânirea fiului ei și să‑l învețe cum să‑și depășească fricile și anxietățile.
- Mama trebuie să afirme respectul ei față de bărbăție și față de bărbați, în mod deosebit în cazul în care tatăl are deficiențe evidente sau este absent.
- Băiatul trebuie să aibă ocazia să observe în jur căsătorii fericite și să înțeleagă că dragostea dintre soț și soție este un lucru frumos.
- Băiatul are nevoie de parteneri de joacă care‑i împărtășesc preocupările.
- Mama trebuie să fie decentă în fața copiilor și să le respecte pudoarea. Copiii nu trebuie să vadă acte sau gesturi sexuale.
- Copiii trebuie protejați de molestare sexuală din partea adulților sau a altor copii și să primească indrumări autoritare în fiecare an din partea părinților. Dacă cineva încearcă să le atingă părțile intime sau le cere să atingă părțile sale intime, copiii trebuie să spună imediat acasă și să știe că oamenii care fac astfel de lucruri sunt de obicei mincinoși.
- Părinții trebuie să îi învețe pe copii să îi ierte pe cei care îi rănesc, să respingă invidia și lamentarea și să practice virtutea.
- Diferența dintre băieții care devin homosexuali și cei care nu devin nu este simplul fapt că primii au fost traumatizați, iar ceilalți nu. Aproape toți copiii au parte de traume de un fel sau altul. Diferența poate sta în faptul că, la cei atrași de același sex, trauma a rămas nevindecată. În multe cazuri, amărăciunea, invidia, lipsa de iertare și autocompătimirea au fost lăsate să se inflameze sau au fost încurajate subtil.
- Toate acestea ar trebui să înceapă imediat după naștere. Perioada critică pentru dezvoltarea identității de gen este între 8 luni și 4 ani.
(O’Leary, 2000)
Citește și „Bărbatul trebuie să fie foarte bărbat, și femeia – foarte femeie”
Principiul fundamental de intervenție în cazul apariției tulburării identității de gen la băieți este creșterea influenței tatălui și scăderea influenței mamei. Tocmai pentru că acești băieți au nevoie de apropierea unui bărbat, ei le cad pradă ușor pedofililor și, în consecință, au nevoie de relații bărbătești pozitive și de susținere suplimentară pe tot parcursul copilăriei și adolescenței.
Apariția tulburării de dezvoltare a identității de gen este cel mai puternic factor predictiv pentru apariția comportamentului homosexual la maturitate. Aceasta nu depinde însă de o anumită moștenire genetică sau de o dereglare hormonală, ci de mediul familial, de raporturile pe care copilul le are cu tatăl și cu mama sa, de relația dintre părinți și de modul în care aceștia tratează copilul. Discuția, deși este valabilă mai ales în cazul băiatului, nu o exclude pe fetiță.
Dintr‑un studiu realizat în anul 1985 rezulta că 68% din băieții diagnosticați cu Tulburare de Identitate de Gen, manifestand în mod excesiv un comportament și o vestimentație femeiască, ajungeau la maturitate homosexuali (Hockenberry și colaboratorii, 1987). Așadar, riscul este foarte mare.
Dar (…) și educația vine în sprijinul acestui fenomen. Care să fie motivul pentru care, în mai multe țări ale Europei și Americii, a început să se interzică folosirea jucăriilor specifice sexului, să se ceară ca vestimentația și comportamentul să fie unisex, toaletele unisex, pentru a nu forța băieții și fetițele să‑și aleagă un „gen” care, chipurile, nu li se potrivește?! De fapt, această poartă deschisă alegerii nu înseamnă altceva decat o educație pro-homosexualitate. Minciuna că „așa s‑au născut” nu mai este susținută în niciun fel de știință, dar lumea nu știe asta și crede că adolescenților trebuie să li se acorde șansa de a‑și alege viitorul. Însă, prin nedezvoltarea identității, copiii nu‑și aleg, ci sunt condiționați ca, mai devreme sau mai târziu în viață, să ajungă incapabili să se manifeste potrivit propriului sex, incapabili de a iubi, de a‑și întemeia o familie și a avea copii.
Bibliografie
Stoller, Robert; Sex and Gender: On the Development of Masculinity and Femininity, Science House, New York City (1968) 383 p.
Remafedi, G., Resnick, M., Blum, R., & Harris, L. (1992). “Demography of sexual orientation in adolescents”. Pediatrics, 89(4), 714‑721.
O’Leary, Dale. (2000) http://fathersforlife.org/dale/preventi.html
Hockenberry, S., Billingham, R. (1987) “Sexual orientation and boyhood gender conformity: Development of the boyhood gender conformity scales (BGCS)”. Archives of Sexual Behavior. 16, 6: 475 ‑ 492.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
