de Natalia Luchita, Facebook
…Îmi place să frământ aluat… pentru pâine, pentru plăcinte, pentru tăieței… pentru orice…Parcă toată esența mea de femeie mă învăluie în acest proces al frământatului… Mi-i drag până astăzi să frământ, așa cum am învățat de la femeile din viața mea… Atâta pace aduce amestecarea asta înceată a făinii și apei… domol… cumpătat…alene… gândurile ți se liniștesc… inima ți se așează… de parcă ești numai tu, făina, apa, palmele care le amestecă, și gurile din jurul mesei care așteaptă să se coacă odată plăcintele…în toată lumea asta…
… În timpurile cele bune, femeile făceau multă pâine… n-aveau măsură… pân’ s-a umple covata… Timpurile cu adevărat erau bune, casele erau pline de copii… guri multe… pâine multă… și bucurie cam pe atâta pe câtă pâine se cocea!
…Pâinea era dragostea femeii… pâinea! Se sculau măicuțele de la trei-patru dimineața, și după o rugăciune în genunchi… frământau, puneau pâinea în covățele mai mici… aprindeau focul… și până se trezeau copiii la șase-șapte, pe masă era și pâinea coaptă, și plăcintele aburinde… și în casă mirosea a dragoste… Mamele înainte nu știau de ‘’te iubescuri’’… Femei cu câte zece – doisprezece copiii, la care anul aducea pruncul, n-aveau timp de giugiuleala, și iubareala… Cu unul la țâță, și alții zece flămânzi… dragostea lor era nedormitul, și pâinea coaptă în zorii zilei… Pâinea era dragostea lor… și mirosul de plăcinte cu brânză…și mere… Și cu burta sătulă, știau pruncii că mama …dacă a scăpat mai mult zahăr în plăcinta cu mere (și acela adunat cu țârâita cine știe de pe unde)… înseamnă că ii iubește! Altfel era dragostea înainte… avea gust!
… Facerea pâinii era ca facerea lumiii…avea o așezare în casa omului…un obicei, o tradiție, o rânduială.. Făina se aducea de cu seară… se blagoslovea, se făcea o cruce peste ea și se lăsa să se odihnească… păi cum altfel… avea drum lung de făcut… pân’ la rumeneală…
Ș-apoi se aducea covata… covata ceea care și pâine plămădea…și prunci adormea… Erau bune covetile de altă dată… leagăne de lux…
… Făina odihnită… se amesteca cu apă…. Și sare.. și drojdie de poamă… și … începea frământatul… lung și îndelungat… Am frământat și eu în covată… și frământam și tot întrebam cât mai trebuie… și cât mai este…. Pân’ o cădea apă din pod! Ăsta era răspunsul… și eu tot frământam… și apă nu cădea… Și aluatul se întindea…. Și devenea tot mai moale… și mai mult… că un nour din cer… lăsat de Dumnezeu pentru om să se prefacă în pâine!
…Și… când s-a socotit că apă din pod o căzut… se lăsa aluatul l-a odihnit… cu o binecuvântare și trei cruci… Așa fac și acum când frământ orice aluat… nu se satură omul din pâinea sau plăcinta fără cruce…
… frământatul l-a născocit Dumnezeu pentru sufletul femeii…. Că să o înmoaie că pe o pâine, să o umple de dragoste… și voie bună… tare bine mai limpezește sufletul învolburat al femeii…acest frământat îndelung…
…Doamne… și când creștea aluatul… și se tăia frumos felii… să se facă colaci… și pâine rotundă.. și hulubasi… și invartită cu nuci… și plăcinte de tot felul…. Mare bucurie era coptul pâinii… când toată casa se prefăcea într-o brutărie… și era ca o zi de sărbătoare…
…N-am întâlnit încă copil care să nu fie fascinat de acest ritual sfânt… între om, pâine și foc… și Dumnezeu deasupra lor… Cea mai bună școală, de omenie și bun simț, de veselie și creativitate… se găsește la o bunică în tindă…unde are un cuptor vechi … care ține focul bine aprins… și coace pâine…
…N-am întâlnit încă femeie, pe care coptul pâinii de odinioară, așa lung, prelung și îndelungat.. să nu o îmblânzească… și să nu o smerească… asemănând-o cu o blajină din calendarul cu sfinți…
… Focul din vatră… focul acela aprins cu lemnele tăiate de bărbați vajnici… și aduse cu grijă la ușa cuptorului… unea femeia și bărbatul în această lucrare sfânta a facerii pâinii… Fiecare își avea rostul său! Nu se putea unul fără altul… dar unul nu lua locul celuilalt!
…Crucea… smerenia… răbdarea… frământatul liniștit…. rugăciunea îndelungată… blândețea și gândul de dragoste tot timpul către cei dragi… sunt darurile femeii… Și pe care un bărbat… nu le poate adaugă pâiniii…
…Puterea… înfrânarea… forța… curajul… răspunderea și grijă pentru toți cei ai casei sale… sunt darurile bărbatului…. pe care o femeie… nu le poate adaugă pâinii… pentru că își pierde propriile daruri… și pâinea iese vânjoasă…
… și rând pe rând intrau pâinicelele pe gură cuptorului… pe lopată…așezate în cuptor… Mânuțe multe, mânuțe scumpe aduceau pâinica la măicuța să o dea în cuptor la căldură…ce întrecere era intre mânuțele multe.. care aduceau mai multe pâinici la lopata mamei… vai mânuțele cele dragi, cum să nu își dea tocmai ele silința…
…Pâinea era o lucrare… de familie… pe toți îi unea …pe toți îi hrănea… aburindă scoasă de măicuțe din cuptor… în toate casele…
… Sfinte erau timpurile… nimic pe lume nu-i mai bun decât o bucată de pâine cu sare și unt aburindă, abia scoasă din cuptor… Și ce mai mirosea casă…. Adormeam adesea pe cuptorul cald… în iernile geroase, după ce s-a scos pâinea din cuptor… N-am mai dormit de mult un somn cu miros de pâine coaptă…
… Cea mai rumenă din toate pâinile… se dădea de pomană… că dar lui Dumnezeu… Așa era obiceiul… așa era! Să fie și vecinul sătul împreună cu tine… și Dumnezeu împăcat! Bucuria neîmpărțită… nu este o bucurie adevărată!
Și acum îmi place să frământ… mai ales plăcinte… Acasă… e întotdeauna acolo unde este un teanc de plăcinte pe masă… așa am crescut eu… cu pâine coaptă de bunica, de mama, de mine… de toate la un loc… și un teanc mare de plăcinte… și guri multe …!
Timpurile noastre nu mai sunt cum au fost… acum pâinea se vinde la magazine și o frământă în fabricile de pâine niște mașini de fier… s-au inventat aparate de copt pâine… pui făină, pui apă… iese pâine! Dar cruce nu mai pune nimeni deasupra pâinii…și rămânem veșnic flamanzi… de dragoste… de sens…
Citește mai multe opinii de Natalia Luchita
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
