Născut la 22 de săptămâni, medicii i-au dat doar o oră de viață, dar Benson avea alte planuri

de Redacția Stiripentruviata.ro
În noiembrie 2017, Megan Artman a născut prematur, la 22 de săptămâni și cinci zile de sarcină. Ei și soțului ei, Tim, li s-a spus că Benson, băiețelul lor nou-născut, nu avea să supraviețuiască mai mult de o oră.
Dar se pare că Benson – sau, mai bine zis, Dumnezeu – avea alte planuri. Azi, el e un băiețel în vârstă de trei ani și plesnind de sănătate.
Avea 510 grame la naștere. Medicii l-au lăsat să moară la pieptul mamei, convinși că nu se putea face nimic. După cinci ore, micuțul încă respira, astfel că echipa de medici a decis să-i ofere îngrijiri, la insistența părinților.
Deși nu era considerat „viabil”, adică având șanse de a trăi, medicii au făcut o excepție de protocolul rece al maternității și au intervenit.
„Fac o excepție, fiind șocați să vadă cât de bine se descurcă, deoarece pentru copii născuți atât de prematur nici măcar nu încearcă să facă ceva”, nota atunci pe Facebook tatăl lui Benson.
După ce copilul a răspuns foarte bine la manevrele medicale, l-au transferat la secția de Terapie Intensivă Neonatală. Benson a petrecut acolo șase luni înainte de a se alătura celor trei surori de acasă.

Acum, după trei ani, este un copilaș activ care iubește să alerge pe afară, să se cațăre peste tot și să meargă cu scuterul. Tim Artman, tatăl lui, a scris pe Facebook:
De curând voinicuțul nostru a fost foarte ocupat:
+ Învață să facă la oliță
+ A renunțat în mod oficial la premergător
+ Învață alfabetul și să numere până la 10
+ Identifică animale și culori
+ Îi plac mult cărțile, coloratul și joaca în aer liber
+ Rostește zilnic foarte clar cuvinte și expresii noi
Este inteligent, agil, ascultător și empatic, pur și simplu nu-i scapă nimic. Slavă Domnului!
Benson continuă să-i uimească pe medici cu progresele lui, spre bucuria părinților.
Chiar și copiii născuți la 21 de săptămâni au șanse de supraviețuire dacă primesc îngrijiri adecvate, dar, cel puțin în SUA, spitalele continuă să mențină protocoale care spun că nu se acordă îngrijiri copiilor născuți la mai puțin de 23 de săptămâni de sarcină.
Între timp, crește numărul maternităților dotate pentru a îngriji prematuri mai mici chiar decât această limită, pe măsură ce medicii realizează că pot salva vieți dacă dispun de dotările necesare. Benson dovedește aceasta.