Extras din articolul „Avea o floare în mână şi o scrisoare de dragoste la piept” de Adriana Oprea-Popescu, în Jurnalul Național
Mărturia mamei
„Cand m-am intors in acea zi de la serviciu si am vazut ca nu este acasa, am presimtit ca a plecat acolo. Am asteptat toata dupa-amiaza sa se intoarca. In zadar… Imi spusesem «daca pana la ora 21 fara 15 minute nu vine, plec dupa el». Dar deja stiam, in adancul sufletului meu, ca el nu mai este. La ora la care a murit, mi s-a facut rau, din senin. Cred ca toatele mamele simt cand le moare copilul… Cu cateva minute inainte inainte sa ies pe usa, a sunat la noi mama prietenului cu care plecase. Mi-a zis doar «doamna, baiatul meu este la spital, dar Radu al dumneavoastra nu mai vorbeste». Atat. Am stiut atunci ca murise… Si l-am rugat pe Dumnezeu sa ma ajute sa trec peste aceasta grea incercare…”
„Supravietuiesc doar cu gandul ca Dumnezeu va ingadui sa-mi revad copilul. Dar pentru a ajunge acolo unde este el acum, trebuie sa stiu sa iert. Chiar si pe acela care mi-a ucis copilul. Dar nu s-a gasit nici un vinovat si atunci nu stiu pe cine sa iert… Daca isi va recunoaste vina, n-o sa ma duc sa-l impusc in cap, asa cum a facut el cu baiatul meu, singura mea «pedeapsa» va fi iertarea. I-as spune doar ca fiul meu a fost un baiat tare bun… Dupa ce el a murit, o fetita din bloc mi-a zis plangand: «Cine ma mai apara pe mine acum de oamenii rai?»… De la 8 ani, Radu facea yahting, era in lotul national. Spunea «imi place yahtingul pentru ca ma face sa gandesc. Si ma simt liber». Avea un metru optzeci si doi. Si ochii ca viorele. Era sincer si curat la suflet.”
Mărturia prietenului alături de care a căzut la Inter
„In cartierul nostru era incredibil de liniste. In statia de metrou, la fel. Parea o farsa… Abia pe la Hanul lui Manuc am intalnit o multime de oameni care scandau «Timisoara! Timisoara!» si ne-am alaturat lor. Erau putini si erau tineri…
Cuvintele lui Radu către prietenul alături de care a căzut la Inter
„Ascultă, orice s-ar întâmpla, nu plecăm! Nu suntem lași!”
In buzunarul de la geaca, Radu avea o jumatate de paine. Plecase de acasa hotarat si pregatit sa ramana pana la sfarsit. Nu stia ce inseamna sfarsitul. In fata lor erau aliniati, in siruri aproape perfecte, scutierii. Intre manifestanti si cordoanele de ordine cineva trasase pe asfalt o dunga rosie, putin tremurata… Era semnul imaginar al baricadei care avea sa se inalte cateva ore mai tarziu. Spre seara, o tanara le-a prins de brat o fasie de tricolor. Erau revolutionari „declarati”… Se imparteau flori fortelor de ordine, cei curajosi se apropiau de scutieri si le lasau pe carambii bocancilor incremeniti in asteptare. De la o fereastra a blocurilor amplasate deasupra salii Dalles, cineva filma cu o camera video de amator. Radu primise si el, de undeva, din spate, o garoafa alba, pe care o tinea strans, pentru ca voia sa i-o duca mamei, dovada ca a fost. Acolo… In buzunarul de la piept pastra o scrisoare de dragoste primita de la o admiratoare din liceu. „(…) Dar tu nu ma vezi, nu intelegi, nu-mi auzi inima… Dar cand treci, tu nu stii ca imi lasi umbra ta? Tu esti iarna aceea pustie ce ma frange in fiecare despartire cu ochi straini si plecari definitive spre tarmuri stiunse de dor… Radu, oare iti voi mai revedea ochii, acei ochi iubiti care au devenit oglinda vietii mele?…”
Citește și IN MEMORIAM. Mărturia mamei lui Radu Ionescu (†21 Decembrie 1989): „I-am mulţumit lui Dumnezeu că mi l-a dăruit şi mi l-a lăsat 17 ani!”
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
L-am cunoscut pe Alexandru. Era exact asa cum il descrie mama lui. Bun, cinstit , respectos si o frumusete de copil. Lucram pe vremea aceea in Liceul Dante Alighieri( fost lic 26) . Cred, si nu ma insel, ca Alexandru a avut o motivatie ca sa iasa in strada. I se facuse o mare nedreptate in liceu. A avut o mica altercatie cu un alt elev. Nimic grav, asa ca intre baieti. Dar elevul respectiv era fiul unei profesoare de chimie( fiu vitreg dar tatal lui avea o functie importanta in circa 13 politie) . A inceput haituirea lui si de catre politie si profesoara respectiva. In final, directorul liceului , i-a impus sa se mute din liceu sau va fi exmatriculat. Bietul copil ce sa faca in ultimul an de liceu? S-a transferat la alt liceu. In lunile urmatoare mortii lui Alexandru, la presiunile si grevele elevilor, profesoara s-a mutat. La putin timp si directorul a facut cerere de iesire anticipata la pensie