Uncategorized

La o parohie din București se construiește un centru pentru copii cu sindrom Down: Bucuria lor arată prezența Duhului Sfânt

de Redacția Stiripentruviata.ro

Parohia Mavrogheni din Capitală, în zona Pieței Victoriei, va avea cel mai complex centru de terapii pentru copii cu sindrom Down și cu autism. Pe terenul bisericii, Primăria Sectorului 1 construiește o clădire cu demisol, parter și alte două niveluri, unde copii pot face o gamă complexă de terapii, inclusiv hidro-kinetoterapie.

„Ne dorim un centru de excelență, un model de bune practici, care să ajute comunitatea. Nici măcar nu se poate spune că este strict un proiect bisericesc, ci unul de utilitate publică”, spune Parohul Radu Mureșan.

În Capitală sunt peste 2.000 de persoane cu sindrom Down, iar la viitorul centru vor putea face terapii 150 de copii pe zi.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Cei mai fericiți copii

„Dumnezeu m-a învrednicit să am un copil cu sindrom Down și cunosc universul și nevoile acestor copii”, spune Părintele Paroh Radu Mureșan.

Primul din cei patru copii ai parohului este o fetiță înfiată. După un an a venit pe lume Teodor, practic primul născut al familiei. „Am aflat diagnosticul înainte de naștere și ne-am asumat crucea aceasta”, spune părintele paroh.

„Pentru că știu multe persoane din mediul bisericesc care au copii cu sindrom Down, m-am «spovedit» și eu cu amărăciune la medicul nostru, destăinuindu-i gândul că poate Dumnezeu pedepsește copiii pentru nevrednicia părinților”, povestește părintele.

„Dar medicul l-a contrazis, explicându-i: «Se nasc adesea copii cu sindrom Down în familii de preoți sau de buni creștini, pentru că aceștia și-i asumă și nu le întrerup firul vieții înainte de naștere».”

Într-adevăr, deși studii recente arată că 99% din persoanele cu Sindrom Down sunt fericite cu viața lor, statisticile ne descoperă și o realitate nemiloasă: 92% din copiii astfel diagnosticați sunt avortați. În Islanda procentul este 100%, astfel că în această țară nu există copiii cu sindrom Down – și nici binecuvântarea pe care ei o reprezintă.

Pentru că, spune părintele, în cele din urmă, „crucea” aceasta s-a dovedit o povară ușoară, după promisiunea Mântuitorului. „Teodor râde mereu. Ce am învățat de la el este că trebuie să fii bucuros. Bucuria este semnul prezenței Duhului Sfânt, o bucurie autentică, o bucurie iubitoare”.

Teodor are acum opt ani, merge la o școală normală și este un copil vesel și fericit.

Simulare pe calculator (complexul este în centrul imaginii)

Centrul, probabil cel mai complex din țară, va fi gata la roșu în august, iar la anul, în februarie, va putea fi inaugurat. Parohia a oferit terenul, cu o suprafață de 925 de metri pătrați, care valorează aproximativ un milion de euro, iar construcția va fi realizată de Primăria Sectorului 1.

Va avea spațiu de recepție, 10 cabinete medicale pe specialități, trei ateliere de terapie educațională, un bazin de hidro-kinetoterapie, ascensor, vestiare, cabine de duș, spații și instalații anexe.

Dar cea mai dificilă va fi găsirea sau formarea terapeuților. Atât copiii cu sindrom Down, cât și cei cu autism au nevoie de terapii personalizate și complexe. Copii cu sindrom Down au nevoie de patru ore de diverse terapii timp de 3-5 zile pe săptămână, iar costurile sunt de 100-200 lei pe oră.

Cu terapiile făcute la timp, peste 75% dintre ei sunt recuperați și au o viață normală, spune parohul Bisericii Mavrogheni. De asemenea, în Occident, până la 50% din persoanele cu sindrom Down ajung să fie integrate pe piața muncii, spre deosebire de România, unde acest procent este de până în 0,5%, adică de o sută de ori mai mic.

Pentru părinții ai căror copii au fost diagnosticați cu acest sindrom și poate chiar acum se întreabă ce să facă, presați de medici și de cei din jur să renunțe la copil, părintele transmite: „Să aibă curajul să-i aducă pe lume! Acești copii au dreptul la viață și au harisma lor aparte!

Ceea ce apare acum ca o cruce, este o lumină mântuitoare, spune parohul.

Donează

Parohia Mavrogheni
Cont RO51RNCB0069148628830001
CIF 12885860



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button