religie

În Egiptul musulman, creștinii și-au ridicat catedrală – în România creștină Catedrala este vorbită pe la colțuri

Sursă: Jurnal de migrant

Citeam în presa internațională, acum câțiva ani, câteva rânduri ce mi-au umplut ochii…

În timpul asediului, dintr-un sat egiptean, câţiva copii creştini au fugit din faţa soldaţilor jihadişti şi s-au refugiat în Biserica Sfântului Gheorghe. Au fost urmăriţi de trei soldaţi, care le-au promis libertatea şi alte câteva dulciuri, în schimbul părăsirii bisericii. Unii au acceptat, numai, un băieţel de cinci ani, a rămas agăţat cu mâinile de o Cruce. Ştia ce îl aşteaptă, dacă se predă…. Râvna inocentă a băiețelului a făcut ca soldaţii să se înfurie. L-au prins şi l-au tăiat în jumătate… în biserica martirului Gheorghe, un alt tânăr care a ales să moară pentru Hristos!

Egipt – leagănul istoric al Bisericii Alexandriei

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

De când a început primăvara arabă, din anul 2013, creștinii din istoricele patriarhate ale Alexandriei și Antiohiei au fost puși să aleagă între credință și libertate. Atunci când s-a strigat în piața Tahir, din Cairo „Islam sau moarte!”, creștinii au ieșit cu mic și mare și și-au apărat bisericile, cu prețul vieții.

Au trecut ani de atunci. Ani de răpiri, schingiuiri, dărâmări de biserici și școli, martiri ortodocși care au înroșit calendarul creștin. S-a vorbit foarte mult despre un nou fenomen martiric contemporan. Teoretic nou, pentru că, în practică, în Egipt, Siria și mai nou în Irak, acest fenomen nu s-a oprit niciodată.

Vă amintiți de sărbătoarea Învierii Domnului din anul 2017?

27 de oameni au murit şi 78 au fost răniţi, în urma exploziei de la biserica Sfântul Gheorghe din oraşul Tanta, din Delta Nilului, la nord de Cairo. Patriarhul copt, Tawadros a lăsat Liturghia şi a pornit către locul catastrofei. De unde să ştie că îl aştepta aceiași soartă? La câţiva metri de maşina ce începuse alergarea spre Tanta, un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer. În faţa bisericii copte Sfântul Marcu. Atacatorul voia să intre în biserică pentru a se detona înăuntru, însă a fost oprit de paznici şi s-a aruncat în aer în faţa bisericii. Cel mai recent bilanţ al atacului de la Alexandria indică 18 persoane ucise şi 66 rănite.

Îţi stă mintea în loc! „De ce să mă mai duc la biserică, dacă acolo ştiu sigur că nu îmi este garantată viaţa?”  Gândesc din prisma mea, a credinciosului care fac mutre când îmi este luată strana sau pernuţa pentru îngenunchere, de către un tânăr ce calcă poate pentru prima dată într-o biserică…

Catedrala lor și Catedrala noastră

Atentatele din Egipt nu au fost și nu sunt o premieră. Oamenii aceştia îşi asumă fiecare călătorie către Biserică şi Liturghie. Pentru că le poate fi pelerinaj către Împărăţia lui Dumnezeu!

Cu toată greutatea vieții de creștin într-o țara musulmană conservatoare, creștinii copți au reușit să-și ridice o catedrală. Una născută din sânge și lacrimi. O catedrală a martirilor. S-a făcut cu mari jertfe. Dincolo de importanța acestei Catedrale pentru creștinii egipteni, ea este o lecție pentru multe popoare creștine ce trăiesc în libertatea credinței. Chiar și pentru noi, românii. Daca creștinii copți care reprezintă mai puțin de 10% din totalul populației egiptene au reușit să-și zămislească loc de rugăciune, noi ne comentăm Catedrala Națională pe la colțuri.

Suntem unul și vom rămâne unul, a spus președintele musulman Al Sisi la sfințirea Catedralei ce a avut loc la începutul lunii ianuarie a anului 2019, referindu-se la creștinii și musulmanii egipteni.

Noi, din păcate, de aceeași limbă și credință, când a fost să ne dăm proba de maturitate în ale credinței, am ales să fim mai mulți – fiecare cu părerea sa…



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button