Arhiepiscopia Romanului și Bacăului lansează proiectul social-eparhial Pro Vita „Fiecare om contează”, ediția a II-a. Acesta își propune să promoveze valorile pro-viață și să sprijine mamele, copiii născuți și nenăscuți, precum și familiile aflate în dificultate. Inițiativa reunește parohii, protopopiate, instituții de învățământ și organizații partenere într-un amplu demers de promovare a culturii vieții.
Proiectul va debuta la 20 februarie 2026, prin formarea voluntarilor, urmând ca de la 1 martie activitățile să se desfășoare la nivelul întregii eparhii. Potrivit datelor transmise de unitățile implicate, peste 1.000 de voluntari se vor implica direct în organizarea a mai bine de 400 de activități cu caracter educativ, duhovnicesc și filantropic.
Peste 400 de activități dedicate vieții
Programul Lunii pentru viață va cuprinde conferințe și dezbateri tematice, ateliere creative (mărțișoare, hand-made, postere Pro-Vita), proiecții de film urmate de dialoguri, cateheze și sesiuni de formare pentru voluntari. De asemenea, vor avea loc acțiuni de oferire de flori și mărțișoare mamelor din maternități și persoanelor vârstnice, vizite la centre de plasament, campanii online de promovare, târguri caritabile, plantări de copaci, crosuri pentru viață și numeroase inițiative comunitare.
Un moment central al lunii îl va reprezenta organizarea Marșului pentru viață 2026, în colaborare cu protopopiatele și ONG-urile partenere, în cel puțin patru centre urbane din cuprinsul eparhiei. Manifestări dedicate vieții vor avea loc în orașe precum Bacău, Onești, Târgu Ocna și Comănești, reunind credincioși, tineri și voluntari într-un gest public de solidaritate și susținere a valorilor pro-viață.
În numeroase parohii din eparhie vor fi organizate ateliere de mărțișoare și activități hand-made, proiecții de film Pro-Vita, concursuri tematice (precum concursul de scrisori „Glasul celui nenăscut”), serbări dedicate mamelor și întâlniri catehetice. Copiii și adolescenții vor fi implicați în activități artistice și educative menite să cultive respectul pentru viață și familie.
Pentru tineri sunt programate dialoguri și dezbateri tematice, conferințe în parohii și unități de învățământ, seri de film urmate de discuții, sesiuni de formare pentru voluntari și campanii online de promovare a valorii vieții. De asemenea, aceștia vor avea un rol activ în organizarea și desfășurarea Marșului pentru viață.
Sprijin pentru mame și familii
O atenție specială va fi acordată mamelor și familiilor aflate în dificultate. În mai multe localități, vor fi oferite flori și mărțișoare mamelor din maternități și persoanelor vârstnice, vor fi organizate colecte pentru secții de pediatrie și maternități, precum și acțiuni caritabile dedicate sprijinirii femeilor însărcinate și copiilor vulnerabili. Totodată, plantarea de copaci și flori va simboliza prețuirea darului vieții.
Programul include sesiuni de formare Pro-Vita pentru voluntari, întâlniri de pregătire în vederea Marșului pentru viață și cateheze dedicate implicării pastorale în sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină.
Repere din calendarul lunii martie
Activitățile vor debuta încă din ultimele zile ale lunii februarie, prin ateliere de mărțișoare la Târgu Ocna, urmând ca la 1 martie să fie organizate acțiuni simultane în mai multe parohii din eparhie.
În perioada 1–8 martie, în Protopopiatul Sascut se va desfășura „Săptămâna de rugăciune pentru viață”, implicând toate cele 67 de parohii. Pe parcursul lunii vor avea loc conferințe Pro-Vita, proiecții de film, vizite la centre de plasament, plantări de pomi și procesiuni dedicate vieții.
Momentele de amploare vor fi marcate prin organizarea Marșului pentru viață la Onești (15 martie), Comănești (21 martie), iar la Bacău marșul este programat pentru data de 4 aprilie 2026.
Pentru copii și adolescenți:
- ateliere de mărțișoare și ateliere hand-made în numeroase parohii (Onești, Târgu Ocna, Sascut, Moinești, Poduri, Găiceana, Corbasca, Orbeni etc.);
- proiecții de film Pro-Vita dedicate copiilor și tinerilor;
- concursuri tematice (ex.: concursuri de scrisori cu tematică pro-viață);
- serbări dedicate mamelor;
- întâlniri catehetice și activități artistice.
Pentru tineri:
- dialoguri tematice și întâlniri de dezbatere;
- conferințe Pro-Vita în parohii și în unități de învățământ;
- seri de film urmate de discuții;
- sesiuni de formare pentru voluntari;
- campanii online de promovare a valorii vieții;
- implicarea organizată în Marșul pentru viață.
Activități dedicate mamelor și familiilor:
- oferirea de flori și mărțișoare mamelor din maternități (Onești, Moinești, Bacău, alte localități);
- oferirea de flori și mărțișoare persoanelor vârstnice;
- vizite la centre de plasament;
- colecte pentru secții de pediatrie și maternități;
- acțiuni caritabile dedicate sprijinirii mamelor însărcinate și copiilor aflați în situații vulnerabile;
- activități simbolice de plantare de copaci sau flori, ca semn al prețuirii vieții.
Pentru cler și voluntari:
- formări Pro-Vita pentru voluntari;
- întâlniri de pregătire în vederea Marșului pentru viață;
- cateheze și sesiuni de instruire pentru implicarea pastorală în sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină.
Pentru publicul larg:
- conferințe și seri tematice Pro-Vita;
- proiecții de film urmate de dezbateri;
- campanii online și activități de informare;
- târguri caritabile;
- crosuri pentru viață;
- plantări de copaci;
- organizarea și participarea la Marșul pentru viață în mai multe centre din eparhie.
Calendarul activităților este disponibil aici.
