Grupul care a ajutat China să-și lanseze politica unui singur copil dezvăluie modalitățile prin care această politică va încuraja avortul la nivel planetar
de prof. dr. Rebecca Oas, LifeNews.com
„În general noi nu punem la dispoziție asistență medicală preventivă, nu tratăm sau prevenim vreo boală. Noi ne ocupăm cu schimbarea socială.” Așa a scris Daniel E. Pellegrom, membru al organizației „Pathfinder International”, într-o carte savantă destinată educatorilor, factorilor de decizie și susținătorilor avortului, precum și altor aspecte legate de „sănătatea reproductivă”. Pathfinder se laudă că a ajutat conducerea comunistă de la Beijing să pună în aplicare inumana ei politică de un singur copil per familie.
Cartea „Critical Issues in Reproductive Health”, apărută anul acesta la editura științifică Springer, oferă o viziune revelatoare asupra stării actuale a dezbaterilor internaționale pe tema avortului, contracepției și rolului reproducerii umane în societate.
Două dintre cele mai întâlnite strategii utilizate în secolul al XX-lea pentru a promova avortul au fost să-l lege de sănătatea femeilor și de creșterea populației. Capitolele din această carte referitoare la aceste aspecte dar și la alte subiecte demonstrează ceea ce criticii au susținut dintotdeauna: grija pentru sănătatea femeilor și creșterea demografică a fost doar un pretext pentru a face din avort un lucru mai acceptabil.
Într-un capitol despre demografie și legislațiile privind avortul, profesorul de sociologie Dennis Hodgson scrie că multe dintre țările cele mai permisive în materie de avort se confruntă acum cu o stare de declin generată de populația îmbătrânită și o rată de fertilitate negativă. Autorul se teme că pe viitor aceste state vor putea restricționa avorturile pentru a încuraja mai multe nașteri.
Din cauză că se mândresc cu cea mai ridicată rată de fertilitate din lume și cu cea mai puternică protecție juridică a copiilor nenăscuți, țările Africii sunt supuse unor mari presiuni, atât interne, cât și externe, să legalizeze avortul. Dar rata de fertilitate este în scădere și aici.
Hodgson avertizează că „intervalul de timp în care se poate profita de presiunea demografică în direcția descurajării natalității este scurt, chiar și în cazul Africii”. Pe măsură ce fertilitatea scade, factorii de decizie „vor resimți tot mai puțină presiune demografică care să-i determine să-și pună în aplicare politicile de liberalizare a avortului.”
Deși o carte științifică dedicată într-o mare măsură avortului, ea suferă de o perspectivă relativ unilaterală asupra problemei. Deși Hodgson recunoaște că „liderii de state mai au mult până la atingerea unui consens asupra propunerii ca toate femeile să aibă acces nerestricționat la avort”, viziunea pro-viață este abordată superficial de către mulți dintre autorii cărții care o percep ca pe o curiozitate ce necesită să fie cercetată sau ca pe un obstacol care trebuie depășit, neabordându-o decât în contextul altor subiecte. Președinta organizației „Women Deliver”, Jill Sheffield, recunoaște că „avortul legal poate fi periculos și adesea chiar este” și este de acord ca la o dezbatere pe tema siguranței avortului „opozanții acestuia să aibă voie să ia parte la ea”.
Daniel Pellegrom însă pare mai puțin conciliant: „Vă asigur că oponenții noștri sunt atât de volubili pentru că sunt în pierdere.” Pellegrom se plânge că cei din mișcarea pro-viață „exploatează reacțiile emoționale ale publicului larg” folosindu-se de un limbaj „simplificat, emoționant și manipulator” și că tema avortului și a contracepției este adesea „abordată în funcție de principiile și idealurile culturale și religioase, iar nu pornind de la fapte probate științific”.
Între timp, într-un capitol despre semantica aspectelor legate de sănătatea reproducătoare, profesorul de sociologie Alaka Malwade Basu încearcă să ocolească dovezile științifice în favoarea unei încurcături tocmai bune de profitat. Referitor la întrebările legate de când începe viața sau când primește ființa umană un suflet, Basu scrie: „Nu numai că se mizează mult pe ambiguitate în răspunsurile la aceste întrebări, dar culturile pot adesea să încurajeze cu bună știință o asemenea ambiguitate.”
Basu recomandă, chiar și în locurile în care prin legi și norme sociale este protejată fără echivoc viața copilului nenăscut, ca „atât statele, cât și religiile de stat prin cuvinte bine alese să facă mult mai ușor accesul femeilor la avort.”
Deși conștient de uriașele diferențe existente între organizațiile „Pathfinder International” și „Catholic Relief Services”, Pellegrom susține că acestea două au în comun lupta împotriva sărăciei și că – aici citând-o pe Margaret Sanger, fondatoarea „Planet Parenthood”, ca sursă de inspirație – „cel care se ocupă cu planificarea familială nu urmărește doar să atenueze sărăcia, ci să o stârpească.”
Apoi Pellegrom își încheie pledoaria cu un apel pentru legalizarea avortului, făcând abstracție de siguranță: „Aceasta nu este o problemă de sănătate publică, ci de politică publică”.
Notă: Rebecca Oas scrie articole pentru Catholic Family and Human Rights Institute.
Traducere: Gabriela Coșereanu
********************************************************************************************************
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com
De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.
În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait.