familie

FOTO. Merită iubiți necondiționat, chiar dacă trăiesc numai zi

Când un prematur sau un nou-născut este diagnosticat cu o condiție medicală care-i pune viața în pericol, viața normală pare un vis îndepărtat. Uneori, părinții pot avea doar câteva zile sau săptămâni pentru a se bucura de bebelușul lor sortit unei vieți foarte scurte, iar atunci fiecare moment este important.

Fotografa Angela Forker din New Haven, Indiana, ajută oferindu-le servicii gratuite acestor familii. Ea gândește compoziții fotografice unice pentru acești copii: îi transformă în sirene, bunicuțe și zâne sau îi face să pară că aleargă, se joacă sau zboară.

Proiectul Precious Baby conține fotografii uimitoare destinate părinților spre a păstra și cinsti amintirea bebelușilor lor.

„Numele firmei mele și al proiectului se bazează pe ideea că viața este sacră”, a declarat fotografa pentru Live Action News. Părinții îi sunt recunoscători. Gabi și Connor Wilkinson au adoptat trei copii: pe Audrey, Abram și Ellis – ultimii doi printr-o campanie de tipul „Adoptă un înger”, dedicată copiilor cu nevoi speciale.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Ellis a suferit leziuni cerebrale înainte de naștere. Are paralizie cerebrală, insuficiență vizuală corticală, un sistem imunitar slăbit și o tulburare rară cu convulsii, care îi poate fi fatală dacă nu este controlată.
„Am adoptat-o pe Ellis pentru că, așa cum am spus, am vrut să fim părinți”, a declarat Connor Wilkinson.

Cei doi spun că imaginile sunt o parte normală a vieții, așa că, atunci când starea lui Ellis sa înrăutățit și ei știau că timpul ei pe Pământ va fi mai scurt decât se așteptau, au contactat-o pe fotografă. Aceasta a creat o scenă în care Ellis apare ca o zână, culegând trandafiri roșii, pentru că o mai cheamă și Rose.

Bebelușa Angel este din China și are sindromul Wolf-Hirschhorn. Unul din trei copii cu această afecțiune moare în prima zi de naștere. Familia a dorit o fotografie realizată de Forker. „A trecut prin tot ca o luptătoare, este uimitoare!”, a declarat mama ei, Jill Trotter, citată de BBC News.

Părinții biologici ai fetiței și-au dorit ca familia ei adoptivă să sărbătorească Anul Nou Chinezesc împreună cu ea, aceasta a fost inspirația din spatele fotografiei lui Angel, care apare fotografiată cu un calendar chinezesc și zodia ei din horoscopul chinezesc: Maimuță de Foc.


Ceea ce este unic la fotografiile lui Forker este că nu încearcă să ascundă echipamentul medical care susține viața acestor copii: „Acești copii cu nevoi speciale au ceea ce eu numesc «accesorii»”, a spus fotografa. „Vreau să captez aceste accesorii, fac parte din povestea lor”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

One Comment

Dă-i un răspuns lui Alexandra Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button