Un expert în etică sexuală și pornografie s-a folosit de un raport destul de deranjant realizat în Marea Britanie pentru a descrie cum o cultură care oferă cu ușurință acces la pornografie și promiscuitate sexuală poate distruge o generație de tineri.
Dr. Judith Reisman, profesor la Școala de Avocatură a Universității Liberty, a comentat recentele descoperiri ale raportului emis de SocietateaNațională de Prevenție a Cruzimii Împotriva Copiilor (Național Society for the Prevention of Cruelty to Children – NSPCC), care susține că, în Anglia, între anii 2009 și 2012 mai mult de 5000 de abuzuri sexuale au inclus un copil care a violat sau a abuzat sexual un alt copil.
Reisman a subliniat că de la cea mai fragedă vârstă, copiii imită ceea ce văd. Ea susține că dacă ei văd un act sexual, mulți copii vor încerca sa imite ceea ce au văzut asupra copiilor din apropiere care sunt mai vulnerabili decât ei.
Consilierul pentru politică al NSPCC, Claire Lilley, a făcut o legătură între rezultatele raportului și pornografie, avertizând că “accesul facil la materiale indecente ar putea duce la o creștere a numărului de copii care au nevoie de ajutor” prin “denaturarea concepțiilor tinerilor față de ce este “normal” sau față de un comportament decent.”
Reisman a invocat studiile neuroștiinței care au descoperit că expunerea la pornografie poate avea consecințe permanente asupra creierului, declanșând “instantaneu și involuntar crearea de trasee ale memoriei biochimice cu efect de lungă durată.”
“Odată ce noile trasee neurochimice sunt stabilite, acestea sunt dificil sau imposibil de șters,” spune ea.
“Imaginile pornografice cauzează de asemenea și secreții ale hormonilor sexuali ai corpului,” explică ea. “Asta declanșează emițători excitanți și produce reacții iraționale, involuntare. Produsele mass-media erotice devin astfel adânc implantate și în același timp derutează, motivează și creează dependență pentru majoritatea celor expuși.”
“Această amprentă neurochimica, ce a fost științific identificată, afectează în special copiii și adolescenții; creierele lor – aflate încă în dezvoltare – procesează emoțiile diferit, cu o raționalitate semnificativ mai mică decât creierul unui adult,” continuă Reisman.
“Curentul pornografic început în anii ’50, coincide în mod direct cu explozia fără precedent a bolilor cu transmitere sexuală și cu creșterea uriașă, exponențială a noilor tipuri de crime sexuale, făcute de și care au ca obiect atât tineri cât și adulți. Asemenea lucruri ar trebui să aducă argumente asupra libertății de exprimare versus pornografia în locurile publice și private,” a concluzionat Reisman.
