de Cristina Popescu, Facebook
Previzibil, Curtea Constituțională a respins sesizarea făcută de senatorii USR și câțiva din PNL cu privire la legea cadru a referendumului.
Nu a apărut încă vreun comunicat iar motivarea se va publica peste vreo trei săptămâni, cred, dar bănuiesc că a fost respinsă ca inadmisibilă, din punctul meu de vedere nu prea aveau dreptul să facă o nouă sesizare după ce precedenta fusese respinsă (am înțeles că o parte din senatorii PNL și-au și retras între timp semnăturile, vedem când va apărea decizia) – dar răul deja a fost făcut, revizuirea se va amâna, cred, în toamnă.
Foarte probabil președintele Iohannis va sesiza la rândul său Curtea după publicarea deciziei de azi -în cazul său ar fi prima sesizare după precedenta trimitere a legii la reexaminare.
Ceea ce trebuie reținut, totuși: cu toate că USR a invocat public (ca și PNL în prima fază) o presupusă eliminare a prerogativelor președintelui prin forma adoptată a legii contestate, pentru a justifica noua piedică pusă procesului de adoptare a legii, realitatea este că sesizarea lor concretă se referă la cu totul alte probleme, de natură tehnică, privitoare la imprecizia unor termeni folosiți în articolele modificate.
De altfel, rolul președintelui nu a fost diminuat, pentru că nici în forma anterioară nu avea altă atribuție de îndeplinit decât să promulge legea de stabilire a datei referendumului, ceea ce ar putea face și promulgând prezenta lege, cea care stabilește criteriile de determinare a datei referendumului fără a mai fi nevoie de o lege distinctă.
Anyway, epopeea aprobării referendumului continuă, să așteptăm contestația președintelui și soluția pe care o va da CCR. Dacă va fi respinsă (ceea ce nu e 100% sigur, unii termeni într-adevăr nu sunt foarte preciși, rămâne de văzut însă dacă e și vreo problemă de constituționalitate acolo), în septembrie ar urma votul în Senat pe revizuire.