Drumul meu spre paternitate nu a fost cum m-aș fi așteptat. Dar iată ce am învățat…
„Uitându-mă la tine ca tatăl copiilor mei, este pentru prima dată când îmi dau seama cu adevărat ce înseamnă paternitatea.” Am simțit greutatea acestor cuvinte pe care mi le-a spus soția mea.
Aceeași povară am simțit și când îmi duceam acasă de la spital prima fiică, după nașterea ei. Cum o să fac față?, mă întrebam. Cum pot fi un model pentru soția și copiii mei?
Soția mea nu a avut o figură paternă în viața ei. Știam că eu trebuia să fiu tot ceea ce ei îi lipsise din acest punct de vedere. Și că nu puteam lăsa un gol similar în viața copiilor mei. Este o responsabilitate uriașă față de cele mai dragi persoane din viața mea.
Aceasta înseamnă paternitatea în principal: să-ți asumi povara responsabilității pentru familia ta.
Să devii etalonul lor de bărbăție. Este cea mai mare onoare pentru un bărbat. Dar aceasta poate fi uneori și foarte greu de dus. Pentru că adevărul pe care nimeni nu vrea să-l mărturisească este că nu suntem întotdeauna cum trebuie, că uneori vom eșua față de copiii noștri și uneori și față de soția noastră.
Paternitatea mi-a demonstrat că nu sunt niciodată suficient de bun, că sunt egoist și uneori neglijent cu vorba și fapta.
Probabil că acum vă gândiți: „Ce deprimant e tipul acesta. De ce trebuie să citesc așa ceva?” Vorbesc despre paternitate punând pe primul loc eșecurile și temerile mele, deoarece acest context face bucuria și binecuvântarea paternității cu atât mai mari.
Am fost binecuvântat cu trei fiice minunate. Este uluitor că, în ciuda eșecurilor mele ca tată, iubirea lor pentru mine este foarte intensă și pură, iar ele sunt gata să-mi ierte și să-mi uite toate eșecurile.
Nu-și doresc decât ca eu să le iubesc și să fiu prezent în viața lor. Îmi cer foarte puțin, deși merită cu mult mai mult.
Unul din momentele mele preferate din zi este când mă întorc de la muncă. Încă dinainte de a ajunge în dreptul ușii casei, aud zgomotele familiei din interior. Asta în zilele în care apuc să ajung în dreptul ușii, pentru că de multe ori nu mai apuc să ascult sunetele lor înainte ca fetele să alerge în calea mea.
Reacționează de parcă aș veni de la război, de parcă nu m-ar fi văzut cu anii. Strigă, sar în sus, mă îmbrățișează, mă sărută, ovaționează și am impresia că uneori mai și aruncă lucruri de colo-colo. Sunt un tată grozav în orice clipă pentru ele, iar ele mă iubesc necondiționat.
Este un sentiment care mă smerește. Și este în același timp minunat. Fericire curată.
Și eu am aceleași sentimente față de ele. Mi se rupe inima când suferă. Aș mișca munții ca să le salvez, ca să le arăt că sunt iubite și prețuite. Nu ar putea spune sau face nimic care să-mi micșoreze dragostea pentru ele.
Cam așa este descris și Tatăl nostru din ceruri.
Mă bucură mult faptul că Dumnezeu ne-a dat relațiile dintre noi aici, pe Pământ, în care ar trebui să se oglindească relația Sa cu noi. Responsabilitatea mea minunată este ca și eu, la fel ca Tatăl ceresc, să-mi iubesc copiii cu o iubire imensă și plină de compasiune. Fiul Său, Iisus Hristos, ne-a arătat în mod deplin că aceasta este calea iubirii desăvârșite, care se oglindește – chiar dacă în mod nedesăvârșit – în dragostea pe care mi-o arată și copiii mei zi de zi. Mă rog ca, încercând să urmez exemplul Său, să îmi îndrept și copiii către El. Mă onorează această amprentă a veșniciei iubirii pe care o întruchipează paternitatea.
Jesse
Sursa: Savethestorks.org
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
