Din însemnările doamnei Lucia Smicală, mama Cameliei Smicală, pentru cartea ,,Coșmarul Finlanda”
Crăciunul anului 2005. Este prima dată când familia mea este împrăștiată: fiul meu e la dispensarul lui de la Botoșani, iar Camelia este departe, în Laponia. Este însărcinată în luna a șaptea. Are dureri, se simte singură și e speriată. Se internează în spital. După ce durerile se mai liniștesc, se întoarce acasă, pentru că trebuie să aibă grija de Andreea, care are cinci ani.
E ajunul Crăciunului iar acasă nu găsește nimic de mâncare. Ginerele meu finlandez e absent. Camelia mă sună plângând în hohote: și-ar dori să fie aici cu noi. Plâng și eu fără glas.
Camelia se duce la o vecină care o ajută cu tot ce poate, și se mai liniștește. Așa, într-o durere, trec Crăciunul și Anul Nou.
Pe 6 ianuarie se naște prematur Mihai, iubitul meu nepot, și ajunge acasă cântărind 2000 de grame. Abia are putere să respire….Camelia transferă laptele în biberon și îl hrănește așa timp de trei, patru luni, până ce Mihai se intremează un pic.
Aici în România mă pregătesc de plecare.
Rămân în Finlanda trei luni. Cameliei ii este rău: firele de sutură de la operație nu s-au resorbit, are înțepături, e inflamată și are frisoane. Medicul o programează pentru consultație peste două săptămâni. Așa-i în Finlanda – poți să aștepți și două luni. Între timp, un fir străpunge pielea și Camelia îl trage afară cu penseta. Așa ies și celelalte, iar în ziua programării se simte bine. Ii spune lui Petri că nu mai merge la medic.
Se află la etaj cu Andreea. Eu stau pe canapeaua maro de catifea, cu Mihai în brațe. Dintr-o dată îl văd pe Petri urcând câte trei trepte deodată. Camelia stă așezată pe pat. O aud pe Andreea țipând disperată. Îngrozită, urc la etaj. Andreea își îmbrățișază mama să o protejeze, Petri ii sucește picioarele de la genunchi iar Camelia urlă de durere. Rămân stană de piatră. Nici acum nu înțeleg cum a fost posibil să mai meargă, cum nu s-au rupt ligamentele. Scenele de felul ăsta s-au repetat mereu. Ginerele meu finlandez are grijă să nu lase vânătăi.
Suferința Cameliei a fost răsplătită după cum știți: i-au fost luați copiii și profesia.
La unul din multele procese pe care ginerele meu finlandez i le-a intentat, au venit unsprezece finlandezi să fie martori pentru ea. Și-au luat liber, și au așteptat o zi să le vina rândul. Nu a fost primit nici măcar unul. Nici ambasadorul României în Finlanda nu a fost primit. Procesul a constat în comunicarea hotărârii judecătorești.
Frumoasă Finlanda, țara nepoților mei, de ce?
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
