De la „Guyland” la „the snowflake generation”

de Alianța Familiilor din România, 10 noiembrie 2016

Cu ani în urmă am scris despre Guyland, tradus în românește ca „Ținutul bărbaților imaturi”. Revenim din nou asupra subiectului, dar dintr-o perspectivă adițională, aceea a „generației fulgilor de zăpadă”. Guyland e un termen creat de sociologi cu ani în urmă. Originea lui e atribuită lui Michael Kimmel, sociolog la State University din New York, care în 2008 a publicat o carte cu același titlu (cf. recenzia făcută de New York Times în septembrie 2008).

Guyland denotă, în termeni nesofisticați, inabilitatea tinerilor bărbați de a se transforma în bărbați maturi. E un fenomen observat de sociologi de cîteva decenii încoace la tinerii americani din zonele urbane, care rămîn imaturi pînă la anii de mijloc ai vieții ori nu se maturizează deloc. Sînt educați. În anii studenției dezvoltă o viziune și mentalitate a vieții care le întîrzie maturizarea ori le-o blochează în întregime. Sînt tineri care, trăind ani la rînd în campusurile universitare, izolați de realitate, dezvoltă o cultură proprie, o mentalitate tipică, un set de valori de care nu se dezlipesc cu anii ori chiar deloc (un exemplu al acestui tip de bărbați îl reprezintă echipa de fotbal a Universității Harvard, al cărei comportament imatur și infantil a fost subiectul unui recent raport publicat și comentat în New Yorker).

La cursurile universitare tinerii de tip guyland stau împreună, iau aceleași cursuri, merg la masă împreună, mănîncă aceeași mîncare (preferă berea și pizza), merg la aceleași evenimente sportive și își petrec week–end-urile împreună, la beție ori în sălile de biliard. Își formează un cod de conduită aparte. Sînt imaturi în gîndire, în vocabular, în comportament. Nu cunosc grijile vieții. Rămîn necăsătoriți. Pentru ei fetele sînt doar un mijloc de împlinire carnală. Nu au orizonturi profesionale deosebite. Nu sînt motivați de nimic și de nimeni. Sînt sarcastici. Locuiesc cu părinții, nu au bani să-și închirieze un apartament unde să locuiască singuri. Întîrzie să-și obțină chiar și un permis de conducere auto. Mănîncă mîncarea părinților și nu contribuie la cheltuielile din casă, pentru că nu au bani. Se mulțumesc cu slujbe mediocre, nu sînt ambițioși să avanseze la locul de muncă. Nu îi pasionează politica ori implicarea în proiecte civice. Stau pe capul părinților cît pot. Iar cînd trebuie să se dezlipească de părinți, se îngrămădesc mai mulți într-o casă luată în chirie, unde trăiesc în grup și își împart cheltuielile.

Fenomenul guyland, însă, nu mai e doar unul american. E întîlnit peste tot în lumea occidentală, dar și în Taiwan, Coreea de Sud sau Japonia. Aceeași problemă se resimte și în Europa. Mulți tineri europeni trăiesc cu mama și cu tata, ajung în anii 30 ai vieții și încă sînt necăsătoriți. Fenomenul începe să fie curent și în România.

În ultimii cîțiva ani, însă, sociologii au observat metamorfozarea stilului de viață guyland într-un fenomen nou, dar încă și mai îngrijorător: generația post-guyland, pe care sociologii o numesc the snowflakes generation, adică „generația fulgilor de zăpadă”. Această generație nu e limitată doar la bărbații tineri și imaturi, ci include și fetele. Cine sînt ei/ele, cum se manifestă fenomenul acesta, e cazul să ne îngrijorăm?

Claire Fox – I Find that Offensive!

Claire Fox e o scriitoare britanică, ce a publicat anul trecut o carte cu titlul I Find that Offensive! („Mă ofensezi!”). Cartea descrie fragilitatea extremă a tinerilor britanici, mai ales a celor din universități. Fox e de părere că la generația tînără britanică nu mai e vorba de imaturitatea întîlnită de regulă la orice generație tînără, dar care în timp trece, mai ales după absolvirea universității. Societatea s-a obișnuit cu studenții neconformiști, într-un sens rebeli, care pun la îndoială totul, se împotrivesc autorității, se cred mai buni și mai inteligenți decît toate generațiile care au trăit înainte de ei, sînt anti-establishment ori își disprețuiesc, indirect, părinții, crezîndu-se net superiori. „Generația fulgilor de zăpadă” e imatură în sens ireversibil, e hipersensibilă, nu tolerează nimic cu ce nu e de acord, se simte și rămîne permanent ofensată. În sensul acesta Fox crede că generația snowflakes e o simptomă structurală a societății britanice și europene, dar una care nu e de bun augur.

Cum se manifestă emoțional „generația fulgilor de zăpadă”? În iulie, publicația britanică The Spectator le-a făcut un profil nu tocmai măgulitor. Sînt într-o permanentă stare de depresie. Se estimează că cel puțin o treime din tinerii britanici între 15 și 25 de ani suferă de anxietate ori depresie. Iau serotonin ori prozac pentru a contracara depresia. Sînt rupți de realitatea vieții de familie, dar scufundați în cultura mediei sociale. O jurnalistă britanică de 25 de ani scria, anul trecut, un articol în The Telegraph, numindu-și generația „Vîrsta Disperării” (Age of Desperation). Jumătate din prietenii ei, scria ea, sufereau de anxietate și majoritatea dintre ei luau calmante. Părinții lor se iau cu mîinile de cap: cum este posibil așa ceva, se întreabă ei, avînd în vedere că generația copiilor lor e cea mai bine educată, hrănită, la adăpost și fără griji din toată istoria omenirii?! Generația care, grație tehnologiei moderne și a sacrificiilor generațiilor precedente, foarte probabil va ajunge să trăiască mai mult ca oricare dintre străbunii ei…

Problema nu se limitează doar la Marea Britanie. „Fulgii de zăpadă” sînt prezenți și în Italia, unde sînt cunoscuți cu numele de bamboccioni, un termen tradus în engleză prin big dummy boys, ceea ce în românește ar fi „băieți mari, dar nătîngi”.

Cine poartă vina?

Cine e responsabil pentru crearea acestei generații imature și incapabile de maturizare? Profesorii universitari, intelectualii și filosofii occidentali, în primul rînd, la care se adaugă politicienii ultimilor ani, care, din dorința de a primi voturile „generației fulgilor de zăpadă”, promovează imaturitatea ca virtute. Semințele generației fulgilor de zăpadă au fost semănate în anii ‘70 și rezultatele sînt văzute astăzi. Tinerii cer o viață care să nu impună sacrificii din partea lor. Se împotrivesc libertății cuvîntului, pentru a nu fi ofensați. Cer ca societatea să le configureze zone de totală siguranță (safety zones), în care nu poată fi deranjați în gîndirea, valorile, obiceiurile ori comportamentul lor. Cei care le critică stilul de viață ori mințile fragile sînt acuzați de intoleranță, etichetați ca persoane care promovează ura; critică, fac proteste în universități și pe străzi, boicotează și cer destituirea din funcții a profesorilor care nu sînt de acord cu ei.

Citește și Comunicat de presă legat de interzicerea, în ultimul moment, a participării asociației studențești Studenți pentru viață la Târgul Educației organizat la Universitatea din București

Dar fenomenul acesta nu e întîlnit doar în universități: s-a extins în restul societății și de ambele părți ale Atlanticului. În Marea Britanie multe universități au cedat presiunilor generației snowflakes. De exemplu, unele universități au anunțat că nu vor mai oferi anumite cursuri care ar putea ofensa studenții. Alte cursuri au fost rescrise ori modificate, pentru a le face mai puțin „ofensatoare” la adresa anumitor grupuri sociale, etnice, rasiale, religioase, ori la adresa „minorităților sexuale”. Un exemplu recent, dar pozitiv, e un profesor din Toronto care refuză să folosească pronume transgenderiste cînd se adresează studenților, cu toate că administrația universității îl constrînge să o facă (vezi aici).

Citește și Universitatea Oxford a generat o dispută națională pe tema libertății de expresie după ce a interzis o dezbatere despre avort

De exemplu, cursuri de istorie au fost rescrise pentru a nu-i ofensa pe musulmani. Capitolele obișnuite din cărțile de istorie despre cruciade, de exemplu, au fost abolite în unele universități, ori au fost rescrise pentru a-i descrie pe musulmani ca fiind victime ale agresiunii creștinilor. Alte cursuri, obligatorii pentru toți studenții, au fost făcute opționale pentru unii studenți, care pretind că se simt ofensați. Unele universități au adoptat un punctaj care e dat fiecărui curs și care desemnează nivelul potențial de „ofensare” a cursului respectiv. În funcție de punctele desemnate, studenții au dreptul să nu ia cursul respectiv. Unii profesori îi atenționează pe studenți că la o dată anume va fi ținut un curs care va discuta evenimente pline de cruzime, sîngeroase, ori războaie. S-a ajuns la punctul în care studenții pacifiști, de exemplu, sînt scutiți de la orele de istorie care se discută despre războaie. Pozele care ar putea deranja, de exemplu scene de bătălii ori persoane sîngerînde, sînt eliminate. Cum atunci să studiezi medicina? Ori istoria? Ori psihologia? Se discută, de asemenea, eliminarea în întregime a anumitor subiecte din discuțiile de la cursuri. Un exemplu e violul, pe motivul că ar putea aduce în mintea unor studente evenimente neplăcute din viața lor.

„Fulgii de zăpadă” ai universităților americane

Dincolo de Atlantic, în SUA, situația e la fel de dezastruoasă, dar și bine documentată. Cîteva exemple. În San Louis, Missouri, studenții au cerut și reușit să convingă o universitate catolică să scoată din incinta universității statuia unui misionar catolic care cu secole în urmă a convertit la creștinism triburile native de indieni din acea parte a Americii de Nord. Pentru studenți, statuia simboliza imperialismul creștin distrugător al civilizației native. Studenții au fost în special ofensați de faptul că statuia reprezenta imaginea misionarului în fața căruia stătea îngenuncheat un băștinaș. La Universitatea Stanford din California studenții au demonstrat anul acesta, în primăvară, cerînd că următorul președinte al universității să fie o femeie transgender (adică bărbat schimbat în femeie), lesbiană, necăsătorită, de rasă asiatică. La Universitatea din Texas (Austin) studenții au cerut, cu succes, eliminarea din campus a statuii lui Jefferson Davis, unul dintre liderii Confederației Sudiste de pe vremea Războiului de Secesiune american din secolul XIX, motivul fiind că Davis aparținea unui sistem politic care dorea perpetuarea sclaviei în sudul SUA.

Citește și Comunicat de presă legat de interzicerea, în ultimul moment, a participării asociației studențești Studenți pentru viață la Târgul Educației organizat la Universitatea din București

Luna trecută, tot la Universitatea din Texas, conducerea universității a cedat pretențiilor studenților de a se interzice, cu  prilejul Halloween-ului, costume de tipul gypsies (țigani), cowboys, indieni și așa mai departe. Anul trecut Universitatea din Minnesota a interzis prezența în campus a unei cămile care urma să fie mîngîiată de studenți, studenții ținînd-o sus și tare că evenimentul ar constitui abuz la adresa animalelor. Exemple de genul acesta sînt cu zecile. Unul dintre cele mai extreme cazuri a fost al unei universități din Georgia, unde studenții au impus conducerii universității să nu mai abordeze steagul american, pentru că, zic ei, acesta simbolizează imperialismul american. La fel la Universitatea Oxford, unde studenții au cerut, pînă acum fără succes, eliminarea statuii lui Cecil Rhodes (exploratorul britanic al Africii de Sud), pentru că simbolizează, zic ei, imperialismul britanic.

„Fulgii de zăpadă” ai Australiei

Alte multe exemple au de a face cu studenți care cer destituirea din funcții a profesorilor conservatori, în special a celor care nu se raliază în spatele revoluției sexuale ori se opun homosexualității. Nu puține au fost cazurile în care profesori de talie au fost concediați, inclusiv în universități creștine, în special catolice. Un alt caz e re-scrierea istoriei în termeni care să nu ofenseze. De exemplu, Flinders University din Adelaide (Australia de Sud) a eliminat din cursurile universitare termenul „epoca de piatră” (stone age) și l-a înlocuit cu termenul „societăți complexe și diverse” (complex and diverse societies)!

Citește și Universitatea Oxford a generat o dispută națională pe tema libertății de expresie după ce a interzis o dezbatere despre avort

Tot Universitatea Flinders a publicat o listă de termeni care nu pot fi folosiți la cursuri ori la universitate și i-a înlocuit cu termeni care sînt „neutri”, pentru a evita posibilitatea ofensării unor studenți. Să nu se lase mai prejos, Universitatea din Melbourne a anunțat noi reguli de conduită, care le interzic profesorilor să-i întrebe pe studenți numele de familie cu scopul de a le determina originea etnică ori rasială. Alte universități au inventat o funcție nouă, aceea de Chief University Officer, adică „Ofițerul șef al Universității”, a cărui funcție este de a-i ghida pe studenți cum să vorbească, ce termeni să folosească și ce termeni să nu folosească pentru a nu ofensa alți studenți. Din această cauză unele universități au eliminat termenii „Crăciun”, „Paște”, „Hanuka” etc.

Generația snowflakes iubește comunismul

Îndoctrinați de profesori universitari iresponsabili, generația snowflakes iubește comunismul. Luna trecută a fost publicat în America un studiu privind atitudinile tinerilor americani față de comunism. Conform studiului, Karl Marx are mai multă influență asupra lor decît Biblia! 64% dintre agreează principiul lui Marx „fiecăruia după nevoile lui”, și doar 54% principiul biblic „cine nu muncește nici să nu mănînce”. Studiul a fost făcut de organizația americană Victims of Communism Memorial Foundation și a inclus 2300 de respondenți. Conform studiului, unii studenți cred că războaiele președintelui George Bush au ucis mai mulți oameni decît Stalin. Sînt și ignoranți. 42% dintre ei nu știu cine e Mao Zedong, 40% nu au auzit niciodată de Che Guevara, 18% nu știu nimic despre Stalin, 33% nu au auzit de Lenin, iar 18% nu știu cine e Putin. Dintre studenții care au auzit de Lenin, 25% au o părere bună despre el. În timp ce între 80 și 91% dintre americanii născuți înainte de 1955 cred că comunismul este un sistem politic rău, doar 55% dintre studenții americani au o părere negativă despre comunism. 45% dintre tinerii americani între 16 și 20 de ani ar vota pentru un socialist și 21% pentru un comunist. Doar 42% dintre ei au o părere bună despre capitalism, în comparație cu 65% dintre părinții lor (studiul poate fi citit aici).

Ce-i de făcut?

Oare părinții generației snowflakes fac o favoare copiilor lor căutînd să-i țină la adăpost de realitățile zilei? De realitățile istoriei? De realitatea naturii umane – depravată, păcătoasă, incapabilă de perfecțiune? Fără îndoială că nu. Tinerii nu se maturizează. Nu pot intra pe piața muncii. Nu pot întemeia familii. Nu pot deveni părinți responsabili ori capabili de a crește copii, de a aduce pe lume generațiile care să le ia locul. Generația snowflakes trăiește într-o lume a fanteziei, o lume ireală, într-un clăbuc (bubble), cum spun sociologii. Dorește să creeze o lume utopică, fantezistă, ireală. Sume enorme sînt investite în educația tinerei generații, iar întrebarea tot mai serioasă este dacă nu cumva aceste investiții sînt irosite. Aici rolul părinților e important. E obligația lor să se asigure că progeniturile le devin cetățeni maturi și responsabili ai cetății.