„De 32 de ani mă gândesc în fiecare zi la ceea ce s-a întâmplat”- Articol BBC relevă traumele prin care trec bărbații în urma unui avort
Multă lume consideră avortul o chestiune care le privește strict pe femei. Un articol realizat însă de BBC ne arată că și bărbații pot fi afectați de trauma avortului. Articolul „The men who feel left out of US abortion debate,” („Bărbații care se simt exilați în dezbaterea avortului din SUA”) a fost realizat pe baza interviurilor luate mai multor bărbați care au trecut prin trauma avortării copiilor lor. Mărturiile lor ne arată că pentru ei a fost o experiență cumplită, care i-a schimbat pentru totdeauna.
Karl Locker își amintește că „nu împlinise 30 de ani și se bucura de o viață bună de burlac în Dallas”, când a aflat că una din fetele cu care se întâlnea a rămas însărcinată. Vestea l-a făcut să se simtă „ca un lup cu piciorul prins în capcană”, însă a încercat să facă ceea ce considera că era corect. I-a propus fetei mai multe alternative, să se căsătorească, să crească singur copilul sau să îl dea spre adopție, dar niciuna din propuneri nu a convins-o să renunțe la avort. Deși Locker a însoțit-o la clinica de avorturi, remușcările au început să-l chinuie. „Nu știam cum voi trece peste asta. Nu aveam de gând să sar de pe vreun pod, dar probabil aș fi băut până aș fi murit. De 32 de ani mă gândesc în fiecare zi la ceea ce s-a întâmplat”, mărturisește Locker.
Chuck Raymond spune că prietena lui a făcut un avort în anii ’70 pe când avea 18 ani. „Bărbații sunt destinați să protejeze, așa că este un sentiment al eșecului – eșecul de a proteja mama și copilul nenăscut, eșecul de fi responsabil. Este un sentiment incredibil de vinovăție și rușine acela de a nu fi putut să îi protejez. ”, mărturisește Raymond. Acesta a considerat că sarcina contravine planurilor sale de a intra la Academia Militară West Point, care nu acceptă cadeți căsătoriți și/sau cu copii. Raymond a fost absorbit de pregătirea militară și a uitat temporar de avort. Gândurile i-au revenit însă în minte după mai mulți ani când a realizat că „s-a întâmplat o tragedie, iar ei au luat o decizie cumplită” ale cărei urmări Raymond le compară cu „tulburarea de stres post-traumatic”.
Theo Punington, 34 de ani, spune că decizia prietenei sale de a avorta fără acordul său i-a provocat „depresie”. „Oamenii nu înțeleg și încearcă să nu implice bărbații în asta. Dacă bărbații ar trebui să-și dea acordul în scris pentru avort, cred că numărul avorturilor ar scădea cu 50% și de aceea clinicile de avorturi nu doresc în niciun fel implicarea bărbaților. Cea mai mare nedreptate din această țară este în prezent faptul că un bărbat nu își poate proteja copilul de avort în aceeași măsură în care își exercită responsabilitatea paternală de a-și proteja copiii născuți.”, este de părere Punington.
Kevin Burke, care organizează refugiile post-avort la Podgoriile Rachel (Rachel’s Vineyard) consideră că tăcerea împiedică vindecarea. „Din cauza retoricii de afară (în societate) oamenii nu se pot concentra pe ceea ce este acolo, un sentiment de pierdere care afectează atât femeile, cât și bărbații, indiferent dacă sunt sau nu pro-alegere (pro-avort). Dacă nu ți se permite să vorbești despre asta, atunci nu ai cum să o gestionezi.”, explică Burke. „Experința avortului pentru bărbați, în special la cei care și-au pierdut tatăl, au fost abuzați sau au suferit traume în copilărie, poate crea alte probleme care să-i determine pe bărbați să-și exprime durerea în urma pierderilor suferite, furia de pe urma abuzurilor din copilărie și sentimentele experinței avortului în moduri distructive. Experința ne arată că toate acestea acționează într-un fel de sinergie toxică.”, spune Burke. Bărbații încep să vorbeacă tot mai des despre durerea și pierderea pe care o simt după avort. În timp ce avortul este întotdeauna condamnarea la moarte a copilului nenăscut, acesta nu le aduce părinților libertatea la care au sperat, ci dimpotrivă îi leagă pe viață de durere și regrete.