CUTREMURĂTOR. „Țipam înăuntrul meu ca cineva să-mi spună: «Du-te acasă și păstrează copilul, poți face asta»” / Mărturii despre criza de sarcină #80
Filmul „Unplanned”, despre motivele care au determinat-o pe o angajată să părăsească industria avorturilor, a stârnit intense dezbateri despre problematica avortului în SUA. Aproape 100 de lucrători în clinici de avort au contactat producătorii cu mesajul că vor să renunțe să mai lucreze în domeniu, iar filmul s-a bucurat de încasări uriașe, deși a fost boicotat de majoritatea canalelor media.
Filmul a mai scos la iveală și mărturii despre criza de sarcină și avort precum cea de mai jos, postată pe Facebook de Corinne Kimball. Din ce spune această americană care a trecut prin două crize de sarcină, reiese că femeia nu se simte cu adevărat liberă, emancipată și împuternicită decât atunci când este sprijinită să aleagă viața pentru copilul ei.
Mărturia postată de Corinne Kimball pe Facebook (fragmente)
Aceasta este experiența mea și ceea ce scriu este strict părerea mea. Am schimbat câteva detalii pentru a proteja confidențialitatea persoanelor. Sper ca povestea mea să le ajute pe alte femei care se confruntă ori s-au confruntat vreodată cu situația de a face un avort.
Am auzit că un film intitulat „Unplanned” („Neplanificat”) a înregistrat încasări uriașe. Nici nu auzisem de film și nici nu mă prea interesa subiectul. Dar în mașină am dat drumul la postul public de radio, deși psihoterapeutul îmi spusese că nu-mi face bine la depresie. Se vorbea și aici de „Unplanned”! Care e toată treaba cu el și de ce se vorbește atât de mult? Și atunci aud cuvântul – cuvântul binecunoscut care mă bântuie în străfunduri de ceva vreme.
Crescând într-o familie catolică, la noi nu se vorbea despre avort. De ce am fi făcut-o? se presupune că urma să-mi păstrez virginitatea până la căsătorie, bleah…. Eram pro-viață, dar îmi țineam convingerea pentru mine, gândindu-mă că nu aș putea face NICIODATĂ așa ceva.
„Ce-o fi o fi!”, își spunea fata care uita să-și ia anticoncepționalele. De la vârsta de 17 ani, trăia cu teama de a nu rămâne gravidă, luând pastila de a doua zi pe bandă rulantă. Planned Parenthood, furnizorul de servicii de avort și de contraceptive gratuite, era cel mai bun prieten al meu.
La 22 de ani mi se deschidea o perspectivă importantă în carieră. Lucrasem zile și nopți, ore suplimentare chiar și neplătite. Tocmai mi se oferise un job pe cai mari în satul Tennessee. Funcția visată și cu normă întreagă. Abia așteptam să le dau vestea cea mare părinților, prietenilor și partenerului meu de viață, cu care eram când împreună, când despărțiți. Am semnat contractul. Aveam o lună să împachetez, să-mi iau rămas bun și să-mi iau în primire jobul de vis…
…dar m-am trezit brusc.
Într-o dimineață, la baie, m-am uitat la data afișată pe telefon. M-am mirat un pic, dat eram prea preocupată de hainele care ar fi fost cele mai potrivite pentru o duminică petrecută cu prietenii. Nu m-am gândit prea mult atunci la aceasta. Peste două zile, mi-am întrebat fostul iubit dacă era ocupat și dacă ne puteam vedea: „Cred că sunt însărcinată”.
Înainte să-mi fac testul, i-am spus: „Te anunț încă de pe acum că NU FAC AVORT. Dacă sunt însărcinată, vom face acest copilul”. Nu s-a arătat îngrijorat și sincer, era în favoarea copilului. Am ieșit din baie cu confirmarea testului că eram însărcinată.
FIR-AR…
Cel mai înspăimântător lucru din viața mea de până atunci a fost să le spun părinților. Simțeam că mă dezamăgisem pe mine însămi și întreaga familie. Mi se pare foarte trist când mă uit înapoi. Întreaga mea viață fusesem foarte orientată spre carieră. Nu eram deloc pregătită în acel moment să renunț la șansa noului job. Deși părinții mă susțineau, știam că, având 22 de ani, decizia îmi aparținea integral. Întrebarea pe care mi-o pun acum este: De ce era cariera mai importantă pentru mine decât viața unui copil?
Privind în perspectivă, mă înșelam gândind așa.
România: Listă cu centre de sprijin în criza de sarcină
A venit și ziua să merg la Boston pentru „intervenție”. Aproape de intrarea în clinica de avort erau niște oameni stârniți ca niște dulăi gata de luptă. Persoana care mă însoțea în centru mi-a ținut capul în jos, ca să mă ferească de fotografiile cu copii uciși prin avort pe care aceia le afișau. Odată ce am intrat în clinică, m-am simțit și vinovată, dar și emancipată. Îmi spuneam că făceam aceasta pentru mine, pentru cariera mea, pentru viitorul meu…
Vreau să vorbesc despre Planned Parenthood și experiența mea cu ei. Vă reamintesc că este vorba strict despre experiența și opiniile mele. Alții poate au avut altă experiență și e foarte bine. Nu judec pe nimeni aici, ci doar îmi împărtășesc povestea.
La programarea de la Planned Parenthood, m-am întâlnit mai întâi cu o femeie foarte blândă, care m-a tratat cu multă căldură. M-a detensionat și m-a invitat, împreună cu persoana care mă însoțea, într-o încăpere, unde mi-a explicat ce opțiuni aveam. Puteam să păstrez copilul, să-l dau spre adopție, să fac avort chimic sau avort chirurgical. Mi se prezentau multe alternative, care ar fi trebuit să mă facă să mă simt ușurată și împuternicită, dar de fapt… era ceva prea mult pus pe umerii mei. „Hei, vrei să-ți ucizi copilul azi? Este alegerea ta, este perfect legal. E normal”.
Femeia mi-a oferit o mulțime de informații despre procedura de avort, dar nu a intrat în detalii în legătură cu adopția sau păstrarea copilului. În mintea mea, Planned Parenthood era un loc unde femeile se simțeau în siguranță și primeau ajutor fără a fi judecate. Chiar ESTE așa – dar numai dacă vrei să-ți faci analizele pentru a depista o eventuală boală cu transmitere sexuală, să obții un test de sarcină sau un avort. Cum rămâne însă cu adopția? Și dacă voiam ajutor pentru a păstra copilul? Nici măcar o clipă nu mi s-a sugerat că, dacă mă hotăram să țin copilul, m-ar fi ajutat sau consiliat. Dacă ar fi fost așa… nu a fi trecut printr-un avort. Eram o fată albă privilegiată care trăia în suburbii, cu bani și părinți care mă susțineau – puteam crește copilul. Țipam înăuntrul meu ca cineva să-mi spună: „E în regulă, du-te acasă și păstrează copilul, poți face asta”. Dar nimeni nu mi-a spus.
La opt săptămâni de sarcină, am revenit la Planned Parenthood. Nu aveam în minte decât să avortez copilul.
„Nu trăiește încă”, îmi tot spuneam, pentru a nu mă simți vinovată că luam o viață.
România: Listă cu centre de sprijin în criza de sarcină
– Corinne Kimball!
Asistenta m-a strigat pe nume. Îmi venise rândul. În timp ce m-am ridicat de lângă persoana care mă însoțea, aveam mintea încețoșată și sufletul gol.
M-am așezat pe patul chirurgical cu o perfuzie în braț, iar asistenta m-a întrebat dacă era prima dată.
„Prima dată?!”, m-am gândit. Adică unele femei repetau experiența? Am răspuns:
– Da, da… prima dată. Sunt foarte nervoasă”.
Abia puteam vorbi, pentru că îmi venea să vărs.
– Veți fi bine, acest medicament vă va liniști. Medicul va fi blând și totul se va termina în câteva minute.
Nici până acum nu știu ce mi-au pus în acea perfuzie, dar m-am simțit ca în al nouălea cer, mă ajuta să uit ce se întâmpla cu copilul meu. Doctorul a intrat și nu-mi amintesc să-mi fi spus ceva. Eram ca drogată deja, parcă pluteam pe norișori. Mi-am desfăcut picioarele și el a introdus instrumentele.
– Veți simți niște crampe, dar relaxați-vă, am auzit pe cineva spunându-mi de departe.
Zgomotul aspirației m-a trezit însă la realitate. Îmi aspiraseră copilul. Se terminase. Am ridicat privirea, iar în cele din urmă medicul mi-a vorbit:
– Pentru a preveni astfel de situații, va trebui să luați anticoncepționale. Nu vreți să se repete, nu?
– Nu, nu. Mulțumesc, bine.
M-au așezat într-un scaun rulant și m-au dus în altă încăpere, pe care nu o voi uita niciodată.
Fete și femei cu vârste între 15 și 30 de ani stăteau întinse pe paturi. Unele zâmbeau ușurate, altele plângeau, iar altele se uitau la perete. Toate făcuserăm avort. După 15 minute, eram o femeie liberă. Fusese dreptul meu. Alegerea mea. Mai târziu aveam să simt că alegerea nu prea îmi aparținuse.
După ce m-am mutat în Tennessee, am fost gata să-mi încep noua slujbă și noua viață. În unele seri mă simțeam minunat, petreceam cu prietenii și mă simțeam minunat. În alte seri, abia mă târam până la pat și mă simțeam pândită de o ceață întunecată, de parcă diavolul știa ce făcusem. Aproape că mi-am pierdut credința în acel an. Gândurile de sinucidere îmi tot dădeau târcoale, dar, din fericire, abandonam mereu lama înainte să o apăs suficient de puternic pentru a-mi străpunge pielea.
Observam mult mai atent copiii după avort. Inclusiv pe Facebook îmi tot apăreau anunțuri despre copii. Sau în familie se nășteau copii. Într-o zi m-am întâlnit cu o prietenă de vârsta mea care păstrase copilul. Mi s-au umplut ochii de lacrimi când am văzut-o cu băiețelul. În afară de părinții mei, nimeni nu știa despre avortul pe care îl făcusem. Am plâns, prefăcându-mă că sunt lacrimi de bucurie, căci nimeni nu-mi putea vedea uterul gol. Copilul meu a dispăruse. Copilul meu murise.
România: Listă cu centre de sprijin în criza de sarcină
Au trecut patru ani, iar avortul meu devenise istorie. Obișnuiam chiar să glumesc, spunând lucruri precum: „Dacă rămân iar gravidă, ar fi în regulă, pentru că am numărul de la Planned Parenthood setat în telefon pe apelare rapidă”. Cred că glumele mă ajutau să-mi anesteziez durerea. Pe lângă aceasta, donam și foarte mulți bani pentru Planned Parenthood.
Mă gândeam că merita să îi susțin, pentru că îmi dăruiseră șansa unui nou început – doar că, odată cu noul început, venise și un final – pentru altcineva. Societatea spunea că avortul era normal și bun. Partea ciudată este că nimeni nu voia să vorbească despre procedură. Când îmi puneam întrebări sau mă interesam în legătură cu procedura de avort, prietenele mele pro-choice îmi spuneau: „Of, de ce te uiți la aceste lucruri oribile?” Mă nedumerea această ipocrizie. Adică eram aplaudate că ne exercitam dreptul de a alege, dar nimeni nu voia să se uite la copiii uciși prin avort? Și conversațiile nu se rezumau doar la aceasta.
Într-o zi, după ce am lucrat o tură dublă, mi-am sunat părinții. Nu voi uita niciodată această convorbire. Se întâmpla din nou.
– Oameni buni, trebuie să vă spun ceva…, le-am zis tremurând. Îmi pare foarte rău, dar sunt însărcinată… din nou.
– Oh, mi-au spus ei stresați. Bine. Tu ești bine?
– Da, da, sunt. De asemenea, vreau să vă anunț că păstrez copilul.
– Slavă Domnului!, au oftat ei ușurați.
Locuiam pe atunci în New Jersey și urma să mă întorc acasă în Massachusetts. Între timp, voiam ca un medic să mă examineze pentru a confirma sarcina și să obțin ajutor cu controalele medicale ulterioare. Ceea ce urmează să spun este extrem de trist din punctul meu de vedere. Am sunat la Planned Parenthood, pentru că îi vedeam ca pe o resursă pe care mă puteam baza. Doar spun mereu că ei nu se ocupă doar cu avorturi, nu? Am sunat și am cerut o programare la ecografie. Voiam să văd în câte săptămâni sunt. Le-am spus că aveam nevoie de sprijin ca viitoare mamă singură. O femeie a răspuns la telefon și mi-a spus că nu-mi putea face programare. „Nu facem ecografie decât dacă vreți să faceți avort sau aveți o sarcină cu probleme”, mi-a spus ea.
Cuuum? Am închis telefonul și am plâns vreo jumătate de oră. M-am gândit că poate respectiva femeie avea o zi proastă. Poate că îmi dăduse informații incorecte? Poate că nu era un angajat bun? Nu aveam nici o idee. Ceea ce știam însă era că ani în șir donasem bani pentru această organizație și chiar îi lăudasem la mine la biserică, spunându-le pastorilor că se înșelau în legătură cu Planned Parenthood. Se pare că eu fusesem cea care se înșelase. Nu m-au primit.
România: Listă cu centre de sprijin în criza de sarcină
Am plâns până mi-au ieșit ochii, știind că decizia de a o păstra pe Rey era cea bună, chiar dacă nu voiam să-mi petrec restul vieții alături de tatăl ei și nici să mă mut înapoi cu părinții, renunțând la jobul din New Jersey. Ca să nu mai spun că apăruse și posibilitatea să lucrez cu jumătate de normă în orașul visurilor mele: New York. Atunci a fost momentul din viață când mi-am pus copilul înainte de orice altceva și sunt foarte recunoscătoare că am reușit.
Nu a fost ușor s-o păstrez pe Rey. Am trecut printr-o depresie profundă după ce am născut-o. În timp ce o țineam în brațe, îmi treceau prin minte tot felul de gânduri înnebunitoare: aș fi putut naște și celălalt copil. Cum am putut ucide acel copil? Dar, dacă îl nășteam, aș mai fi avut-o pe Rey? Un psihoterapeut m-a ajutat să mă ușurez de aceste gânduri dureroase. Sunt mai mult decât recunoscătoare pentru sprijinul familiei, care m-a primit acasă când aveam mai multă nevoie – știu că nu oricine are această șansă.
Pe parcursul ambelor sarcini nu am știut că există centre care ajută femeile în criză de sarcină. Dacă aș fi știut, aș fi mers direct la ele, nu la Planned Parenthood. Îmi place să cred că aș fi păstrat primul copil. Îmi dau seama că nu mă ajută să mă tot gândesc la primul copil, pentru că nu îi mai pot reda viața pe care am ales să i-o iau. Aleg în schimb să-mi spun povestea, în speranța că femeile care au nevoie de ajutor îl vor primi. Dacă vrei, te poți face auzită. Există oameni care te vor asculta.
Corinne Kimball
România: Listă cu centre de sprijin în criza de sarcină
Citește mai multe mărturii despre criza de sarcină
Organizații din SUA
YourOptionsMa.Org
Services include ultrasounds, pregnancy testing and abortion information. They
are located in Fall River, Revere, Southbridge and Brockton. Sprijin GRATUIT.
http://www.abbyjohnson.org/
A lucrat la Planned Parenthood timp de opt ani, a făcut două avorturi, iar după
ce a văzut ceva acolo într-o zi, a renunțat să mai lucreze acolo și a devenit
pro-viață. Citiți-i povestea și aflați cum puteți primi ajutor.
Bethany.org
Agenție de adopție (În SUA, procedura de adopție poate începe încă din timpul
sarcinii, iar copilul are șansa de a intra în noua familie imediat după
naștere. Totuși mama primește are timp de răzgândire două săptămâni după
naștere, pentru a putea păstra copilul)
40DaysForLife.com
Oferă orice tip de sprijin aveți nevoie.
AHPRC.ORG
Consiliere creștină
Snap-raise.com
Aici se va deschide în curând un cămin pentru mame singure care vor să renunțe
la dependența de droguri în timpul sarcinii. Astfel, vor ajuta copilul să se
nască fără dependență de droguri. Primește femei care nu au nici un ajutor de
la prieteni sau familie.
http://www.rachelsvineyard.org/
Rachel’s Vineyard vă învață cum să o luați de la început și cum să vă vindecați
inima rănită de trauma avortului.
https://embracegrace.com/
Își propun misiunea de a inspira și învăța bisericile să primească și să
sprijine mamele singure în criză de sarcină și familiile tinere în care femeia
este însărcinată.
https://highwaychurch.us/
Biserica la care merg și care nu judecă pe nimeni, m-a ajutat pas cu pas să mă
refac sufletește.
#Unplanned
#UnplannedTheMovie
– în Boston.
Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii
sau îndemnând persoanele cunoscute
care au trecut prin criză de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com
Mărturiile se vor
publica la FemeiFericite.com sau AvorturiRegretate.ro
Numele și datele personale nu vor fi făcute publice decât la cerere.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
Articolul este bun, si poate ca o femeie in criză de sarcina are nevoie de ajutor. De ce nu sunt si linkuri catre centre din Romania?
Mulțumim. Căutați în text și dați clic pe „România: Listă cu centre de sprijin în criza de sarcină”. Am făcut mai mare acest intertitlu inserat în mai multe locuri.