de Redacția Stiripentruviata.ro
O mamă a patru copii scrie pe Facebook ce a însemnat pentru ea perioada de izolare din timpul pandemiei.
De-ale carantinei…
Trebuie să marturisesc că, de când cu întămplările neplăcute de la școală din decembrie și ianuarie, care m-au afectat profund, o parte din mine și-a dorit să nu mai meargă la școală. Aveam o stare psihică atât de proastă, încât mă trezeam lunea dimineața și repetam ca un copil: „Nu mai vreau la școală!” „Ia-ți un concediu”, îmi spunea Radu și eu nu aveam curajul să iau o decizie.
Multă vreme am fost convinsă că această carantină a început din cauza mea și m-am simțit vinovată.
Și totuși…
Este prima oară în 12 ani de când ne-am mutat din București, când Radu petrece cu noi atât de mult timp. El este tată de week-end și de vacanțe.
Acum șapte săptămâni, luni seara pe la 8, ca de obicei, ne-am luat rămas bun, cum facem de 12 ani încoace, el s-a urcat în mașină și a plecat spre sudul țării.
Eu am rămas, ca de obicei, cu temerile și fricile mele, urma un drum de șase ore pe întuneric și vreme rea. Nu că n-aș fi obișnuită cu drumurile astea, dar de fiecare dată aceste griji mă macină și mă secătuiesc.
În seara aceea a fost altfel. După un sfert de oră s-a întors. Urcase dealul Feleacului, reflectase la măsurile care tocmai se luaseră cu suspendarea cursurilor și a făcut cale întoarsă. Și n-a mai plecat. Să descriu valul de bucurie pe care l-a stărnit când am văzut din nou mașina în curte?
De atunci mi-a ocupat biroul. De 12 ani îmi este binecunoscută noțiunea de WFH (work from home) căci o zi pe săptămână lucra de-acasă. Avem și o poză cu el în aceasta postură de WFH, din primul an de Cluj, când incă nu aveam mobilă în casa cea nouă și biroul lui era un dulap răsturnat.
Să nu recunosc că mă bucur de timpul ăsta ca de un dar răscumpărător pentru cei 12 ani trecuți, ar fi un pic ipocrit…
- …că am redescoperit tihna serilor de filme în familie cu tone de popcorn în care după filmele zbuciumate ale copiilor cu flashuri si bubuituri din seria Avengersilor, urmează filmul nostru linistit și sensibilos care ne lasă pe amandoi fără grai si cu lacrimi în ochi. Neapărat să vă uitați la Irina, un film bulgăresc, pe HBO GO, un film despre sărăcie, 100% balcanic, simplu și auster, cu personaje puternice si totusi dezarmante.
- … să nu recunosc că, dacă nu era carantina, n-am fi avut timp să facem o duioasă incursiune în timp cu copiii și să ne uităm la filmulețe din urmă cu ani mulți, de la București, când Luca și Teo, școlărel și fetiță de grupă mijlocie, vorbeau o limbă română cu cel mai pur accent muntenesc, iar Vero era un bebeloi care se târa în patru lăbuțe în explorarea apartamentului nostru de pe strada M. Sebastian, sector 5…
- ..că, dacă nu era carantina, nu răscoleam prin sertare să găsesc agende vechi în care notam îngrijorată întrebări pentru ginecolog despre sarcina pe care o purtam la vremea aceea. Și să zâmbesc înduioșată și recunoscătoare că o adolescentă de 13 ani si jumatate ne răsfață aproape în fiecare zi cu fursecuri și dulciuri numai de ea știute, semn că sarcina a mers perfect.
- …să recunosc că, din cauza și datorită carantinei și a dorului de mers la biserică, mi-am regăsit o parte din râvna pentru rugăciune și interiorizare pe care voiam să o redobândesc, acum cinci luni, când mi-am pus dorința în Anul Nou ce urma să vină.
Eu am luat carantina asta ca pe un dar. Un timp prețios în care lipsa de libertăți te îndeamnă să vezi mai degrabă lucrurile pe care le ai și de care poți să te bucuri, conform crezului Pollyannei, fetița care se juca în fiecare zi jocul bucuriei.
Și ar fi multe…
Cristina M., profesoară, despre inspecția Ministrului Educației la o școală de țară
-
-
-
-
