Conferința parlamentarilor USR „Egalitatea de gen: test pentru democrație”

9 mai 2017 – Comunicat de presă primit de la președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, doamna deputat Oana Mioara Bîzgan-Gayral (Grup USR) [notele și unele sublinieri aparțin redacției Stiripentruviata.ro]
Rezoluție comună în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați, semnată la Parlamentul României
Președinții Comisiilor pentru egalitate de șanse ale Camerei Deputaților și Senatului, parlamentari, organizații nonguvernamentale și reprezentanți ai mediului academic și ai mediului privat au agreat marți, 8 mai, o Rezoluție comună în patru puncte pentru sprijinirea egalității de șanse între femei și bărbați în România, în perioada 2017-2020.
Rezoluția constituie un deziderat al participanților la conferința „Egalitatea de gen: test pentru democrație”, desfășurată cu ocazia Zilei Naționale a Egalității de Șanse pentru Femei și Bărbați la Palatul Parlamentului, la inițiativa Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților și sub înaltul patronaj al Președintelui Camerei Deputaților.
În cadrul conferinței, precum și pe parcursul celor patru sesiuni de lucru care i-au urmat, vorbitorii și participanții deopotrivă au evidențiat că, deși în ultimii 15 ani, în perioada pre-aderare și apoi, ca membră a Uniunii Europene, România a înregistrat numeroase progrese în domeniul egalității de șanse, fenomenul violenței domestice, precum și discriminarea și inegalitatea de gen la toate nivelurile (muncă, educație și accesul la luarea deciziilor, roluri și responsabilități stereotipe în familie) sunt încă realități cotidiene. Cu toții au conchis că este nevoie de responsabilizarea tuturor factorilor de decizie de la nivelul societății românești pentru îmbunătățirea cadrului legal, care să reflecte măsuri concrete pentru atingerea de facto a egalității de șanse între femei și bărbați și combaterea violenței domestice și împotriva femeilor.
De aceea, la finalul evenimentului, toți participanții au agreat să sprijine o Rezoluție cu o serie de obiective concrete.
Rezoluție comună a participanților la Conferința națională cu tema “Egalitatea de gen: Test pentru democrație”
La nivel internațional și european, problematica egalității de gen este abordată într-o manieră integrată cu cea a violenței domestice și a violenței împotriva femeilor. România continuă să se confrunte cu fenomenul violenței domestice și cu situații de discriminare și inegalitate de gen la toate nivelurile, în special, în domeniile: muncă, educație și accesul la luarea deciziilor, precum și în ceea ce privește menținerea rolurilor și responsabilităților stereotipele în familie.
Este nevoie de responsabilizarea tuturor factorilor de decizie de la nivelul societății românești pentru a sprijini toate eforturile și demersurile din domeniu, în special prin îmbunătățirea cadrului legal, care să reflecte măsuri concrete pentru atingerea de facto a egalității de șanse între femei și bărbați și combaterea violenței domestice și împotriva femeilor.
Noi, membri ai Parlamentului României, ai Guvernului României, reprezentanți ai mediului de afaceri, mediului academic, reprezentanți ai societății civile, participanți la Conferința națională cu tema “Egalitatea de Gen: Test pentru democrație”, organizată de către Parlamentul României, la data de 8 mai 2017, ne angajăm, în limita mandatului și misiunii instituției pe care o reprezentăm, să sprijinim următoarele obiective concrete:
- Adoptarea și implementarea proiectelor de acte normative necesare pentru transpunerea prevederilor Convenției de la Istanbul [1], cu prioritate adoptarea în 2017 a proiectului de Lege pentru modificare și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată.
- Adoptarea, în 2017, a propunerilor legislative privind introducerea cotelor de gen [2] pentru creșterea numărului de femei care participă la procesul de luare a deciziilor politice, precum și creșterea reprezentativității femeilor în structurile de conducere ale partidelor politice, dar și în consiliile de administrație ale companiilor listate în 2018.
- Adoptarea măsurilor legislative și de politică publică în vederea atingerii tuturor țintelor specifice Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 5 din Agenda 2030: realizarea egalității de gen și creșterea participării femeilor și fetelor.
- Introducerea în manualele școlare și în curriculum din 2017 și 2018 a noțiunilor de bază privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, educația civică, educația pentru sănătate reproductivă [3] și identificarea și sancționarea comportamentelor violente.
La conferința „Egalitatea de gen: test pentru democrație” s-au adresat invitaților doamna Oana Bîzgan, președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților, gazda evenimentului; domnul Adrian Wiener, președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse, Senat; doamna Corina Crețu, Comisar european pentru politică regională; domnul Vladimir Ionaș, consilier de stat al prim-ministrului; doamna Ulrike Lunacek [4], vicepreședinte al Parlamentului European (video-discurs); doamna Iulia Scîntei, vicepreședinte al Senatului României; doamna Ana Birchall, ministru delegat pentru Afaceri Europene; doamna Aurelia Grațiela Drăghici, Secretar de stat, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse; Excelențele lor, domnul Ramiro Fernández-Bachiller, Ambasadorul Regatului Spaniei în România și în Republica Moldova, și doamna Boutheina Labidi, Ambasadoarea Republicii Tunisiene în România; doamna prof. univ. dr. Mihaela Miroiu [5], Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Conferința a fost moderată de doamna conf. univ. dr. Oana Băluță [6], Universitatea din București
Citește și Cine este Ulrike Lunacek, europarlamentarul invitat să adreseze un mesaj video la conferința parlamentarilor USR „Egalitatea de gen: test pentru democrație”
Citește mai multe informații despre Convenția de la Istanbul
NOTELE REDACȚIEI
[1] Convenția de la Istanbul, ratificată și de România, este o convenție internațională de drepturile omului adoptată de Consiliul Europei, care își propune: protejarea femeilor împotriva tuturor formelor de violență și promovarea egalității între femei și bărbați. Aspecte problematice ale acesteia: reglementează o definiție nouă și controversată a „genului” în dreptul internațional, prezintă bărbații drept agresori, ceea ce constituie un stereotip discriminatoriu, încalcă libertatea religioasă și dreptul părinților de a-și instrui copiii în conformitate cu propriile convingeri religioase și morale.
[2] Noțiune introdusă în politicile publice de politicienii de extremă stângă: implică stabilirea unui procent de angajați dintr-o instituție care trebuie să fie de gen feminin, cu scopul declarat de a combate astfel discriminarea femeilor.
[3] Educație sexuală: în UE, aceasta se realizează pe principiile Educației Sexuale Comprehensive (Cuprinzătoare / Explicită), care vede orice act sexual ca având aceeași valoare și se concentrează pe prevenirea sarcinilor și bolilor transmisibile.
[4] Europarlamentar de extremă stângă, lesbiană declarată, artizana conceptului de „limbaj al urii” și a drepturilor suplimentare pentru minorități sexuale, Ulrike Lunacek este autoarea raportului care îi poartă numele și care impune sancționarea celor care nu sunt de acord cu comportamentul homosexual, îndoctrinarea copiilor cu homosexualitatea la școală, impunerea „căsătoriei” între persoane de același sex în întreaga Uniune Europeană. Raportul Lunacek îndeamnă statele membre UE „să înregistreze și să investigheze infracțiunile motivate de ură împotriva persoanelor LGBTI (lesbiene, gay, bisexuale, trans-sexuale și inter-sexuale) și să adopte o legislație penală care să interzică incitarea la ură pe motive de orientare sexuală și identitate de gen”.
[5] Inițiatoarea studiilor feministe și de gen în România
[6] Doctor în științe politice, conferențiar universitar la Universitatea din București și SNSPA, activistă feministă
Citește și Biroul Național USR a decis ca partidul să se poziționeze împotriva referendumului pentru modificarea Constituției
Citește și OPINIE de la un cititor: „A înțeles Nicușor Dan că USR nu mai este partidul pe care l-a înființat?”
Citește și USR nu este un partid de dreapta: a votat în chestiunea referendumului la fel ca extrema stângă din Parlamentul European
Citește și Cine sunt parlamentarii care au votat împotriva referendumului pentru familie
Citește și Să ne cunoaștem aleșii: Ce este fascismul social și cine sunt ultrașii de genul deputatului Adrian Dohotaru, care acuză conservatorii de „fascism social”?
Citește și Cine este Ulrike Lunacek, europarlamentarul care cere anularea referendumului și care e invitat să adreseze un mesaj video la conferința parlamentarilor USR „Egalitatea de gen: test pentru democrație”
Citește și TEXT + VIDEO. Dep. Matei Dobrovie despre demersul Coaliției pentru Familie: „Sunt creștin și nu îmi e rușine. Dacă Parlamentul împiedică acest referendum, pierde orice credibilitate”
Citește și Numărul 2 de pe lista USR la Senat în Ilfov: Conservatorii sunt „motivul principal al stagnării rasei umane” și să tacă înainte să fie obligați prin presiuni să o facă