CJUE nu îndeamnă România la recunoașterea căsătoriilor încheiate în alte state, ci doar a efectului indirect ce decurge din ele în cazul consorților de același sex

de Cristina Popescu, Facebook
Au circulat ieri unele speculații prin rețelele sociale și pe diferite bloguri cu calificare juridică, speculații care pretind că, în urma deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene, „România rămâne liberă să acorde sau nu dreptul gay-lor de a se căsători, dar nu poate refuza să recunoască căsătoria gay-ilor încheiată în UE”, astfel că „doi gay nu se pot căsători în România, dar se pot căsători în UE și apoi reveni în România unde vor fi recunoscuți”.
Nu.
Libertatea unui stat de a nu autoriza căsătoriile între persoane de același sex implică în mod necesar și libertatea statului de a nu recunoaște căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate într-un alt stat, tocmai pentru a nu face posibilă eludarea interdicției de încheiere a căsătoriei pe teritoriul național prin întocmirea actului în alt loc și revenirea în țară.
Dispozițiile imperative referitoare la interdicția unui act din motive de interes public nu permit ocolirea lor și obținerea efectului interzis prin alte mijloace, astfel că o căsătorie interzisă în țară nu va fi acceptată a fi recunoscută nici dacă a fost încheiată în afară.
A accepta recunoașterea pe teritoriul României a căsătoriilor homosexuale a căror încheiere e interzisă în țară, dar care au fost realizate în alt stat, ar însemna a lăsa fără obiect interdicția, ceea ce ar fi un non-sens al legii și nu poate fi nici primit, nici impus ca interpretare coerentă a acesteia.
O lege care să interzică un act dar care să accepte recunoașterea sa ca atare și a tututor efectelor lui dacă a fost încheiată în altă țară sau o decizie care să impună o asemenea lege ar fi o contradicție în sine, un non-sens, o absurditate juridică.
Ceea ce a stabilit, de fapt, ieri decizia CJUE a fost doar recunoașterea unui efect punctual indirect ce derivă dintr-o căsătorie între persoane de același sex valabil încheiată într-un alt stat, respectiv aplicabilitatea dreptului de ședere și în cazului soțului de același sex în virtutea legislației comunitare ce trebuie aplicată uniform, nediferențiat, în privința libertății fundamentale de circulație, dar asta, așa cum arată și Curtea, nu se confundă cu recunoașterea efectelor legate de starea civilă a persoanei.
Dacă CJUE ar fi intenționat să impună recunoașterea ca atare a căsătoriilor homosexuale încheiate valabil într-un alt stat nu ar mai fi menținut posibilitatea interzicerii lor pe teritoriul național, ci ar fi impus legalizarea lor generală (după modelul soluției Curții Supreme a SUA).
Rămâne de văzut ce stabilește mâine și CCR în privința efectelor deciziei CJUE asupra legislației noastre.