de Cristina Popescu, Facebook
Nu știu alți retrograzi cum sunt, dar eu și cei pe care-i cunosc (și-n numele cărora afirm asta acum) nu suntem purtători de ură împotriva homosexualilor, ci, mai degrabă, spre necinstea mea cel puțin, de indiferență.
Dacă, în schimb, simt o iritare crescândă, e aceea împotriva acelora care -indiferent de rasă, religie, culoare, „gen” sau orientare sexuală- îi folosesc pe homosexuali drept pretext pentru avansarea propriei agende ori pentru exhibarea propriei pretinse superiorități morale și sincronicități cu „mersul vremurilor”, și pe care încearcă să-i căsătorească fără ca aceștia să aibă cu adevărat nevoie, ca în binecunoscutul banc cu băbuța pe care o traversează binevoitorii strada fără să-și dorească.
Dacă până acum nu exista vreo mare ostilitate în societatea românească față de homosexuali (cu excepția câtorva strigători ocazionali stil dacopat, de care evoluații noștri homofili abia așteaptă să se folosească), ci mai degrabă un soi de indiferență de tip „e treaba lor”, „fiecare cu ce-l doare”, „gustu’ omului”, faptul că acum s-au găsit unii, în marea lor majoritate heterosexuali, care să vorbească în numele homosexualilor proclamându-i drept victime ale urii noastre colective de majoritari și care să-i „apere” prin insultarea în felurite chipuri a celor care nu aderă la schimbarea din moft a celor naturale riscă realmente să antreneze ostilitate.
Pentru că insulta și minciuna proferate din spatele fustei homosexualului-paravan generează reacția naturală a adversității, iar adversitatea se poate întoarce nu (numai) împotriva guralivilor și agitaților mandatari fără împuternicire, ci împotriva celor în numele cărora ei înjură și pe care și-i pun scut în față.
Or, până acum aproape că nu am auzit argument logic sau onest împotriva inițiativei a câteva milioane de români privind explicitarea sensului originar și prezent al noțiunii de „soți”, ci doar etichetări în dulcele stil clasic-bolșevic („înapoiați”, „Evul mediu”, „dușmănoși”, „obscurantiști” etc), dezinformări, manipularea sensului termenilor, minciuni sau atacuri piezișe. (De altfel, demersul acesta cu referendumul scoate e un turnesol binevenit pentru a da la iveală toată ipocrizia, minciuna și ura bine escamotate până acum în discursul inițial plin de dulceață și dorință de bine, pace, bună-înțelegere și rațiune al credincioșilor Progresului).
Bolșevicii țipă și scuipă, dar indignarea celor scuipați și jigniți se va răsfrânge inerent și asupra celor băgați la înaintare de bolșevici ca victime pentru care ei luptă.
Solicitarea de consolidare a înțelesului actual al căsătoriei firești nu reprezintă ură, ci e un reflex de prevenție în fața unui val politic ce s-a impus în țări din ce în ce mai apropiate nouă prin mijloace care au evitat sau au trecut peste voințele popoarelor respective.
În schimb, ura o sădesc cei care o aduc în discuție, insultă și mint.
Nu spun că nu există homofobi și urâtori printre susținătorii Coaliției pentru Familie; dar spun că sunt puțini și sunt bucuria progresiștilor, pentru că se folosesc de ei ca să-și valideze discursul.
Eu în capcana asta nu pic.
Dar asta nu înseamnă că luptătorii pentru apărarea homosexualilor nu le fac acum chiar lor mai mult rău decât bine. Sau poate că asta le convine la urma urmei, pentru că ura pe care o seamănă chiar ei va fi apoi folosită spre confirmarea propriilor afirmații și spre legitimarea viitoarelor lupte pe frontul ideologic, ceea ce poate oferi nu doar satisfacția propriei utilități istorice, ci, pentru câțiva mai bine orientați, poate fi și foarte lucrativ (în înțeles pecuniar).
Cine-și iubește aproapele homosexual nu îl folosește ca scut uman în războiul ideologic.
Citește mai multe articole de Cristina Popescu
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
