China relaxează tacit politica copilului unic. În 2027, va fi depășită de India ca număr de locuitori
de Redacția Stiripentruviata.ro
Odiosul termen de „planificare familială” a dispărut pentru prima dată după patru decenii din planul Partidului Comunist Chinez pentru următorul Cincinal.
Prezența acestui termen în documentele oficiale a permis patru decenii de politică a copilului unic în China.
În 2016, la planificarea cincinalului anterior, „politica copilului unic” devenise deja „politica pentru doi copii”, pe fondul costurilor economice care nu mai puteau fi ignorate.
În 2019, natalitatea Chinei s-a apropiat de cea mai scăzută cifră din ultimii 60 de ani.
Un grafic interactiv de la Visualcapitalist.com estimează că în 2027 India va depăși China în termeni de populație.
Este fără precedent în istorie ca India să își depășească vecina în ceea ce privește numărul de locuitori, scrie un colaborator al platformei Mercatornet.com.
El notează că, la începutul noului mileniu, populația Indiei înregistra o tendință ascendentă, în timp ce creșterea populației chineze încetinea.
Există și detalii demografice semnificative legate de această proiecție: în timp ce populația Chinei îmbătrânește rapid și populația ei activă este în scădere, forța de muncă din India este în creștere: 65% dintre indieni au până în 35 de ani.
Aceasta va propulsa economia Indiei într-o poziție mai bună decât cea a Chinei, ceea ce înseamnă că India va conta mai mult din punct de vedere economic și geopolitic.
Estimările moderate prezentate anul trecut de ONU spun că în anul 2055 India va avea o populație de 1,65 de miliarde, în timp ce populația Chinei va scădea de la 1,44 miliarde la 1,36. În 2100, China va avea aceeași populație ca în 1980: sub un miliard de locuitori.
Deceniul 1980 a fost de altfel punctul de start al politicii anti-nataliste a Chinei, cunoscută și sub numele de „politica copilului unic”: timp de 40 de ani, familiilor li s-a interzis să nască mai mult decât un copil.
Această politică a fost impusă cu o brutalitate criminală, care includea amenzi usturătoare, sterilizări, avorturi forțate în orice stadiu al sarcinii și chiar infanticid.
Suferința psihologică, trauma colectivă create au marcat profund poporul chinez și i-au schimbat perspectiva asupra familiei, scrie un jurnalist de la South China Morning Post.
Povestea Chinei demonstrează că există consecințe atunci când tratezi oamenii ca pe consumatori de resurse și ca pe o amenințare la puterea centrală.
Boomul economic la Indiei nu face decât să demonstreze că până și cei care se nasc în familii sărace, care nu au nimic în afară de propriile brațe de muncă, sunt generatori de prosperitate și o resursă pentru orice stat.