Cecilia-Maria Jabre, magistrat și mamă-martir

Judecătoarea Cecilia-Maria Jabre din București a fost condusă joi pe ultimul drum, lăsând în urmă un soț și trei copii îndurerați. Colegii o caracterizau ca o minte sclipitoare și un om drept. Poate tocmai de aceea nu a vrut să renunțe nici cu prețul vieții la ceea ce a considerat ca dreptate: să nu răpească șansa la viață a celui de al patrulea copil al său, chiar dacă probabilitatea de supraviețuire pentru amândoi era mică.

Iată cum a descris-o pe Facebook un apropiat pe regretata judecătoare și mamă-martir:

„A existat pe acest pământ un om, o femeie, care a fost botezată Cecilia-Maria. Iar după cununia religioasă, a luat numele soțului ei, Jabre.

Era de profesie judecător, în prezent, la Tribunalul București.

Eu am cunoscut-o în afara instanțelor de judecată. Era un om cu frică de Dumnezeu, un om cu o inimă de aur. Căuta să trăiască cât mai autentic credința creștină ortodoxă.

Era mamă a trei copii, un băiețel și două fetițe.

Iar acum purta în pântece un alt copilaș. Din planul proniator al lui Dumnezeu, pruncul s-a fixat pe urma operației anterioare de cezariană, situație care le punea viața în pericol atât mamei, cât și copilului. Pericolul consta în desfacerea vechii operații de cezariană, urmată de hemoragie, moartea mamei fiind fulgerătoare, niciun doctor neputând-o salva.

Cecilia-Maria a fost pusă în fața unei alegeri – renunțarea la copil sau lupta pentru salvarea ambelor vieții sau doar pe cea a copilașului, micuța făptură omenească având prioritate.
A ales viața, cu toate riscurile ei, și a înlăturat cu desăvârșire gândul avortului.

Dar, Bunul Dumnezeu a avut alt plan cu ea – a chemat-o la El, acum, la jumătatea sarcinii și în mijlocul celei de-a 42 primăvară a vieții ei.

Joi, pe 25 iulie 2019, a fost condusă pe ultimul drum, la Biserica Sfânta Parascheva din comuna Berceni, de lângă București.

Cu siguranță, adormita roaba lui Dumnezeu Cecilia-Maria, a înțeles cu adevărat însemnătatea sfatului Părintelui Arsenie Boca – «mai bine să mori, decât să omori».

Bunul Dumnezeu să o ierte și să o pomenească în Împărăția Lui!”

Gabriel Popa a scris și el:

„Un sacrificiu precum cel al Ceciliei-Maria Jabre este în răspăr cu tot ce înseamnă cultura individualismului și a morții, din ziua de azi. Am verificat și am primit confirmarea că lucrurile stau așa cum sunt prezentate mai jos. Oameni precum această femeie sunt sfinții vremurilor noastre, și martiri, în cazul ei. Este firesc să îi cinstim, și să îi avem ca modele. „

Exit mobile version