Cătălin Sturza: Demisia morală a domnului Andrei Pleșu
de Cătălin Sturza, Facebook
Demisia morală a dlui Andrei Pleșu
După ce ne-a spus că întrebarea de la Referendum acoperă o intenție ascunsă a lui Dragnea, acum dl Andrei Pleșu recidivează cu următoarele: „Dacă Ceaușescu propune un referendum despre obligativitatea de a ține post de două-trei ori pe sătămână, ne repezim, creștinește, să-l susținem, lăsînd deoparte faptul că, pentru el, postul nu e decît un mod de a cosmetiza penuria alimentară…”
Recunosc, mi-a luat câteva minute să-mi revin. Apoi alte câteva minute să îmi adun gândurile. Apoi alte minute bune să decid dacă merită sau nu să bag măreața zicere în seamă. Cum să o iei, cum să apuci mai întâi chestia asta – pe care o poți apuca și scutura din atât de multe părți? Și care nu e nici măcar vreo chestie; e așa o apă de ploaie, încât nici scuturată nu merită să fie?
a) Cine e Ceaușescu, în această comparație? Asociațiile pro-familie, toate cultele religioase din România, și cei trei milioane de cetățeni sunt Ceaușescu? Acest Referendum a fost inițiat de Coaliția pentru Familie cu susținerea a 3 milioane de români, deci și eu sunt autorul moral al organizării Referendumului. Organizatorii tehnici ai Referendumului sunt instituțiile de stat, care organizează, conform legii, orice referendum și alegeri. Așadar, după ce asociațiile pro-familie și virtuțile familiei au fost comparate și asociate, pe rând, cu nazismul, cu Holocaustul, cu Putin, cu neoprotestanții americani, cu KGB-ul, iată că a venit rândul ca virtuțile familiei să fie comparate cu Ceaușescu. De nimeni altul decât dl Andrei Pleșu.
b) Poate dl Pleșu nu-și amintește că Ceaușescu nu făcea referendumuri. Ceaușescu nu-și asuma riscuri politice. Când Ceaușescu chiar voia să schimbe sau să impună ceva, Ceaușescu dădea decrete. Și, apropo, Ceaușescu ura și creștinismul, și postul. Da, impunea rații și raționalizări alimentare – dar o făcea în numele ateismului științific, care era, în România, „religia de stat” în timpul comunismului. Iar acest „ateism științific” era, la vremea aceea, foarte progresist – era chiar vârful de lance al progresismului.
c) Și cum ar trebui să ne comportăm, ca să nu cosmetizăm penuria morală? Să îmbrățișăm cu drag și aplomb întreaga agendă radicală LGBTQ și în România? Înțeleg din spusele dlui Pleșu că agenda radicală progresistă și primatul corectitudinii politice ne vor aduce și în România lumina morală? Fără această agendă radicală și fără acest primat murim, ne sufocăm moral în România? Poate dl Pleșu a uitat și că un mare scriitor, stângist, de altfel – e vorba de Mario Vargas Llosa – tocmai a spus în El Pais că CP (corectitudinea politică) este „dușmanul libertății”.
Așadar, spun, și eu, alături de părintele Constantin Necula: sunt doar un mic, un foarte mic publicist, e adevărat. Dar pentru mine, unul, dl Andrei Pleșu și-a pierdut, din păcate, orice credibilitate intelectuală și morală. Poate îi voi citi în continuare eseurile pentru frumusețea stilistică, dar aceea va rămâne o formă stilistică goală. În ochii mei cel puțin, în plan moral dl Pleșu și-a semnat și înaintat demisia, ca voce publică și formator de opinie.