Căsătoria între persoane de același sex ne lasă orfani pe toți

de Jeff Shaffer, The Federalist

În eseul “Family History” publicat cu 10 ani în urmă, profesorul de filozofie David Velleman, de la Universitatea New York, acuza atât practica procreării de copii ce aveau să fie apoi separați de părinții biologici, cât și  scuzele oferite de adulți pentru a justifica această practică.

Se cere o nouă ideologie a familiei… pentru cazurile persoanelor care vor să aibă un copil  și ajung să-l conceapă cu gameți donați. Faptul că acest copil va fi de la început lipsit de prezența unuia  sau a ambilor  părinți biologici nu pare să-i deranjeze pe solicitanți. Ei doar au dorit să creeze copilul. Pentru că ei nu au, de cele mai multe ori, un partener stabil cu care să conceapă un copil, au nevoie de un copil el însuși neatașat, un copil  deja renegat de cel puțin unul din părinții biologici. Decât să adopte un copil ale cărui legături cu părinții săi biologici sunt rupte după concepție, ei au creat în mod intenționat unul cu legăturile rupte anterior. Această alegere ar ridica probleme din punct de vedere moral, dacă legăturile biologice ar fi considerate cu adevărat semnificative. De aici rezultă necesitatea unei ideologii care să nege semnificația legăturilor parentale biologice.

Iar ideologia care neagă importanța și semnificația legăturilor biologice pentru identitatea unui om se numește căsătorie între persoane de același sex.

Revoluția biotehnică și copilul izolat

Există deja o revoluție biotehnică în plin progres, care  tratează copiii ca pe niște produse de manufactură.  În Statele Unite și în lumea “civilizată”, oamenii răsfoiesc cataloage sau caută online să cumpere spermă și ovule de la donatori (care rămân, de obicei, anonimi) ale căror caracteristici genetice le găsesc atrăgătoare. Acești cumpărători angajează apoi tehnicieni de laborator pentru a crea embrioni care vor fi  implantați în uterul unei mame „de împrumut”, de la care produsul va fi apoi preluat după terminarea perioadei de gestație.

Astfel, acești oameni manipulează aducerea pe lume a copiilor într-o manieră lipsită de dragoste maritală, unde adulții îi privează de orice relație sau cunoaștere a unuia sau a ambilor părinții biologici și a familiilor lor.

Această practică a reproducerii umane fără vreo relație pre-existentă, a reproducerii aranjate printr-o tranzacție comercială cu niște furnizori de servicii furnizează premisele ideologiei căsătoriei între persoane de același sex. Eliminând norma soț-soție în relație de căsătorie, această ideologie sfâșie în bucăți chiar legătura conceptuală între uniunea maritală și fertilitate.

Reproducerea aranjată comercial desființează imaginea apropierii între femeie și bărbat în actul care ar trebui să culmineze cu crearea copilului.  Într-adevăr, în teorie (dar și în practica din domeniu), mama și tatăl nu se cunosc. De obicei, ei sunt indivizi care își vând gameții, fără intenția de a-și cunoaște vreodată sau a fi cunoscuți de către celălalt partener la procreare sau de către copilul rezultat. La fel se întâmplă și cu mama surogat; pântecele ei nu este văzut ca un element natural în relația atât de complexă a căsătoriei și maternității, ci mai degrabă ca o mașinărie utilitară  care se închiriază și se exploatează de către cei cu posibilități economice și cu dorința de a obține un copil.

Întrucât și-a obținut copiii în acest mod, Elton John a făcut declarații recente și vehemente de susținere a acestei perspective care vede oamenii ca pe niște bunuri.  Însă comentariile lui de acum câțiva ani evidențiază o perspectivă diferită. Viața fiului său a început când un tehnician de laborator a combinat sperma sa sau a partenerului său cu un ovul de la o femeie donator. Băiatul a fost purtat în pântecele unei alte femei, o mama surogat din California, care a predat copilul la nașterea lui.

“Va fi cumplit când va crește și va înțelege că nu are mamă”, a declarant John. (Băiatul are o mamă, însă “eliminarea” ei a fost principalul scop al contractului de cumpărare). Schimbarea în vederile lui Sir Elton, de la recunoașterea  golului pe care l-a impus fiului său, la saltul strident în apărarea metodei de producere de copii și tot ce presupune acesta,  este un exemplu din viața reală al tiparului de gândire inevitabil pe care îl va urma  o societate care se apucă să inventeze o nouă definiție căsătoriei pentru a spune că relația soț-soție a devenit irelevantă.

Vive la Différence versus dezumanizarea egalitaristă

Nu demult, Curtea Supremă [a SUA] a făcut următoarea observație: “diferențele fizice dintre bărbați și femei… sunt de neschimbat: cele două sexe nu sunt interschimbabile; o comunitate formată exclusiv din bărbați sau din femei este diferită de una formată din ambele sexe.” Păi, da. Se poate crede că astfel de adevăruri vor rămâne mereu relevante pentru toți oamenii, însă acum Curtea a transformat  acest adevăr într-un act ilegal, forțând statele SUA să accepte hotărârea.

Caracteristica definitorie a căsătoriei convenționale este, până la urmă, diferența sexuală a partenerilor ei distinctivi. Înlăturarea acestei diferențe sexuale din căsătorie nu este o expansiune indulgentă a granițelor sale, ci o repudiere radicală a caracterului mariajului și o amenințare la caracterul persoanei umane.

Reorientarea lumii civilizate spre declararea căsătoriei ca fiind nediferențiată sexual, spre negarea profundei relevanțe umane a faptului că ești bărbat sau femeie într-o relație implică inevitabil și redefinirea termenului de “părinte”. Căci, dacă mariajul este o instituție egalitaristă care consfințește noile drepturi ale adulților, în detrimentul unei relații fondate pe diferența între sexe și grija față de copii, atunci e logic că această egalitate  ar presupune și dreptul de a obține și a crește copii.

Dar cuplurile de același sex  nu pot face nimic procreator în relația lor. Astfel, odată cu redefinirea căsătoriei, legea trebuie să  introducă și alte schimbări, printre care  includerea tehnologiei și a altor inovații în ecuația părinte-copil, ca metode echivalente cu cele ale concepției naturale.  Asta înseamnă că legea va trebui să ratifice ca normă – nu doar pentru cazuri tragice sau excepționale – atât adopția, cât și producerea copiilor prin tehnologie din gameți și trupuri aduse împreună în afara unei relații normale între parteneri. Astfel, legea ar urma să nege (printre altele) faptul că identitatea unui copil  derivă în mod natural din unirea între tatăl și mama sa. Aici se regăsește dureroasa alunecare spre noile interpretări antropologice ale societăților care adoptă căsătoria între persoane de același sex.

Astfel, ideologia căsătoriei dintre membri de același sex nu numai că redefinește noțiunea de părinte, dar și pe aceea de copil, întrucât un copil apare pe lume nefiind relaționat cu nimeni, ci doar conectat tranzacțional de persoanele responsabile cu preluarea lui prin diferite mijloace. Niciun copil dintr-o astfel de căsnicie nu rezultă din relația partenerilor din acel cămin; fiecare astfel de copil a fost smuls de la cel puțin un părinte. Decât să fie văzută ca o tragedie, această disociere a copilului de la părinți este o necesitate și o caracteristică decorativă a căsătoriei dintre doi membri de același sex.

Ideologia homosexuală ne prezintă așadar o logică tulburătoare care ne interzice să considerăm astfel de copii orfani. Această nouă antropologie vede copiii ca pe niște indivizi în sine, fără vreo relație naturală sau identitate derivată din părinții săi biologici.

Dacă într-adevăr așa se definește identitatea lor, atunci continua detașare de părinții biologici este lipsită de importanță, iar internarea copiilor în diferite case (la asistenți maternali, părinți adoptivi sau orfelinate) nu trebuie văzută ca o deviere de la normal. De fapt, ar fi cea mai fericită condiție pentru copii, pentru că  ea reprezintă în modul cel mai dinamic eliberarea lor de orice prezumții de asemănare sau moștenire, proprii modelului de pe acum demodat care definește identitatea unu copil ca plecând de la mama și tatăl său.

Căsătoria între persoane de același sex nu reprezintă doar o re-evaluare a regulilor. Ea schimbă și structura interpretării. Ne interzice chiar și cunoașterea lucrurilor pe care înainte le luam de bune.

Arhetipurile juridice și ordinea socială

Instituțiile culturale și legale ale unei societăți sunt depozitare ale cunoașterii comunitare, funcție pe care ele o îndeplinesc prin acțiunile și deciziile pronunțate, menite să mențină structura morală și conceptuală acceptată. Dacă se procedează la modificări sau desființări ale mecanismelor legale care prezervă etosul cultural central, se ajunge la o reproiectare a înseși infrastructurilor mentale ale comunității.  După cum spune Nancy Cott, „În conturarea unor instituții precum căsătoria, autoritățile publice acționează atât prin definirea spectrului de posibilități cognitive pentru indivizi, cât și prin acțiuni de control extern”.

Într-o discuție asupra torturii, filozoful și profesorul de Drept Jeremy Waldron se concentrează pe funcțiunile arhetipului în legislația noastră. El afirmă că interzicerea torturii este un astfel de arhetip, “emblematic în ceea ce privește decizia noastră de a rupe legătura între lege și brutalitate și de a reafirma angajamentul societății în favoarea respectării demnității umane, chiar și atunci când legea atinge un maxim de coerciție și subiecții ei se află în pozițiile cele mai vulnerabile”. Dacă renunțăm la interdicția torturii, vom fi nevoiți să ne debarasăm de mult mai multe lucruri; vor ieși la iveală multe alte concepte, care în prezent sunt ținute în frâu…”.[…] Viabilitatea unei legi depinde, în mare parte, de argumentare… În legislație, nu susținem doar în mod pragmatic ceea ce considerăm că va produce cele mai bune rezultate, ci aducem argumente bazate pe analogii cu rezultate deja produse și acceptate, sau susținem principii de ordin general bazându-ne pe decizii deja existente care cuprind în sine aceste principii”.

Odată ce ai îndepărtat un arhetip din lege, principiile pe care acel arhetip le-a întrupat și fixat își pierd autoritatea lor de stâlpi conceptuali. Așadar, „abilitatea noastră de a formula argumente efective de un anume fel” dispare.  În schimb, acele idei pe care arhetipul inițial le considerase de neconceput vin să ia locul celor înlăturate din respectivul spațiu legal, rămas acum gol, în calitate de precepte rivale. „Dispariția unui arhetip emite un mesaj viguros cu privire la o schimbare în însuși caracterul unei legi considerate relevante”.

Dacă, în numele „egalității”, Curtea Supremă lărgește Constituția spre a cuprinde în ea aprobarea pentru căsătoriile între persoane de același sex, va rămâne neclar în ce măsură ea ar putea să se pună la adăpost de alte acuzații de discriminare împotriva părinților biologici, de astă dată. Este, de asemenea, incert în ce fel Congresul, în exercitarea autorității sale conform secțiunii 5 din  Amendamentul XIV, nu va fi cumva forțat să anuleze din legislațiile statelor SUA acele legi care dau prioritate relațiilor biologice și familiale în privința tutelei.  Pur și simplu, o lege care spune că actuala legislație a căsătoriei este ilegală va declanșa o avalanșă de consecințe.

Căsătoria între persoane de același sex contrazice familia naturală

Refuzul de a accepta diferența sexuală între bărbat și femeie, esențială într-o căsătorie, implică mai mult decât lărgirea listei de relații considerate a fi „căsătorii”. Înlocuirea consfințirii prin lege a semnificației esențiale a relațiilor de rudenie și a complementarității bărbatului și femeii în căsătorie cu acceptarea unor preferințe aleatorii și artificii egalitariste arată despre o guvernare că ea ajunge să nege dimensiunea apolitică  și naturală  a familiei, care până acum se bucurase de ocrotirea statului.

Această negare apare extrem de evidentă în recentele manipulări judiciare și legislative ale formatului certificatelor de naștere, care vor permite înscrierea la rubrica părinți a două persoane de același sex, sau a trei sau mai multe persoane. Această inovație pretinde să apere autonomia adulților, însă în realitate ascunde un înțeles mai sumbru și mai profund, acela că de acum guvernanții noștri nu mai sunt constrânși de nimeni și nimic, de nicio entitate, fie ea transcendentă sau materială, care ar îndrăzni să le impieteze puterea de a se amesteca, a diviza sau a izola.

Siguranța, prerogativele și integritatea noastră relațională sunt asigurate prin eforturile noastre inteligente de a le menține și apăra. Aceste eforturi presupun și menținerea unui respect al oamenilor pentru convingerile care se află la baza acestor principii, ceea ce presupune anumite tipare de cooperare socială menite să mențină un echilibru. Omul libertin al zilelor noastre este însă privat de această perspectivă. El asumă în mod stupid percepția că societatea există pur și simplu, precum aerul pe care-l respirăm, fără a înțelege că civilizația este o rezultantă fragilă a secole de zbateri spre a-și găsi o direcție, pe care acum o vede pusă în pericol prin neglijarea înseși condițiilor fundamentale care îi sunt temelie.
Orice lege a unui stat care consfințește arhetipul căsătoriei reprezintă un jurământ de credință față de adevărul identității umane. Este o minciună să afirmi că standardele legilor, precum și oamenii care le țin în picioare, sunt doar forme subiective ale manifestărilor emoționale sau psihozelor colective, când în fapt ele sunt înseși dovada acceptării generale a faptului că sistemul politic respectiv este centrat în profunzime pe menținerea ordinii sociale și întâmpinarea nevoilor persoanelor vulnerabile. Reflexul autoconservativ al unei comunități derivă dintr-un simț al discernământului aflat mult dincolo de puterea de înțelegere și acceptare a vociferatorilor critici ai momentului.

Curtea Supremă a creat un precedent în materie de flexibilitate legislativă, cimentând în trupul Constituției o inovație culturală radicală chiar înainte ca ea să se fi aflat într-o dezbatere de o amploare proporțională cu importanța subiectului. Hotărârea Curții este rușinoasă și în același timp nu ne surprinde. Căci lor, graba și nebunia le-au fost mereu tovarăși de drum.

Traducere: Simona Leafu

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie și de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteți afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.