de Ștefana Tororcea, Știri pentru viață, 3 noiembrie 2014
Brittany Maynard este tânăra americană în vârstă de 29 de ani bolnavă de o boală terminală care a decis să nu-și aștepte sfârșitul chinuit al zilelor, ci să le pună capăt ea însăși. Într-un emoționant video care a circulat pe Internet, tânăra a pledat pentru posibilitatea de a-și sfârși zilele înainte ca glioblastomul, o tumoare pe creier foarte agresivă, să o incapaciteze. Cazul ei foarte mediatizat a dat apă la moară organizațiilor care promovează dreptul la sinucidere asistată.
Cu câteva zile în urmă, tânăra avea programată procedura de eutanasiere. Deși anunțase de curând că încă nu era momentul să o pună în aplicare, în cele din urmă Brittany a luat medicamentul care i-a pus sfârșit vieții.
Cât încă lumea mai credea că Brittany își amânase sinuciderea sau chiar renunțase la ea, editorul revistei online de bioetică BioEdge, Michael Cook, a publicat un editorial în care își exprima regretul că drama adevărată a acestei tinere a fost instrumentalizată în scopuri politice.
Acesta a evocat chiar un regim politic de tristă amintire care s-a folosit la rândul său de film și de melodramă pentru a crea un curent de opinie favorabil sinuciderii asistate, procedură care apoi a fost aplicată fără discernământ persoanelor indezirabile, care nu se potriveau cu ideologia respectivului regim politic.
Cu tristețe în suflet pentru drama personală a tineri de pe este ocean, dar și cu îngrijorare cu privire la direcția în care se poate merge pe linia legiferării „dreptului la moarte” într-o societate care respectă dreptul la viață până și pentru criminalii înrăiți, redăm ample extrase din editorialul lui Michael Cook:
„Nimic nu poate fi mai convingător decât o tânără atractivă și inteligentă cu lacrimile șiroind pe obraji. În timp ce se șterge la ochi, cuvintele ei tremurate nu au cum să nu îți meargă la drept la inimă. Poate că, din perspectiva evoluționismului, suntem programați să fim de acord cu ea, deoarece, de obicei, tinerele femei transmit un mesaj în favoarea vieții.
Nu ideile, ci lacrimile impresionează în filmările pe care Brittany Maynard le-a realizat împreună cu activiștii pentru „dreptul” la sinuciderea asistată de la organizația Compassion and Choices. Cu peste 9 milioane de vizualizări pe YouTube, aceste filmări au fost cea mai bună lovitură de publicitate a lobby-ului în favoarea „dreptului la moarte”.
Ideile în sine sunt deja cam răsuflate. Marcia Angell, fost redactor la publicația de specialitate New England Journal of Medicine, acum activistă pentru sinuciderea asistată, le-a rezumat într-un recent articol din Washington Post: „Oamenii se întreabă tot mai insistent de ce cineva – statul, medicii, liderii religioși – se prevalează de dreptul de a le spune altora să-și continue viața puțin câte puțin, împotriva voinței lor”.
Cu alte cuvinte, ar trebui schimbată legislația, pentru a veni în sprijinul autonomiei absolute a lui Brittany. Dacă se va întâmpla aceasta, vor apărea noi idei. De exemplu, nu va reprezenta o discriminare să le oferi acest drept de a decide cu privire la încheierea vieții numai bolnavilor în fază terminală? De ce nu s-ar bucura de aceleași drepturi și adolescenții dezamăgiți în dragoste sau bunicile cărora nu le mai ajunge pensia? Este o obiecție bătătoare la ochi care nu e nici pe departe negată de respectivul film.
În mod ironic, și naziștii s-au folosit de lacrimi pentru a-i convinge pe nemți să sprijine programele naziste de sinucidere asistată. Frumoasele fotografii de nuntă ale lui Brittany, mesajul ei atât de frumos scris, acordurile triste de pian, vorbele de dragoste și sprijin venite din partea familiei – toate mi-au amintit de o melodramă foarte iscusit făcută, produsă în 1941, în plin regim de propagandă nazistă, și intitulată Ich Klage An (Acuz). Frumoasa soție a unui medic imploră să i se acorde ușurare înainte să devină „surdă, oarbă și idioată”; medicul ei de familie refuză, dar soțul își asumă ingrata sarcină. În discursul final din fața juriului, soțul îndoliat acuză că legea este inumană.
A fost un bun argument în epoca nazistă, care pare la fel de bun și în zilele noastre. Marea problemă este însă ce ar antrena după ea o astfel de lege, „mai umană”.
(…)
********************************************************************************************************
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com
De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.
În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
