familie

Baby boom în Țările Nordice: În Islanda se nasc cu peste 16% mai mulți copii

de Redacția Stiripentruviata.ro

Numărul nașterilor a crescut și în Finlanda – cu 7%, în timp ce Danemarca și Norvegia înregistrează creșteri de 3%, respectiv 5%.

Pandemia de Covid a făcut să crească numărul de nașteri în întreaga lume, dar oare în Țările Nordice să fie mai multe explicații pentru fenomen?

Pentru a face față acestui baby boom, în Islanda au fost angajate moașe pensionate și moașe de peste granițe – unele tocmai din Australia.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Se pare că perioadele de criză favorizează nașterea de copii în această țară. La fel s-a întâmplat și după criza economică din 2008. Demograful-șef al Islandei, Anton Örn Karlsson, a declarat: „Se pare că fertilitatea islandezilor crește în perioade de criză”.

Părinții primesc 12 luni de concediu pentru creșterea copilului (80% din veniturile fiecărui soț, dar nu mai mult de 4000 de euro pe lună fiecare), sprijin generos pentru creșterea copilului și politici publice care pun familia înaintea profiturilor de afaceri.

„În perioade de criză, poți lua o pauză de la carieră și să te concentrezi pe familie fără să-ți faci griji cu privire la situația economică a gospodăriei”, explică Anton Örn Karlsson.

Norvegia a înregistrat o scădere susținută a natalității începând din 2009, oprindu-se la 1,48 rata natalității în 2020 (o femeie naște mai puțin de doi copii, mai precis se nasc cam doi copii la trei femei – rata de înlocuire a populației ar fi de 2,2; în România este de 1,13).

Dar în primele nouă luni din anul trecut s-au născut în Norvegia cu 2000 mai mulți copii decât în aceeași perioadă a anului precedent.  

Ferenc Macsali de la Institutul Norvegian de Sănătate Publică (FHI) spune: „Este surprinzător că tendința s-a redresat la aproximativ nouă luni distanță de la închiderea frontierelor, în primăvara anului 2020. În câțiva ani ne vom da seama dacă tendința a fost doar temporară sau se menține.”

În Norvegia tatăl și mama îi pot lua concediu de  creștere a copilului timp de 48 de săptămâni, cu plata de aproape 100% din salariu, dar nu mai mult de 5300 de euro pe lună. Cei doi părinți pot sta acasă cu copilul aproape un an. Creșa și grădinița sunt subvenționate de stat, iar părinții beneficiază de o deducere lunară din taxele datorate statului până când copilul ajunge la adolescență.

Finlanda avea natalitatea aproape de rata de înlocuire (2.1) în 1968, după care aceasta a scăzut constant până la 1,35 în 2019. A crescut ușor în 2020, iar în prima jumătate a lui 2021 s-a înregistrat o creștere de 7% față de anul precendent. Deocamdată, scăderea natalității s-a oprit în această țară.

În Finlanda, fiecare părinte primește 6 luni și jumătate de concediu de creșterea copilului iar femeile însărcinate au o lună în plus. După începerea pandemiei, Finlanda a extins cu 30% atât perioada de concediu de creșterea copilului, precum și plățile pentru îngrijirea copilului.

La începutul anului 2020, premierul finlandez Sanna Marin spunea că tații nu pot petrece suficient timp cu nou-născuții lor, astfel că, în numele egalității de gen, au primit și ei la fel de mult concediu de creșterea copilului ca și mamele. Aceasta devine o tendință în întreaga Europă.

Danemarca s-a remarcat în anii trecuți prin campania publicitară a unei firme de turism care le sugera potențialilor clienți să meargă într-o călătorie romantică peste hotare pentru a concepe un copil. „Fă-o pentru mama! Fă-o pentru Danemarca!”  era mesajul reclamei.

În perioada acestei campanii (2015-2016), statisticile au înregistrat o creștere a natalității cu 14%. Apoi ritmul de creștere a scăzut, rămânând la aproximativ 3% creștere în 2021 față de 2020. Danemarca le oferă ambilor părinți 32 de săptămâni de concediu pentru creșterea copilului, plus o lună în timpul sarcinii pentru femeie.

Suedia are cea mai modestă creștere din pandemia de Covid. În anii 1990, natalitate s-a prăbușit cu 30% în această țară, de la 2,1 la 1,5. Și-a revenit la începutul anilor 2000, iar în prezent este la 1,7.

Cu toate acestea, concediul de creșterea copilului este de peste 6 luni pentru fiecare părinte, la care se adaugă multe facilități pentru familiile cu copii. Țara este sub teroarea bandelor de imigranți, care fac străzile nesigure, iar când oamenii nu se simt în siguranță suferă și familia.

Țările Nordice au o populație totală combinată de 27,5 milioane de locuitori. Toate oferă cel puțin 11 luni (sau echivalentul combinat pentru părinți) de concediu parental, de la 53% din salariu în Danemarca până la 100% în Norvegia.

În afară de Islanda, toate aceste țări au un procent important de populație provenită din imigrație (cel puțin 20%), care prezintă o rată de fertilitate mai mare decât populația autohtonă.

Rămâne de văzut care va fi evoluția demografică a fiecăreia în următorii ani.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


One Comment

  1. Analiza ar fi mai interesanta daca am sti care sunt categoriile de familii cu rata de crestere peste medie.
    Clasificate dupa profesie, aprteneta religioasa samd.
    Sunt cunoscute tendintele la familiile de musulmani, care au frecvent 4-5 copii. Acestia sunt componenta care ridica media natalitatii, ca ne place sau nu…

Dă-i un răspuns lui hansi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole relaționate

Back to top button