Academia Română lansează astăzi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, la Ateneul Român, aplicația digitală „Mihai Eminescu, întreaga operă”.
Aplicația este disponibilă, în regim gratuit și într-un format compatibil cu telefoanele inteligente, în magazinele App Store și Google Play, informează Biroul de Presă al Academiei Române.
„Mihai Eminescu, întreaga operă” a fost realizată pe parcursul a doi ani de o echipă interdisciplinară alcătuită din cercetători de la Centrul European de Studii în Probleme etnice al Academiei Române, membri ai Asociației Române de Geopolitică, Geoeconomie și Geocultură și tineri informaticieni, cu sprijinul financiar al Asociației NeamUnit.
