Papa Leon al XIV-lea a transmis „salutul său cu urări de bine” participanților la Marșul pentru Viață din Regatul Unit (March for Life UK), desfășurat la Londra sâmbătă, 6 septembrie 2025, sub sloganul: „Drepturile omului pentru toți oamenii”.
Papa a numit manifestarea „eveniment semnificativ” și a reiterat ceea ce le-a spus membrilor corpului diplomatic în luna mai: că este „responsabilitatea liderilor guvernamentali să lucreze pentru a construi societăți civile armonioase și pașnice”.
Aceasta se poate realiza „investind în familie [și] respectând demnitatea fiecărei persoane, în special a celor mai fragile și vulnerabile, de la cei nenăscuți până la cei în vârstă”.
Papa Leon al XIV-lea a transmis binecuvântarea sa „tuturor participanților la Marșul pentru Viață din Regatul Unit” și s-a rugat pentru „o abundență de daruri divine”, prin mijlocirea Maicii Domnului, informează National Catholic Register.
Participare masivă a liderilor religioși
Anul acesta, March for Life UK a beneficiat de cea mai numeroasă participare de până acum: aproximativ 10.000 de persoane de cele mai diverse origini etnice. Între aceștia s-au numărat multe familii cu copii și mulți tineri.
De asemenea, actuala ediție a fost semnificativă și prin mesajul profund de unitate a tuturor confesiunilor creștine: au participat șapte episcopi romano-catolici, doi episcopi anglicani, clerici și laici ortodocși, pastori evanghelici și lideri creștini din toată țara.
Evenimentul a fost precedat de rugăciuni pentru victimele avortului – mame și copii (la Biserica „St James” – Garlickhythe și la Catedrala Westminster) și de un Summit Pro-Viață, care a reunit persoane cu mărturii pro-viață și experți care au realizat analize și au oferit sfaturi.
Pentru un limbaj pro-viață
Printre vorbitori s-au numărat Heidi Crowter, o femeie cu sindrom Down, medicul Livia Tossici-Bolt, care a relatat cum i s-a făcut dosar penal după ce a stat de vorbă cu oamenii în fața unei clinici de avort din Bournemouth, Marea Britanie, și Prof. Philip Booth de la St Mary’s University, Twickenham, care a explorat manipularea limbajului în politică.
„Avortul are loc după reproducere, nu este o alegere în materie de reproducere”, a precizat profesorul britanic, explicând că manipularea limbajului contribuie la dezumanizarea copiilor nenăscuți în ochii opiniei publice.
Mărturii despre criza de sarcină
La panelul „Drepturile omului în întuneric – ce nu li se spune femeilor” au participat trei femei care au trecut printr-o criză de sarcină – urmată sau nu de avort.
Natalia, a vorbit despre criza ei de sarcină, experiența avortului și vindecarea traumei lăsate de avort asupra psihicului ei.
Suzanne, o mamă americană, a povestit că era însărcinată în 22 de săptămâni când medicii i-au spus că bebelușul ei nenăscut avea probleme cromozomiale și că nu va supraviețui, sarcina amenințând totodată și viața mamei sale.
Presată să avorteze, Suzanne, susținută de soțul ei, s-a opus, cu gândul că, „atâta timp cât încă mai există o bătaie de inimă, există speranță”. Copilul lor, Rachel Mary, s-a născut prematur, la 26 de săptămâni, dar este acum o tânără sănătoasă, participând la summit pentru a-și susține mama din public.
„Avortul nu este îngrijire medicală, iar medicii nu ar trebui să pronunțe niciodată cuvântul avort”, a subliniat Suzanne în aplauzele publicului.
Libertatea de exprimare în Marea Britanie: Sfatul juriștilor
A urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri în direct cu experți juridici, moderată de avocata și fosta deputată Fiona Bruce.
Membrii publicului au adresat întrebări cu privire la starea libertății de exprimare și de asociere în Marea Britanie, la riscul potențial de persecuție pentru exprimarea opiniilor pro-viață în mediul online și la locul de muncă și la cum ar putea arăta Marea Britanie în cazul în care Legea avortului din 1967 ar fi anulată.
Navaid Syed de la Christian Legal Centre, Jeremiah Igunnubole de la Alliance Defending Freedom UK și Sam Webster de la Christian Institute au oferit o perspectivă fascinantă și informativă, precum și încurajări pentru provocările cu care se confruntă mișcarea pro-viață.
Discursuri pe scena Marșului pentru Viață 2025 Londra
Marșul propriu-zis s-a desfășurat pe un traseu între Catedrala Westminster și Palatul Parlamentului, unde au fost susținute discursuri și momente artistice.
Carla Lockhart, deputat Upper Bann și președinte al Grupului Parlamentar Transpartinic Pro-Viață, a urcat prima pe scenă cu mesajul: „Dacă drepturile omului înseamnă ceva, ele trebuie să fie coerente, trebuie să se aplice tuturor”.
Promițând să continue să își folosească vocea în Camera Comunelor pentru a susține drepturile mamelor și ale copiilor nenăscuți, ea i-a încurajat pe ceilalți să fie proactivi: „Prieteni, dacă vrem să vedem schimbări, trebuie să ne implicăm fiecare”.
Următoarea vorbitoare a fost Sara Spencer, o moașă stagiară care a fost investigată de universitatea sa după ce și-a împărtășit convingerile pro-viață pe rețelele sociale.
O colegă i-a spus că i se pare îngrozitor ca o moașă să își pună convingerile morale mai presus de îngrijirea pacienților. Apoi, deși a fost exonerată de orice vină, profesorii de la universitate continuă să îi critice discursul online. Ea a subliniat că, deși legea protejează dreptul cadrelor medicale la obiecția de conștiință, cultura oamenilor din instituțiile medicale britanice rămâne extrem de antagonică față de opiniile divergente.
Isabel Vaughan-Spruce, co-directoarea Marșului pentru Viață din Marea Britanie, a subliniat rata alarmantă a avorturilor în stadiu avansat al sarcinii și persecutarea celor care îndrăznesc să vorbească împotriva culturii morții.
Ea a cerut să se pună capăt manipulării limbajului, suprimării autoritare a exprimării și ambiguității morale cu care britanicii s-au obișnuit în ultimii ani.
„Ființe umane neprețuite sau țesuturi fără valoare?”, s-a întrebat ea. „Părinții, politicienii, pastorii, poliția, medicii, avocații, jurnaliștii și fiecare persoană de aici trebuie să facă această alegere. Aceste două viziuni asupra lumii nu pot coexista. Ambele nu pot fi corecte. Alegeți-vă tabăra, dar nu uitați ce se spune, gardul de la mijloc (nu înseamnă neutralitate, ci) îi aparține tot diavolului!”
Josiah Presley, un supraviețuitor al avortului, a vorbit despre tentativa eșuată de avort a mamei sale biologice și despre șansa pe care a primit-o prin adopția de către o familie iubitoare. „Spuneți acest adevăr al vieții în orice sferă în care vă întoarceți astăzi. Și nu vă limitați doar la a-l spune. Găsiți o cale de a acționa potrivit acestui adevăr”, a transmis el.
Un cimpoier a urcat apoi pe scenă pentru a cânta Amazing Grace, după care participanții au îngenuncheat și s-au rugat pentru sfârșitul avortului și al culturii morții împreună cu liderii religioși participanți: 7 episcopi catolici și lideri ai Bisericilor Catolice și Evanghelice.
După acest moment, a fost citit un mesaj de încurajare din partea Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea.
Declarații de la clerici
„Este minunat, pentru că cei care vin la Marș trăiesc deja acest adevăr profund, că viața umană este sacră”, a declarat episcopul catolice David Waller din Walsingham.
„Există tot felul de probleme în societatea noastră, dar, dacă copilul nenăscut nu este sacru, atunci totul se prăbușește”.
Episcopul a mai explicat pentru National Catholic Register că „nu este vorba despre a urî persoanele care au recurs la avort, deoarece și viețile lor sunt sacre. Este vorba despre demnitatea fundamentală a vieții umane”.
Părintele Martin Boland din Dieceza Catolică de Brentwood, la nord-est de Londra, s-a declarat „foarte încurajat” de prezența atâtor tineri la marș, ceea ce arată că „ei reflectă mai profund asupra acestor probleme de viață”.
Clericul și-a exprimat speranța că în anii următori tot mai mulți preoți vor avea încredere să-și invite enoriașii la Marș, așa cum a făcut el: „Dacă fiecare parohie din țară ar fi reprezentată, numărul ar crește cu adevărat”.
Contextul actual din Marea Britanie
Evenimentul a avut loc în contextul în care Marea Britanie se confruntă cu unul dintre cele mai anti-viață parlamente din istoria sa.
În iunie, legislatorii din Camera Comunelor au adoptat un proiect de lege privind sinuciderea asistată și un amendament la un proiect de lege care permite avortul la cerere în orice stadiu al sarcinii, până înainte de naștere.
Ambele inițiative legislative mai trebuie să treacă prin câteva etape înainte de promulgare, dar au obținut un sprijin considerabil în rândul liderilor politici și al unei mari părți a publicului britanic.
Conform statisticilor, una din trei femei din Anglia face avort până la vârsta de 45 de ani.