Amy Coney Barrett ar fi prima mamă cu copii de vârstă școlară de la Curtea Supremă SUA: Sunt obișnuită într-o echipă de nouă. Atâția membri are familia mea
de Redacția Stiripentruviata.ro
Luni au început audierile din Senatul SUA pentru confirmarea Judecătoarei Amy Coney Barrett, nominalizată de Președintele Donald Trump la Curtea Supremă de Justiție a SUA.
Câteva din afirmațiile judecătoarei făcute în declarația preliminară de luni:
- „Sunt obișnuită să funcționez într-o echipă de nouă persoane [numărul de judecători ai Curții Supreme SUA – n. ed.], căci atâția membri are și familia mea.”
- „Părinții ne-au fost modele mie și fraților mei pentru o viață bazată pe slujire, principii, credință și dragoste.”
- „Pentru a-mi da încredere Tata mi-a cântat: Fetele pot face mai bine tot ce fac băieții!”
- „Când am ajuns la facultate, nici măcar nu-mi trecea prin cap că cineva ar putea considera fetele mai puțin capabile decât băieții.”
- „Judecătorul trebuie să aplice legea așa cum a fost scrisă, nu așa cum își dorește el să fi fost scrisă… aceasta înseamnă să aderi al domnia legii, nu a oamenilor.”
- „Am muncit din greu ca avocat și profesor… Dar nu m-am definit niciodată exclusiv prin profesia mea. Același principiu se aplică și în cazul instanțelor de judecată. Acestea au responsabilitatea vitală de a aplica domnia legii, care este crucială pentru o societate liberă. Dar instanțele nu sunt desemnate să rezolve orice problemă sau să îndrepte lucrurile greșite din viața cetății.”
- „Deciziile politice și judecățile de valoare ale guvernării trebuie făcute de organismele politice alese de Popor și răspunzătoare în fața acestuia. Publicul nu ar trebui să se aștepte ca instanțele să facă aceasta și nici instanțele nu ar trebui să încerce.”
- „Cred că americanii din toate categoriile sociale merită o Curte Supremă independentă, care interpretează Constituția și legile așa cum au fost ele scrise.”
VIDEO
Publicăm mai jos transcriptul integral al declarației preliminare pe care judecătoarea a citit-o luni în fața senatorilor americani din Comisia Juridică.
Domnule Președinte al Comisiei Juridice Lindsey Graham,
Doamnă Vicepreședinte a Comisiei Juridice Dianne Feinstein,
Stimați Membri ai Comisiei Juridice,
Mă simt onorată și am un sentiment de smerenie înfățișându-mă dumneavoastră după nominalizarea mea ca Judecător Asociat la Curtea Supremă.
Îi mulțumesc Președintelui Donald Trump pentru că mi-a încredințat o responsabilitate atât de mare și îi mulțumesc atât lui, cât și Primei Doamne pentru amabilitatea pe care au arătat-o familiei noastre pe parcursul acestor proceduri.
Îi mulțumesc domnului Senator Todd Young pentru prezentarea pe care mi-a făcut-o și de data aceasta, așa cum a făcut și la audierea mea pentru Curtea de Apel a celui de al Șaptelea Circuit Federal.
Îi mulțumesc domnului Senator Mike Braun pentru sprijinul generos. Și îi sunt în mod deosebit recunoscătoare fostului Decan al Facultății de Drept a Universității Notre Dame, Patty O’Hara. Ea a fost cea care m-a angajat ca profesor cu aproape 20 de ani în urmă și îmi este mentor, colegă și prietenă de atunci.
Le mulțumesc membrilor acestei comisii și colegilor lor din Senat care și-au făcut timp să mă cunoască după nominalizare. A fost un privilegiu să vă întâlnesc.
După cum am spus când am fost nominalizată pentru postul de Judecător, sunt obișnuită să funcționez într-o echipă de nouă persoane [numărul de judecători ai Curții Supreme SUA – n. ed.], căci atâția membri are și familia mea. Nimic nu este mai important pentru mine decât ei și sunt foarte mândră să îi am alături.
Eu și Jesse, soțul meu, suntem căsătoriți de 21 de ani. Clipă de clipă, mi-a fost un partener altruist și minunat în această călătorie. Odată am întrebat-o pe sora mea: „De ce spun oamenii că este atât de grea căsătoria? Mie mi se pare ușoară.” Ea mi-a spus: „Poate ar trebui să-l întrebi și pe Jesse dacă i se pare la fel.” Nu am urmat sfatul ei, fiindcă știu că în dragoste sunt mult mai norocoasă decât merit.
Eu și Jesse avem șapte copii minunați. Emma este în primul an la facultate și s-ar putea să calce pe urmele părinților ei, urmând o carieră juridică. Vivian a venit în familia noastră din Haiti. Când a ajuns la noi, era atât de slăbită, încât ni s-a spus că s-ar putea să nu meargă niciodată și nici nu va vorbi normal. Acum ridică la sală greutăți la fel de mari ca și sportivii băieți și vă asigur că nu are nicio dificultate de vorbire.
Tess are 16 ani, și, deși împărtășește aceeași dragoste ca și părinții ei pentru științele umane, are și matematica în gene, astfel că se pare că și-a depășit părinții.
John Peter ni s-a alăturat la scurt timp după cutremurul devastator din Haiti, iar Jesse, care l-a adus acasă, încă își mai amintește șocul inițial de pe chipul lui atunci când a coborât din avion și a văzut pentru prima dată o iarnă la Chicago. Odată șocul depășit, a devenit cel mai relaxat și încrezător copil.
Liam este inteligent, puternic și bun și, spre încântarea noastră, încă îi mai place să se uite la filme împreună cu Mama și Tata. Juliet, în vârstă de 10 ani, a pornit deja pe calea unei scriitoare în devenire, scriind numeroase eseuri și nuvele, dintre care una îi va fi publicată în curând. Iar mezinul familiei, Benjamin, care are sindrom Down, este preferatul nostru.
Și frații mei îmi sunt alături, unii ascultă de afară, alții sunt aici, lângă noi. Carrie, Megan, Eileen, Amanda, Vivian și Michael îmi sunt cei mai vechi și mai dragi prieteni. Am fost împreună la bine și la greu și sunt foarte recunoscătoare că sunt cu mine acum.
Părinții mei, Mike și Linda Coney, se uită de acasă, din New Orleans. Tata a fost avocat, iar mama profesoară, ceea ce explică de ce am ajuns profesoară de drept. Cel mai important este însă că părinții ne-au fost modele mie și fraților mei pentru o viață bazată pe slujire, principii, credință și dragoste.
Îmi amintesc că odată mă pregăteam pentru un concurs de ortografie în care concuram cu un băiat din clasă. Pentru a-mi da încredere, Tata mi-a cântat: „Fetele pot face mai bine tot ce fac băieții!” Din câte îmi amintesc, am câștigat.
Aceleași încurajări le-am primit și de la devotatele mele profesoare de la Liceul de fete „St. Mary’s Dominican” din New Orleans. Când am ajuns la facultate, nici măcar nu-mi trecea prin cap că cineva ar putea considera fetele mai puțin capabile decât băieții.
În primul an am urmat și un curs de literatură la care participau o mulțime de studenți din anii mai mari, care aveau ca specializare principală Limba și literatura engleză. Când am avut prima prezentare, despre romanul Mic dejun la Tiffany, mi-a fost teamă că eșuasem.
Dar profesorul mi-a dat încredere, mi-a devenit mentor și, când am absolvit, cu a doua specializare în Limba și literatura engleză, mi-a dăruit Operele complete ale lui Truman Capote.
Deși m-am gândit la un moment dat să continui specializarea în Limba și literatura engleză, am decis că pasiunea mea pentru cuvinte era mai potrivită pentru descifrarea legilor decât a romanelor. Am avut norocul unor mentori minunați – mai ales judecătorii cu care am lucrat de-a lungul timpului.
Legendarul Judecător Laurence Silberman de la Curtea de Apel a Circuitului Districtului Columbia mi-a oferit prima slujbă în domeniu și continui să învăț de la el până în ziua de azi. Mi-a fost alături la audierea și investitura pentru Curtea de Apel a celui de al Șaptelea Circuit Federal și îmi ține pumnii de acasă chiar acum.
Am lucrat și cu Judecătorul Antonin Scalia. Ca mulți alți studenți, aveam impresia că îl cunosc încă dinainte de a-l fi întâlnit, fiindcă citisem multe din opiniile sale, scrise într-un limbaj atât de accesibil și plin de viață.
Dar substanța raționamentelor pe care le făcea m-a format într-o măsură mai mare decât stilul scriiturii sale.
Filosofia sa juridică era directă: Judecătorul trebuie să aplice legea așa cum a fost scrisă, nu așa cum își dorește el să fi fost scrisă. Uneori, această abordare conducea la rezultate pe care nu le agrea. Însă, după cum a spus într-una din cele mai cunoscute opinii pe care le-a redactat, aceasta înseamnă să aderi al domnia legii, nu a oamenilor.
Judecătorul Scalia m-a învățat mai mult decât drept. Era devotat familiei sale, ferm în convingeri și nu se temea de critici. Când mi-am început cariera, m-am hotărât să adopt aceeași atitudine.
În profesia noastră există tendința de a trata practica dreptului ca pe ceva care ne absoarbe întreaga atenție și ne face să pierdem din vedere orice altceva. Dar aceasta reprezintă o viață superficială și nesatisfăcătoare.
Am muncit din greu ca avocat și profesor; eram datoare să o fac față de clienții mei, de studenții mei și de mine însămi. Dar nu m-am definit niciodată exclusiv prin profesia mea.
Același principiu se aplică și în cazul instanțelor de judecată. Acestea au responsabilitatea vitală de a aplica domnia legii, care este crucială pentru o societate liberă. Dar instanțele nu sunt desemnate să rezolve orice problemă sau să îndrepte lucrurile greșite din viața cetății.
Deciziile politice și judecățile de valoare ale guvernării trebuie făcute de organismele politice alese de Popor și răspunzătoare în fața acestuia. Publicul nu ar trebui să se aștepte ca instanțele să facă aceasta și nici instanțele nu ar trebui să încerce.
Este abordarea pe care m-am străduit să o urmez ca judecător la al Șaptelea Circuit Federal. În fiecare caz, am cântărit atent argumentele prezentate de părți, am discutat problemele cu colegii de instanță și am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a ajunge la rezultatul cerut de lege, indiferent de preferințele mele.
Am mereu în minte faptul că, în timp ce instanțele dau hotărâri în mii de cazuri anual, fiecare caz este cel mai important pentru părțile implicate. Cazurile nu sunt ca legile, care poartă numele autorilor lor. Cazurile poartă numele celor două părți care au de câștigat sau de pierdut în lumea reală – adesea propria libertate sau avere.
Când scriu o opinie care decide un caz, îmi citesc fiecare cuvânt din punctul de vedere al părții care pierde. Mă întreb cum mi s-ar părea decizia dacă unul din copiii mei ar fi partea care pierde: Chiar dacă nu-mi place decizia, aș înțelege că a fost gândită drept și întemeiată pe lege?
Acesta este standardul pe care mi-l impun în fiecare caz și este standardul pe care îl voi urma ca judecător al oricărei instanțe.
Când Președintele m-a nominalizat, am fost profund onorată. Dar nu a fost o poziție pe care mi-o doream și m-am gândit bine înainte să accept.
Procedura de confirmare și munca depusă pentru a sluji Curții dacă sunt confirmată vor necesita sacrificii, mai ales din partea familiei mele. Am decis să accept nominalizarea pentru că cred cu tărie în domnia legii și în rolul pe care Curtea Supremă îl are pentru națiune.
Cred că americanii din toate categoriile sociale merită o Curte Supremă independentă, care interpretează Constituția și legile așa cum au fost ele scrise. Și cred că-mi pot sluji țara îndeplinind acest rol.
Mă prezint în fața Comisiei cu smerenia responsabilității pe care mi s-a cerut să mi-o asum și cu apreciere față de cei care m-au precedat.
Aveam nouă ani când Sandra Day O’Connor a devenit prima femeie care a ocupat o astfel de poziție. A fost un model de har și demnitate de-a lungul întregului său mandat la Curtea Supremă.
Când aveam 21 de ani și tocmai îmi începeam cariera, Ruth Bader Ginsburg a ocupat acest scaun. Ea a declarat în fața comisiei: „Numai în America se putea să fiu nominalizată.”
Acum am fost și eu nominalizată să ocup același loc ocupat cândva de Judecătoarea Ruth Bader Ginsburg, deși nimeni nu va putea să-i ia vreodată locul. Voi fi mereu recunoscătoare pentru traiectoria pe care a marcat-o și viața pe care a dus-o.
Dacă voi fi confirmată, va fi onoarea vieții mele să slujesc alături de Președintele Curții și de ceilalți șapte Judecători Asociați. Îi admir pe toți și i-aș considera colegi valoroși.
Și aș putea aduce noi perspective. După cum a spus Președintele când a anunțat nominalizarea mea, aș deveni prima mamă cu copii de vârstă școlară de la Curtea Supremă. Aș deveni primul judecător de la al Șaptelea Circuit Federal care devine membru al Curții Supreme în ultimii 45 de ani. Și aș fi singurul judecător al Curții care nu a absolvit Harvard sau Yale.
Sunt sigură că Notre Dame va face față cu brio, ba chiar i-aș putea învăța câte ceva și despre fotbal.
Domnule Președinte al Comisiei Juridice,
În încheiere, aș vrea să le mulțumesc numeroșilor americani din toate categoriile sociale care mi-au transmis mesaje de sprijin după nominalizare.
Cred în puterea rugăciunii și a fost înălțător să aflu câtă lume se roagă pentru mine. Aștept să răspund la întrebările comisiei din următoarele zile.
Și, dacă am șansa de a fi confirmată, îmi iau angajamentul de a mă achita cu fidelitate și imparțialitate de datoria pe care un Judecător Asociat al Curții Supreme de Justiție o are față de americani.
Vă mulțumesc.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
