Amy Coney Barrett depune jurământul la Curtea Supremă: Judecătorul are datoria de a se împotrivi preferințelor politice – ale sale și ale celorlalți

de Redacția Stiripentruviata.ro

După mai multe zile de audieri în Comisia Juridică, Senatul american a confirmat-o luni pe Amy Coney Barrett ca judecător la Curtea Supremă SUA.

Marți dimineață, aceasta a depus jurământul într-o ceremonie privată la sediul instituției, în fața celorlalți opt judecători, iar marți seară a depus jurământul într-o ceremonie publică organizată în grădina Casei Albe.

De fiecare dată, a jurat  cu mâna pe Biblia ținută de soțul ei, Jesse Barrett.

În istoria Curții Supreme SUA, Amy Conney Barrett este cel de al 103-lea judecător, cea de a cincea femeie și prima mamă cu copii de vârstă școlară.

La această instituție nu a fost numit în ultimul deceniu nici un judecător care să fi absolvit altă universitate decât Harvard sau Yale. Amy Coney Barrett a absolvit Universitatea Notre Dame, instituție de învățământ superior bazată pe valorile catolice. Odată cu venirea ei, Curtea va avea șase (din nouă) judecători de confesiune catolică.

Deși și-a exprimat public opțiunile pro-viață, la audieri Amy Coney Barrett a refuzat să spună ce decizie ar da într-un proces care ar cere revizuirea legii avortului din SUA. Ea a explicat că nu poate aproba sau dezaproba situații ipotetice.

Și-a motivat refuzul de a răspunde citând-o pe predecesoarea ei, judecătoarea pro-avort Ruth Bader Ginsburg, care spunea: „Fără aluzii, previziuni sau prognosticuri”. Cu alte cuvinte, se poate pronunța pe cazuri concrete, dar, în afara acestora, nu se cuvinte să ia atitudine manifestând o preferință personală.

În discursul de la ceremonia de depunere a jurământului la Casa Albă, judecătoarea a vorbit din nou despre nevoia de a interpreta legea așa cum este scrisă, nu conform preferințelor oamenilor:

„Procesul de confirmare mi-a demonstrat că o diferență fundamentală dintre puterea judecătorească și Senatul SUA… este dată de atitudinea față de preferințele politice.

Rolul unui senator este să urmărească preferințele sale politice. Ar fi neglijență în serviciu dacă nu ar face aceasta.

Dimpotrivă, rolul judecătorului este acela de a se împotrivi preferințelor politice. În cazul său, neglijență în serviciu ar însemna cedarea la preferințele politice.

Judecătorii federali nu sunt aleși. De aceea, ei nu pot argumenta că au datoria să-și conducă activitatea în funcție de preferințele oamenilor.

Această separare de preferințele politice deosebește puterea judecătorească de celelalte două puteri din stat: cea legislativă și cea executivă.

Un judecător își declară independența nu numai față de Congres [puterea legislativă – n. ed.] și de Președinte [reprezintă puterea executive în SUA – n. ed.], ci și de credințele personale care ar putea în alt context să îl motiveze…

Dragi americani, chiar dacă judecătorii nu sunt aleși, ei lucrează pentru voi.

Constituția stabilește domnia legii și independența justiției, care are o importanță crucială pentru domnia legii.

Jurământul solemn pe care l-am depus în această seară înseamnă, în esență, că-mi voi face meseria fără teamă și fără preferințe și că mi-o voi face independent  de politică și chiar de propriile preferințe.

Iubesc Constituția și republica democratică pe care o fundamentează și mă voi dedica protejării acesteia.”

Confirmarea unui nou judecător cu valori conservatoare la Curtea Supremă SUA a reprezentat un punct forte de pe agenda președintelui Trump, pe care a reușit să-l realizeze cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din SUA (3 noiembrie 2020).