Alexis de Tocqueville („Vechiul Regim și Revoluția – 1856”). Statul care modelează națiunea și persoana: uniformizarea, centralizarea, socialismul sunt roadele iluminismului
După economiști (n.red. – autorul numește astfel o serie de gânditori iluminiști), statul nu trebuie doar să comande națiunii, ci să o și modeleze într-o anumită formă. Lui îi revine sarcina de a forma spiritul cetățenilor urmând un model pe care și l-a fixat dinainte. Datoria sa este de a umple acest spirit cu anumite idei și de a le anima inimile cu sentimentele pe care le crede necesare. În realitate, drepturile statului sunt nelimitate, iar acesta poate face tot ce vrea; nu reformează oamenii, îi transformă de-a dreptul. Poate că nu ar depinde decât de el să facă alt tip de oameni! „Statul face din oameni tot ceea ce vrea“, spune Bodeau. Aceste cuvinte rezumă toate teoriile economiștilor.
Această imensă putere socială pe care o imaginează economiștii nu este doar mai mare decât toate celelalte cunoscute, ci diferă de asemenea prin originea și caracterul său. Nu derivă direct de la Dumnezeu; nu este în legătură cu tradiția; este impersonală: nu se mai numește regele, ci Statul. Nu este moștenirea unei familii; este produsul și reprezentantul tuturor și trebuie să supună drepturile fiecăruia voinței tuturor.
Această formă specifică de tiranie pe care o numim despotism democratic și pe care Evul Mediu nu o cunoscuse, le este deja familiară. În societate nu mai există ierarhie, clase distincte, ranguri fixe, ci un popor compus din indivizi aproape identici și în întregime egali, o masă confuză recunoscută drept singur suveran legitim, însă care este lipsită cu grijă de toate atributele care i-ar fi permis să conducă și să supravegheze singură propria formă de guvernare. Deasupra ei se găsește un mandatar unic, însărcinat să facă totul în numele său, fără a o consulta. Pentru a-l controla, o opinie publică lipsită de organe; pentru a-l opri, revoluții și nu legi; de drept, un agent subordonat; în fapt, un stăpân (…).
Se crede, în general, că teoriile distructive care sunt desemnate în zilele noastre cu numele de socialism sunt de origine recentă; aceste teorii sunt, în realitate, contemporanele primilor economiști. În timp ce aceștia foloseau guvernarea atotputernică la care visau pentru a schimba forma societății, ceilalți puneau mâna în mod imaginar pe aceeași putere pentru a ruina bazele societății.
Citiți Codul Naturii al lui Morelly. Veți regăsi aici, alături de toate doctrinele economiștilor asupra atotputerniciei-statului și asupra drepturilor sale nelimitate, multe din teoriile politice care au înspăimântat cel mai mult Franța în ultimul timp, și pe care ni le imaginam ca abia născute: comunitatea bunurilor, dreptul la muncă, egalitatea absolută, uniformitatea în toate lucrurile, precizia mecanică a tuturor mișcărilor indivizilor, tirania reglementărilor și absorbția completă a personalității cetățenilor în corpul social.
„În societate nimic nu va mai aparține cuiva în exclusivitate sau cu titlu de proprietate, spune articolul 1 al acestui Cod. Proprietatea este detestabilă, iar cel careva încerca să o restabilească va fi închis pe viață, ca un nebun violent și dușman al umanității. Fiecare cetățean va fi hrănit, întreținut și angajat pe cheltuiala publică, spune articolul 2. Toate produsele vor fi adunate în magazine publice, pentru a fi distribuite cetățenilor și a servi nevoilor vieții lor. Orașele vor fi construite după același plan; toate edificiile aflate în folosința particularilor vor fi identice. La vârsta de cinci ani toți copii vor fi ridicați din sânul familiei și crescuți în comun, pe cheltuiala statului, într-o manieră uniformă.” Vi se pare că această carte a fost scrisă ieri; de fapt, ea datează de o sută de ani. Cartea cu pricina apărea în 1755, în același timp în care Quesnay își fonda școala: iată cât este de adevărat că atât centralizarea, cât și socialismul sunt produsele aceluiași sol. Socialismul și centralizarea se află într-o relație identică cu aceea existentă între fructul cultivat și cel sălbatic.
Dintre toți oamenii timpului lor, economiștii par să fie francezii cel mai puțin dezorientați; pasiunea lor pentru egalitate este atât de hotărâtă și gustul pentru libertate atât de nesigur, încât capătă un fals aer de contemporani. Când citesc discursurile și scrierile celor care au făcut Revoluția, mă simt deodată transportat într-un loc și în mijlocul unei societăți pe care nu le cunosc; însă când parcurg cărțile economiștilor, mi se pare că am trăit împreună cu acei oameni și că tocmai am terminat de discutat cu ei.
Alexis de Tocqueville – „Vechiul Regim și Revoluția” (1856)
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
