Alexandra Nadane: „O ecuație fină între responsabilitatea clară a structurilor statului și ce putem face noi”
de Alexandra Nadane, AlexandraNadane.ro
În cazul uciderii Alexandrei, responsabilitatea structurilor statului e (destul de) clară la nivel social și, cred că, în premieră, a generat un număr mare de demisii/demiteri la nivel înalt în stat: director STS, director Poliția Română, prefect Olt, adjunctul Șefului Poliției Olt, Șef Poliție Caracal.
Dacă cei care le vor urma în funcții își vor face perfect datoria, oare vom fi în deplină siguranță? Din păcate, realitatea este că nu.
Cred că fiecare dintre noi dorim să existe un asemenea grad de siguranță exterior încât să ne desfășurăm liniștiți diferitele activități pe care le avem, fără teama că ni se va întâmpla ceva rău dacă noi nu face ceva rău. Dar nu este așa.
Îmi amintesc cu durere cum anul trecut doi tineri americani, Jay Austin și Lauren Geoghegan, de două zeci și ceva de ani, au plecat într-o călătorie în jurul lumii pentru a dovedi că „răul este un concept inventat de noi pentru a interacționa cu complexitatea celorlalți oameni care au valori și credințe și perspective diferite de ale noastre. În majoritatea lor, oamenii sunt buni. Interesați de ei uneori, miopi, alteori, dar buni. Generoși și minunați și buni.”
Jay și Lauren au postat regulat pe măsură ce înaintau în călătoria lor, au fost întâmpinați foarte bine, de oameni foarte de treabă în Africa de Sud, Namibia, Botswana, Zambia, Malawi, Tanzania, Egipt, Maroc, Turcia. Din păcate, în Tadjikistan au fost uciși de membri ISIS.
Nu au făcut nimic rău, nu i-au provocat pe membrii ISIS, nu au făcut ceva anume imprudent, dar nu au avut nicio șansă să se apere atunci când membrii ISIS pur și simplu au dat cu mașina peste ei în timp ce mergeau pe biciclete.
Răul este prezent în lume. Fără a intra în depresie și a ne bloca în casă, trebuie să facem tot posibilul pentru a-l evita, chiar dacă pare superfluu și excesiv ceea ce facem.
La sfârșitul anului 2018, după ce o femeie cu probleme psihice a împins două fete în fața metroului, dintre care una a murit, am văzut prima dată în viață imaginea oamenilor care așteptau metroul stând lipiți de pereți. Șocul ne făcea să reacționăm așa, excesiv am zice azi. Până să moară Alina Ciucu în acest mod nu mi-am pus niciodată problema că pe mine, un om obișnuit care merge zilnic cu metroul, mă mai uit în telefon sau am mintea în altă parte, m-ar putea împinge cineva în fața metroului. În ziua în care a fost omorâtă Alina, toți cei care am auzit de ce s-a întâmplat cred că am devenit conștienți de acest risc. În prezent, moartea Alinei Ciucu a dispărut oarecum din memoria colectivă și nu mai văd oameni stând lipiți de pereți în timp ce așteaptă metroul.
Zilele acestea, după tragedia de la Caracal, după descoperirile despre tragediile prin care au trecut Alexandra și Luiza, multe femei au postat mărturiile lor despre cum erau să devină victime.
Unele lucruri despre Alexandra și Luiza vor rămâne în conștiința publică, altele vor trece. Acum poate că mulți dintre noi ne uităm cu teamă în jur gândindu-ne cine ar putea fi un posibil violator sau traficant. Dar poate că peste un an vom face ca la metrou și nu vom mai sta lipiți de pereți. Sunt toate șansele să se întâmple acest lucru pentru că violul, abuzul sexual și traficul de persoane sunt probabil top 3 probleme despre care oamenilor le e jenă/rușine/frică să vorbească, iar când nu se vorbește despre ceva se formează ideea falsă că acestea nu se întâmplă lângă noi, ci, dacă se întâmplă, se întâmplă departe de noi și de modul nostru de viață.
Astăzi am citit două texte care par în răspăr cu ceea ce se vorbește și se scrie în aceste zile despre tragedia Alexandrei, dar, de fapt, sunt complementare tonului general. Redau câteva fragmente din ele nu pentru a scuza în vreun fel iresponsabilitatea structurilor de stat și nici pentru a fi pasivi dacă acestea nu își fac datoria, ci pentru a fi conștienți că binele și siguranța noastră țin de o ecuație fină între ceea ce face statul/societatea/grupul de prieteni/familia pentru noi și ceea ce facem noi pentru noi.
Unii le-au citit și le-au criticat batjocoritor, oripilați că autorii lor nu îndeamnă autoritățile statului să se ocupe responsabil de siguranța cetățenilor – eu cred că autorii nu au ignorat acest aspect, dar în textele lor nu au avut ca subiect ce pot și trebuie să facă statul/societatea/prietenii/familia pentru noi, ci ce putem să facem noi pentru noi. În această cheie aș dori să fie înțeleasă și postarea de față. Cred că e important să spunem celor pe care îi iubim aceste lucruri, la fel cum e necesar să cerem structurilor de stat să asigure siguranța pentru care sunt plătiți.
Ana Maria Itoafă:
Românul, mai mult decât oricare alt cetățean european este obișnuit cu statutul de asistat social. Absolut toți ne bucurăm de aceste mici ajutoare ale minunatului stat: subvenții, scutiri, ajutoare, toți cetățenii români, de când se nasc și primesc laptele praf gratis și până mor, când primesc ajutor de înmormântare sunt captivii acestui stat inutil și criminal.
Nici demisiile, nici pușcăria nici 1000 de runde de alegeri nu vor schimba ceva. Vreți să fiți liberi? Vreți să nu ne mai moară copiii cu poliția la ușă? Vreți spitale și școli de calitate, vreți bătrâni demni și tineri optimiști? Renunțați la statutul de asistat social și asumați-vă răspunderea pentru viața voastră și a celor de lângă voi! Munciți ca să vă plătiți medicul pe care-l doriți și școala pe care o visează copilul, ocupați-vă de copiii voștri, că de-asta i-ați făcut, nu ca să aibă Pop și Androneasca grijă de educația lor, apărați-vă viața și proprietatea singuri! Până nu vom reînvăța ce înseamnă responsabilitatea individuală nu ne va salva nimeni, nici de ăștia de acum, nici de ăia care vor veni!
Sursă: Podul.ro
IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului
Să luăm aminte așadar la câteva puncte de precauție, pe care să le împlinim de grabă:
1. Totdeauna, părinții să aibă grijă, în fiecare zi de pruncii lor, dornici de a cerceta necunoscutul;
2. Niciodată, oricare dintre noi, să nu solicităm șoferilor necunoscuți, să fim transportați, atât timp cât există mijloace de transport în comun puse la îndemână: microbuze, autocare, maxi-taxi, trenuri, etc. Să ne programăm timpul pentru a nu ne căptuși cu grabă mare, ieșind la deplasare cu o mașină străină, de ocazie, pentru că fiind singuri, putem ușor cădea victime unor răufăcători;
3. Pe cât ne stă cu putință, să nu călătorim singuri pe drumuri lungi sau scurte, pentru a se evita eventualele răpiri și alte batjocoriri;
4. Să nu mergem prin locuri necunoscute și cu însoțitori necunoscuți, și mai ales să nu umblăm noaptea pe drumuri sau prin localuri ori locuri, care pot prezenta tot felul de primejdii;
5. Să fim acasă pe lumina zilei, pentru că noaptea poate fi foarte primejdioasă și cu multe capcane. Niciodată să nu plecăm fără a anunța rudele sau cunoscuții, despre locurile unde urmăm să mergem și mai ales, cu cine suntem împreună;
Fără consimțământul părinților, copiii nu trebuie să plece nicăieri!
6. Să nu ne avântăm în necunoscut și mai ales să nu călătorim singuri;
7. Să nu răspundem la telefoane cu numere necunoscute și nici să mergem la întâlniri cu persoane care nu prezintă încredere, în spații sau localuri rău famate. Trebuie să ne vindecăm d curiozități primejdioase!;
8. Să nu luăm de la nimeni niciun fel de băutură, mâncare, prăjitură, cafea, ceaiuri, sau orice alt aliment, în special de la necunoscuți, toate acestea putând fi preparate cu tot felul de mijloace pricinuitoare de amețeli, leșinuri, adormiri și alte bâiguieli;
9. Când plecăm de acasă, cu știrea părinților sau a rudelor (totdeauna cu știrea și aprobarea acestora), să lăsăm pe o foaie în scris, sau printr-un mesaj pe telefon: locul sau locurile unde ne vom deplasa;
10. Este bine și chiar folositor, să avem asupra noastră mijloace de autoapărare, împotriva infractorilor care încearcă să ne răpească sau să ne vatăme, mijloace aprobate desigur de legile Statului Român: spray-uri paralizante și alte dispozitive legale.
Sursă: Eparhia Argeșului
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
